Încep să mă întreb unde zboară timpul nu numai legat de Tudor, dar și de blog. Au trecut deja doi ani și mie mi se pare că ieri mă încerca emoția lansării lui.
Multe s-au întâmplat în acești doi ani, despre cum a fost primul, puteți citi aici dacă vă interesează. Al doilea an a venit la pachet cu întrebarea „De ce scriu?”
Scriu pentru că îmi doresc să dau ceva înapoi. Cumva știam asta, dar a fost nevoie de o discuție recentă cu o doamnă dragă mie, ca să îmi confirm.
Da, nu pot să neg faptul că blogul este și un instrument de promovare al programelor de alimentație sănătoasă pe care le derulez, dar nu acesta este singurul lui scop. Pentru asta, în era informației, era suficientă o pagină de Facebook bine administrată.
Cu ceva emoții la ceas aniversar, vă mulțumesc vouă, cititorilor blogului. Fiecare interacțiune cu voi, fie că este pe pagina de Facebook, fie direct pe blog sau printr-un mesaj privat, mă bucură și mă face să cred că dacă sunteți acolo în continuare, rezonați cu ce scriu eu.
Ce mi-a mai adus acest an?
- Satisfacții pe plan profesional, pentru că Programul „60 de zile din viața ta. Spune NU dietelor, spune DA alimentației corecte”a ajuns la ediția a 5-a. Va continua cu siguranță, iar pentru toamnă pregătesc un nou format 😉
- Planuri noi, făcute alături de oameni faini, cu energie bună.
- O mai bună organizare a timpului meu.
- Renunțări, pentru că nu le pot face chiar pe toate, oricât mi-aș dori.
- Un nou curs în domeniul care mă pasionează atât de mult. Mie mi se pare uneori că știința nutriției este ca un organism viu: crește, se dezvoltă, evoluează. Îmi place să știu cât mai multe despre asta, așadar nu pierd nici o ocazie să învăț ceva nou.
- Ateliere de nutriție și gătit sănătos. Îmi pare rău că nu am putut onora toate invitațiile.
- O nouă imagine și un nou logo. Pentru asta îi mulțumesc Luciei Radu.
Ce vă promit?
- Să vă răspund la fel de prompt, atunci când îmi solicitați sfatul. Ca și până acum.
- Să îmi păstrez sistemul de valori și să nu fac compromisuri: voi scrie numai despre produse/concepte în care cred.
- Să încerc să aduc informația mai aproape de voi, chiar dacă uneori poate părea mai tehnică.
- Să scriu despre subiecte care vă interesează, așa că dacă vă doriți să aflați ceva anume, lăsați-mi un comentariu.
Ce ziceți, ne mai auzim și peste un an? Până atunci, să fim sănătoși!
Citește și:
https://carmenradu.ro/experiente-de-mamica/metabolismul-bata-l-vina/
https://carmenradu.ro/experiente-de-mamica/diastaza-abdominala/
https://carmenradu.ro/experiente-de-mamica/sa-fim-atenti-la-copii/
Dacă doriți să fiți la curent cu ultimele articole publicate pe blog, puteți urmări și pagina de Facebook aici sau vă puteți înscrie la newsletter.
Sursa foto: Pixabay
Wow, nu imi vine sa cred ce repede trece timpul! Felicitari pentru cei doi ani de blog si multi ani inainte, cu multe proiecte frumoase si impliniri!
Îți mulțumesc din suflet, Raluca! Tu ai un loc special în inima mea, ești una dintre primele persoane faine pe care le-am cunoscut de când am blogul. Îți doresc și eu să ai mult succes și să îți iasă toate planurile cât mai bine!
La cât mai mulți ani de blog și de activitate, că tare sunt utile persoanele care ne amintesc, din când în când, să mâncăm mai sănătos.
Îți mulțumesc mult! La fel îți doresc, mulți ani cu inspirație!