Cred că una dintre activitățile preferate ale românilor este judecarea altora. Cel mai simplu e să stai și să-l treci mărunt prin propriile filtre pe celălalt, deși de multe ori, nici măcar nu știi prea multe despre el.

A scris sau a zis că îi place carnea? Nuu, desființează-l, e rău să mănânci carne.

Și-a pus implanturi mamare? Sigur e superficială!

A născut prin cezariană? Nu e mamă adevărată…

Pleacă în concediu fără copil? Nu se face așa ceva…

Are timp să se ducă la sală și la coafor? Pe asta sigur o ține bărbatul…

Copilul plânge la botez? Vai, ce needucat e! (Nu râdeți, că pe asta am pățit-o chiar eu. De parcă ai putea spune unui copil de 3 luni să nu plângă…)

Ai văzut că în parc/restaurant/magazin copilul a făcut un tantrum? Părinții sunt de vină, că nu știu să-l crească.

Copilul stă pe tabletă? Părinții sunt de vină, nu știu să-i pună limite.

Mănâncă o bucățică de ciocolată ? Nțț…habar n-au părinții lui ce-i aia alimentație sănătoasă.

Copilul de grădiniță a lovit un coleg? Sigur e din cauza părinților, probabil că pe ei i-a văzut că se ciomăgesc acasă.

Știți ceva? Mi-am dat seama că și eu am judecat. Și încă o mai fac uneori, pentru că e mai simplu să caut paiul din ochiul altuia, decât parul din al meu.

Dar mai știți ceva?

Am conștientizat asta și încerc să mă controlez. Pentru că a judeca pe altul, este de fapt despre tine. Dacă ne-am opri puțin din activitatea asta și ne-am întoarce mai mult către noi, cred sincer că lucrurile s-ar îmbunătăți.

Așa-mi trebuie, dacă o citesc pe Cristina Oțel. Ceea ce vă recomand și vouă, pentru că te face să îți cam pui întrebări.

Dacă doriți să fiți la curent cu ultimele articole publicate pe blog, puteți urmări și pagina de Facebook aici

Sursa foto: Pixabay