Supă cremă de roșii cu parmezan și busuioc

Gustul de supă cremă de roșii vara este incredibil de bun. Roșiile proaspete, aromate, zemoase, fac minuni pentru papilele gustative și nu numai. Dacă luăm în calcul  beneficiile consumului lor, e bine să le includem în alimentația noastră zilnică, cât este sezonul lor.

Cele mai bune roșii sunt cele pe care le primesc de la țară, dar în lipsa lor, cumpăr din piața 16 Februarie. Am eu o doamnă drăguță acolo de la care iau de vreo 7-8 ani. La ea roșiile apar pe la jumătatea lunii iunie, ca idee. Nu sunt foarte ieftine, dar au gust și miros de roșii, iar doamna m-a învățat și cum să le deosebesc pe cele crescute accelerat.

Eu folosesc oala sub presiune, iată mai jos și ingredientele pentru supa cremă de roșii:

  • 1.5 kg roșii
  • 1 ceapă
  • 2 căței de usturoi
  • 2 dovlecei medii
  • 2 morcovi
  • 1/2 rădăcină de țelină
  • 2 linguri ulei de măsline
  • oregano, cimbru, turmeric, boia, sare, piper, cimbrișor după gust
  • parmezan feliat
  • frunze de busuioc proaspăt

Am curățat și feliat rădăcinoasele, am feliat ceapa și usturoiul iar roșiile le-am decojit și le-am tăiat bucăți. Legat de decojirea roșiilor, poate știți metoda de a trece cu latul cuțitului peste coajă, asta o face mai ușor de îndepărtat apoi. Ar mai fi și metoda opăririi în puțină apă, dar mie mi se pare greoaie.

Am pus la fiert în puțină apă ceapa, usturoiul și condimentele. După ce a fiert ceapa și apa a scăzut, am pus restul legumelor tăiate, am amestecat puțin și apoi am pus apă în oala sub presiune. Când apa a început să fiarbă, am pus capacul. Am lăsat legumele cam 30 de minute apoi am oprit focul. După vreo 5 minute am eliberat aburul din oala sub presiune apoi am deschis capacul.

Am lăsat vreo 15 minute să se mai răcească, am pasat legumele cu blenderul și la final am adăugat 2 linguri de ulei de măsline și am amestecat. Dacă vi se pare că e prea mult lichid în oală, mai puteți scoate din el cu polonicul într-un bol, dar nu aruncați lichidul, e posibil ca supa să fie prea groasă și să mai aveți nevoie de el.

Am servit cu felii de parmezan și câteva frunze de busuioc proaspăt. Opțional, puteți face și crutoane din felii de pâine integrală, stropite cu puțin ulei și oregano.

Eu prefer de multe ori să pun uleiul de măsline la final, dar dacă doriți, puteți să folosiți și metoda clasică (mai fac și eu și așa). Căliți ceapa și usturoiul cu condimentele în una-două linguri de ulei și puțină, adăugați rădăcinoasele și le perpeliți și pe ele puțin, apoi restul se desfășoară ca mai sus.

Mă bucur că roșiile sunt în continuare preferatele lui Tudor, fie crude în salată, sau bruschete.

Poftă bună!

 

Citește și:

https://carmenradu.ro/retete/cheesecake-cu-zmeura-varianta-la-cuptor/

https://carmenradu.ro/retete/mic-dejun-la-borcan/

https://carmenradu.ro/retete/garnituri-pentru-gratar/

 

Dacă doriți să fiți la curent cu ultimele articole publicate pe blog, puteți urmări și pagina de Facebook aici

 

Sursa foto: Arhiva personală

(Visited 732 times, 1 visits today)

2 Comments

  1. Paula 08/07/2019 at 7:16 PM

    Immm, ce bine suna. Cand erau fetele mici, le placea si lor supa de rosii cu paste sau cu taitei de casa. Nu stiu in ce moment a inceput sa nu le mai placa si de atunci nu am mai facut… Acum mi ai trezit pofta de o supa crema de rosii cu busuioc.
    Din pacate, cu rosiile, nu stiu ce sa zic… De cand am vazut anumite filmulete cu rosiile, cu ce sunt stropite ca se coaca accelerat si ca pana si taranii folosesc aceasta metoda, nu mai am incredere nici in tarani. De obicei cumpar din supermarket (asta pana se coc la tara), caut produse romanesti, dar macar le pot alege si nu ma simt pacalita. Cred ca cine cultiva legume sa vanda, le stropeste. Probabil exista si oameni corecti, dar eu nu stiu sa i descopar inca 🙂
    Cum deosebesti rosiile nestropite de cele crescute accelerat?
    D abia astept sa fac si eu aceasta supa.
    Multumesc!
    Esti minunata!

    Reply
    1. Carmen Radu 09/07/2019 at 5:05 AM

      NU, să nu renunți să mai faci pentru fete, că nu se știe când vor fi iarăși tentate să mănânce. Cu felurile de mâncare pe care nu le mai vor, e bine să revenim după o perioadă. Puți să le faci crutoane sau să razi parmezan, poate vor fi tentate. Știu ce zici de roșii, și te înțeleg perfect. Am văzut și eu reportajele…mi se pare că din ce în ce mai mult alegerea mâncării e o loterie 🙁 Mai știu și că sunt supermarketuri care aduc produse românești, dar nici aici nu bag mâna în foc că sunt 100% OK. Au mai apărut ferme care cultivă legume bio și care au referințe bune (Ekocult și Nasul Roșu sunt OK, de exemplu). Legat de roșii, cele crescute accelerat au sub coajă, când le tai, o porțiune verde-gălbuie. Asta de regulă e pe toată circumferința roșiei sau pe jumătate, cel puțin, cotorul e lung și verde și nu prea au semințe, pentru că n-au avut când să se dezvolte. Eu cumpăr de mulți ani de la tanti din piață mi-a spus că le stropește cu piatră vânătă (parcă) împotriva dăunătorilor. Sunt mai scumpe față de restul, dacă în piață roșiile costă 4-5 lei/kg, la tanti de la care iau eu, costă 10 lei/kg. În schimb, sunt zemoase, dulci, parfumate, cam ca roșiile din copilărie. Mulțumesc pentru cuvintele frumoase!

      Reply

Adauga un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.