Una dintre problemele cu care se confruntă cei care își doresc să slăbească, este controlul poftelor. Prăjituri, ciocolată, chipsuri, pateuri&merdenele, sosuri bogate, cartofi prăjiți, șnițele, toate se găsesc pe lista de pofte a multora dintre cei cu care lucrez. Când mintea noastră tânjește după mixul ăsta de gusturi bogate și aparent satisfăcătoare, de multe ori e greu să nu te abați din drum. Iată mai…
Blog
Ai crescut prea repede, copile!
Mi se pare că ieri am venit cu el de la maternitate, mic cât un pisoi și zbârlit, iar astăzi am început să-i caut uniformă pentru școală. A venit și pentru Tudor ultima zi de grădiniță. Tare mă bucur că aici nu există treaba aia cu serbările, nu cred că aș fi rezistat unor cântece cu „la revedere grădiniță”, „acum sunt mare, plec la școală”……
De ce avem atât de multe cazuri de alergii?
Poate vă mai amintiți articolul pe care l-am scris în aprilie, despre alergii și intoleranțe alimentare. Am cunoscut-o apoi pe doamna doctor Claudia Adriana Nicolae, Medic Primar Alergologie și Imunologie, Președinte al Asociației Române de Educație în Alergii. Recunosc că subiectul acesta mi-a trezit interesul în ultima vreme pentru că, am prea mulți adulți și copii în jurul meu care s-au confruntat cu o formă…
Dacă TU nu faci ceva pentru tine, n-o va face nimeni
Citeam zilele trecute un articol despre ce ar trebui să facem pentru noi, pentru a ne simți împlinite, liniștite și relaxate. Păi sigur, între două sau mai multe drumuri prin traficul din București (și nu numai), între liste cu lucruri de făcut care mai de care mai complexe, între termene limită de predat proiecte, cumpărături, familie și alte cele, găsește și timp pentru tine… Sună…
Idei de gustări pentru călătoria cu mașina (II)
Pentru că vacanța de luna aceasta va implica un drum de 10 ore, voi pleca pregătită cu gustări pentru călătoria cu mașina. Tot nu-mi plac sandvișurile din benzinării, ce să fac. Am o ladă frigorifică mică, așa că nu e o problemă să transport în ea ce am nevoie pentru drum. La micul dejun vom avea biscuiți cu ovăz și morcov, iaurt sau chefir, pentru…
Biscuiți cu morcov fără adaos de zahăr
Prima alegere pentru mine atunci când vine vorba despre dulciurile pentru Tudor, sunt cele făcute în casă. Cu mai puțin zahăr adăugat sau fără, cum va fi cazul de față, știu ce ingrediente folosesc și știu cât de proaspete sunt. De data aceasta, am făcut biscuiți cu morcov și fulgi de ovăz, pentru că nu am avut foarte mult timp la dispoziție. INGREDIENTE ( pentru…
Idei de prânz și cină
Am scris mai jos despre 3 idei de prânz și cină 2 în 1, pentru că știu că treaba asta cu organizarea poate fi câteodată anevoiasă. Avem atâtea de făcut așa că uneori n-are sens să ne complicăm viața cu rețete elaborate. Folosim din plin legumele și alte câteva ingrediente și avem rapid masa gata. 1. Salată cu hrișcă, fasole neagră și avocado INGREDIENTE…
Supă cremă de roșii cu parmezan și busuioc
Gustul de supă cremă de roșii vara este incredibil de bun. Roșiile proaspete, aromate, zemoase, fac minuni pentru papilele gustative și nu numai. Dacă luăm în calcul beneficiile consumului lor, e bine să le includem în alimentația noastră zilnică, cât este sezonul lor. Cele mai bune roșii sunt cele pe care le primesc de la țară, dar în lipsa lor, cumpăr din piața 16 Februarie….
Dulciurile pentru copii și câteva recomandări
Dulciurile pentru copii reprezintă subiectul de discuție favorit al multor mame cu care interacționez în diferite situații. Sunt întrebată ce părere am, dacă mierea e mai bună decât zahărul, dacă eu îmi las copilul să mănânce dulciuri și ce anume îi dau. Am scris și am vorbit de multe ori despre dulciurile la copii, atât din punct de vedere al unui om care lucrează în…
Importanța planificării meniului săptămânal (video în articol)
Planificarea meniului săptămânal nu este un termen nou, inventat acum de cei care se ocupă cu nutriția. Asta făceau bunicile și mamele noastre acum mulți ani, când nu exista take away, când nu existau atâtea alimente gata preparate și când mersul la restaurant era un eveniment care avea loc numai la ocazii speciale. Pe vremuri, dacă voiai să mănânci, trebuia să gătești. Ca să faci…