Idei de gustări pentru călătoria cu mașina (II)

Pentru că vacanța de luna aceasta va implica un drum de 10 ore, voi pleca pregătită cu gustări pentru călătoria cu mașina. Tot nu-mi plac sandvișurile din benzinării, ce să fac.

Am o ladă frigorifică mică, așa că nu e o problemă să transport în ea ce am nevoie pentru drum.

La micul dejun vom avea biscuiți cu ovăz și morcov, iaurt sau chefir, pentru gustare am pregătit fructe iar pentru prânz câte un wrap cu legume coapte în cuptor, humus de casă și brânză de capră.

biscuiți cu morcov

Rețeta de biscuiți o găsiți aici, în ceea ce privește wrap-ul, iată ce am folosit:

  • 2 conserve de năut
  • 4 ardei kapia
  • 6 ciuperci
  • 2 dovlecei
  • 1 ou
  • 2-3 linguri de pesmet
  • busuioc, oregano, boia, sare, piper
  • 3 lipii

Am scurs năutul și l-am clătit în câteva ape. L-am pasat în blender cu 1 lingură ulei de măsline, sare, piper și zeamă de lămâie după gust (aici puneți câte puțin și gustați). Pentru că a ieșit gros, l-am mai subțiat cu 3 linguri de apă. Da, am folosit o conservă. Simplă, cu apă și sare.

Am feliat dovleceii, i-am dat prin ou și pesmet. Am feliat ardeii și ciupercile și le-am amestecat cu condimente și 1 lingură de ulei de măsline. Am pus totul la cuptor, în două tăvi, pe hârtie de copt, timp de 30 minute la 180 grade. După 20 de minute am scos ciupercile, dovleceii i-am întors cu o spatulă și i-am mai lăsat cu ardeiul 10 minute. Timpul depinde foarte mult de cât de subțiri sunt feliile de dovlecel, verificați și vedeți dacă sunt moi.

Dacă vă întrebați de ce dovleceii au primit tratament special, iată și răspunsul: este singurul mod în care Tudor îi mănâncă acum.

gustări pentru călătoria cu mașina

Am scos legumele și le-am lăsat să se răcească. Am uns apoi lipiile cu humus, am pus mix de legume și câte o felie subțire de telemea de capră sfărâmată. De dragul pozei, am lăsat brânza așa, dacă vreți însă să n-o pierdeți din wrap când mâncați, este bine să o zdrobiți ușor și să o amestecați puțin cu humusul înainte de a pune legumele.

Aveți grijă la cantitatea de sare pe care o folosiți când condimentați, este bine să țineți cont de cât de sărată este brânza. Am pregătit wrap-urile de seara și le-am pus la frigider.

Lipia nu este cu făină integrală de data aceasta, însă este făcută artizanal, conține apă, făină și sare și am cumpărat-o de la magazinul turcesc de pe Ritmului, de unde cumpărăm și carne de vită. Aș fi luat și humusul tot de la ei pentru că este foarte gustos. Din păcate, n-am găsit.

Dacă mai aveți nevoie de idei, vă las mai jos alte două articole și vă doresc vacanță plăcută, oriunde decideți să vă petreceți zilele libere!

https://carmenradu.ro/?s=idei+de+pachet

https://carmenradu.ro/nutritie-eu-si-copilul-meu/ce-mancam-pe-durata-unei-calatorii-lungi-cu-masina/

 

 

Dacă doriți să fiți la curent cu ultimele articole publicate pe blog, puteți urmări și pagina de Facebook aici

Sursa foto:arhiva personală

 

 

 

 

(Visited 117 times, 1 visits today)

Adauga un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.