Să fim atenți la copii!

Acum câteva zile, am observat că al meu baiețel iși ține ambele degete mari de la mâini puțin îndoite. Inițial am crezut că este vorba despre un gest al lui, însă dacă îi ceream să-și îndrepte degetelele, nu putea. Bineînțeles că a doua zi eram la ortoped. Medicul, foarte drăguț și amabil, ne-a explicat că diagnosticul este “police în resort” și că singura soluție este intervenția chirurgicală. Am simțit instant cum mi se înfundă urechile, deși citisem pe internet în seara în care am observat degetele lui Tudor, că este posibil să fie necesară operația.

Ca orice mamă, bineînțeles că am mai făcut o programare pentru o a doua și a treia opinie și astfel am ajuns la domnii doctori Jianu și  Albert Stanciu.

Ambii au fost foarte amabili, s-au purtat exemplar cu Tudor, însă din păcate diagnosticul s-a confirmat.

În esență, ni s-a explicat că afecțiunea este destul de răspândită la copiii mici (cazuri de operat 4-5/lună/medic), nu se știu exact cauzele care determină apariția acesteia, însă trebuie rezolvată chirurgical, pentru că altfel consecința este blocarea degetului către palmă și imposibilitatea utilizării acestuia. Practic, “teaca tendonului” nu-i mai permite acestuia să culiseze și trebuie făcută o incizie, pentru a elibera tendonul.

Operația în sine am înțeles că nu este grea, durează aproximativ 10 minute- cred că mai dificil va fi la analize și partea de după, pentru că trebuie să-i pună degetelele în ghips.

După ce ne-am liniștit și eu și soțul meu, au început procesele de conștiință: cum de n-am văzut până acum? De ce? Am luat la rând pozele de când era mititel și am observat că uneori își ținea degetelele normal, drepte, alteori nu. Probabil că s-a agravat în timp…Mă gândeam că dacă totuși aș fi identificat acest lucru în jurul vârstei de 1 an, oare aș fi decis să-l supun atunci intervenției chirugicale cu anestezie totală, sau aș mai fi așteptat să crească? Complicat să fii parinte…

Așadar, dragi mamici, am ales să scriu acum la cald, este foarte important să ne verificăm copiii bucățică cu bucățică, când sunt mici și să fim atente la orice amănunt.

Dacă aveți un medic de familie sau un pediatru în care aveți încredere, nu ezitați să discutați cu ei tot ce vi se pare deosebit în legătură cu cei mici. Nu, asta nu ne transformă în mămici maniace, ci în mămici grijulii și poate ne ajută să identificăm din timp anumite afecțiuni care se pot rezolva ușor.

Late edit: Operația a fost un succes, domnul doctor Albert Stanciu a fost absolut minunat! Inclusiv modul de comunicare în perioada de recuperare a fost excepțional, nu mi-a venit să cred că domnul doctor aflat la un moment dat în concediu de odihnă iși rupea câteva minute pe zi, să-mi raspundă la mesaje și întrebari!

Ba mai mult, aflat la un moment dat la o conferință de specialitate la Roma, mi-a trimis materiale cu studii recente despre afecțiunea lui Tudor. Asta spune mult despre profesionalismul domniei sale, dar și despre calitatea sa de om. Sper să nu aveți nevoie niciodată de un chirurg pe probleme de ortopedie pediatrică dar dacă aveți, vi-l recomand din suflet pe doctorul Albert Stanciu, este deosebit!

Multă sănătate vă doresc!

 

Dacă doriți să fiți la curent cu ultimele articole publicate pe blog, puteți urmări și pagina de Facebook aici

 

Sursa foto:Pixabay

(Visited 5.002 times, 1 visits today)

23 Comments

  1. Alex 12/12/2016 at 4:31 PM

    Buna seara, copilul meu urmeaza sa fac aceasta operatie pentru exact aceeasi afectiune, doar ca este vorba de degetul mare de la o singura mana. Imi puteti spune in ce consta recuperarea? Cum se comporta copilul cu ghipsus? I-a fost greu sa-l accepte? Etc. orice detalii, la ce sa ma astept? Multumesc anticipat!

    Reply
    1. Carmen Radu 12/12/2016 at 7:32 PM

      Buna Alex.
      Imi pare rau pentru ca va trebui sa treceti prin asta. Interventia chirurgicala in sine nu dureaza mult, la fiul meu cred ca au fost 25-30 de minute de cand l-a luat asistenta in sala de operatii si pana a ajuns la Terapie Intensiva. Pentru Tudor a fost mai greu acolo, era inca semi adormit, avea o branula montata pe picior(este o procedura standard la orice operatie cu anestezie totala) si s-a cam speriat de ea. Dupa vreo ora si jumatate cred, l-au mutat in salon unde am mai stat cateva ore. Tudor nu a avut probleme in urma anesteziei. El a avut ambele maini in ghips pentru 10 zile initial dar s-a adaptat repede si l-am lasat sa se descurce pe cat posibil singurel. Daca a simtit nevoia sa faca el ceva- de exemplu sa tina lingurita cand manca, etc l-am lasat chiar daca mai dadea mancare pe el. Nu am vrut sa simta ca are vreo problema. L-am pregatit insa inainte de operatie cu vreo saptamana ca va merge la domnul doctor sa-i puna niste “manusi magice” ca sa repare degetelele si poate a contat si asta. Adica nu l-am lasat sa se trezeasca direct cu mainile in ghips, i-am explicat din timp. A trebuit sa sacrificam o geaca si niste bluze, le-am taiat manecile pe lung pentru a-l putea imbraca. La dus la inceput i-am pus niste pungi in maini apoi l-am invatat sa stea cu manutele in sus ca sa-l putem spala. El s-a adaptat destul de bine, nu l-a durut nimic, nu a plans, nu l-a deranjat ghipsul. Dupa ce i-au dat ghipsul jos, i-au pus un fel de fasa mai rigida insa nu a tinut foarte bine degetele imobilizate si a mai trebuit iarasi ghips pentru vreo 2 saptamani. Dupa aceea i-au scos si ghipsul si firele iar recuperarea a constat in activitate zilnica. La vreo luna insa am observat ca unul dintre degete se curbeaza si se blocheaza iarasi- probabil ca tendonul inca nu-si daduse drumul- si a mai fost nevoie sa-i facem un fel de proteze dintr-un material termoformabil(n-au costat mult si au fost facute dupa conformatia mainii lui Tudor) pe care le-a purtat exact o saptamana in timpul noptii. Totul a revenit la normal apoi si de atunci n-au mai fost probleme. Cam asta a fost experienta noastra, va tin pumnii stransi si daca mai ai intrebari iti stau la dispozitie. Multa sanatate!

      Reply
      1. Alex 27/12/2016 at 1:04 PM

        Multumesc mult pentru raspuns, sper sa fie bine….

        Reply
        1. Carmen Radu 27/12/2016 at 2:16 PM

          O sa fie, trebuie sa gandesti pozitiv! Stiu cat este de greu pentru parinte, am trait si eu momentele acelea…daca nu te-ai hotarat inca la ce doctor sa-l operezi ti-l recomand pe Dr. Albert Stanciu cel la care am mers cu Tudor. Este extraordinar si un profesionist in adevaratul sens al cuvantului. Cu noi a tinut legatura inclusiv in timp de dansul era in concediu in afara tarii si mi-a trimis si informatii despre aceasta afectiune de la o conferinta la care a participat la Roma. Si nu, nu m-am dus cu relatii sau pile ci pur si simplu am cautat referinte pe net. Nu pot sa-i multumesc suficient pentru cum s-a purtat cu noi. Il gasesti la Grigore Alexandrescu, Regina Maria si Sanador.
          Multa sanatate, o sa fie totul bine! Trebuie sa fie!

          Reply
      2. Alex 27/12/2016 at 3:23 PM

        Am uitat sa va intreb, cati ani a avut copilul cand a suferit interventia chirurgicala? Al nostru are 1.7 ani

        Reply
  2. Corina 08/11/2017 at 11:44 AM

    Buna ziua,
    Sunteti draguta sa ne spuneti si ce analize (la general) ati facut inainte de operatie ?Si baietelul meu, Tudor, in varsta de 2 ani si 8 luni urmeaza sa faca aceasta interventie saptamana viitoare si am fost chemati cu o zi inainte pentru analize.

    Reply
    1. Carmen Radu 08/11/2017 at 2:52 PM

      Bună ziua. Din câte îmi amintesc, au fost analize uzuale, hemoleucograma, glicemia, nimic ieșit din comun. Aceasta este procedura standard înaintea fiecărei operații. Îmi pare rău că trebuie să treceți prin această intervenție, însă nu este foarte grea. Tudor al meu a suportat bine operația și anestezia generală, la el a fost la ambele degete mari. Multă sănătate vă doresc!

      Reply
      1. Corina 09/11/2017 at 6:00 PM

        Multumesc frumos pentru raspuns.Multa sanatate!

        Reply
        1. Carmen Radu 09/11/2017 at 6:06 PM

          Cu drag! Să treceți cu bine peste tot!

          Reply
  3. Ion Ioana 20/08/2018 at 6:44 AM

    Bună ziua! Din câte am înțeles după operație, internarea consta doar într o zi. Nu e nevoie de mai multe zile nu?

    Reply
    1. Carmen Radu 20/08/2018 at 6:59 AM

      Bună ziua, la noi a fost o singură zi, cea în care a fost făcută operația. Practic operația a fost făcută în jur de 8 dimineața, după-amiază la 16-17, am plecat acasă. Am avut însă o rezervă unde l-au adus după ce și-a revenit la Post-operator, acolo a primit și mâncare și a mai fost ținut sub observație. Au considerat că totul e OK, așa că am plecat apoi acasă. N-am rămas peste noapte. Acesta a fost protocolul la Regina Maria, nu știu însă să vă spun cum se procedează în alte spitale. Multă sănătate!

      Reply
      1. Ion Ioana 20/08/2018 at 12:19 PM

        Mulțumesc mult ptr răspuns. Sper sa fie totul bine. Multa sănătate.

        Reply
  4. Ionut Mihai 22/08/2018 at 1:20 PM

    Bună ziua! As vrea sa operez fetita la privat la domnul Albert Stanciu. Dar nu găsesc în lista clinicii un tarif ptr acest sindrom. Îmi puteți spune la cât sa ma aștept în mare, dacă se poate?

    Reply
    1. Carmen Radu 22/08/2018 at 1:49 PM

      Bună ziua, noi am făcut operația în 2015, nu știu dacă prețurile mai sunt valabile. Din câte îmi aduc aminte, operația propriu zisă la ambele degete mari a fost în jur de 3000 lei. La asta s-a mai adăugat consultația preliminară și costul analizelor, dar astea nu mai știu cât au fost. Cel mai sigur e să sunați și să cereți o ofertă de preț, sau și mai bine, să le trimiteți un mail. Domnul doctor Stanciu este extraordinar, sunteți pe mâini bune. Multă sănătate!

      Reply
      1. Ionut Mihai 22/08/2018 at 7:30 PM

        Doamne ajuta! Va mulțumesc mult pentru răspuns. Nu știți cât de mult puteți sa ajutați. Sănătate din belșug va doresc. O seara frumoasa.

        Reply
        1. Carmen Radu 23/08/2018 at 5:19 AM

          Mulțumesc, asemenea. O să fie totul bine!

          Reply
  5. Ion Ioana 19/01/2019 at 1:52 PM

    Buna ziua. I am făcut operatie fetiței. Abia i s a dat bandajul jos. Doctorul este plecat și îl așteptăm pentru consult. Aveam nevoie de o părere. Copilului dumneavoastra îi stătea blocat și tendonul de sub unghie nu? Adică nu vroia sa se dea pe spate. Degetul pare rigid ca înainte de operație. Așa a fost și la copilul dumneavoastră? Un răspuns m ar linisti. O zi frumoasa

    Reply
    1. Carmen Radu 19/01/2019 at 3:13 PM

      Bună ziua, la băiețelul meu incizia a fost la baza degetului mare spre palmă (cum țineți palma orientată spre față ca și cum v-ați uita la ea). După ce i-a dat ghipsul jos și i-a scos firele, putea îndoi degetul dar la început foarte ușor, doar ghidat.Era ca și cum nu mai știa să-l folosească. A doua zi și-a revenit din câte îmi aduc aminte. A început să folosească degetele și a fost OK.

      Reply
    2. Ionela 14/01/2021 at 5:08 PM

      Buna ziua! Trebuie sa operam si noi fetita. Cum s-a procedat cu anestezia? Fetita mea are 1an si 8 luni. Nu sta decât cu mine. Nu plânge când o ia? Cum se procedează? Mulțumesc!

      Reply
      1. Andreea 14/01/2021 at 5:42 PM

        Bună ziua. La noi anestezia a fost totală și copilul a tolerat-o bine. De luat, da, și la noi l-au luat din brațele soțului meu înainte să urce cu liftul la blocul operator, bănuiesc că în lift a plâns când s-a văzut fără noi.Nu aveam totuși cum să urcăm cu el. Chiar dacă ne-a fost greu, ne-am consolat cu ideea că este mic și va uita. Intervenția a avut loc la Regina Maria, toți s-au purtat exemplar, nu am nimic să le reproșez. Și-a revenit ușor din anestezie, a trebuit să poarte ghips două săptămâni la ambele mâini, dar noi îl pregătisem, i-am spus că va avea niște “mănuși magice” și le-a asimilat ca atare. Acasă am încercat să-l lăsăm să facă cât mai multe singur, așa cum putea, să nu facem mare caz de faptul că are ghipsul. Multă sănătate vă doresc, să treceți ușor peste tot!

        Reply
  6. Veronica 05/02/2021 at 3:08 PM

    Buna ziua la baietel meu de 8 luni am observat ca degetele mici de la mici le tine indoite cind ia jucarii ce ar putea fi? Multumesc

    Reply
    1. Andreea 05/02/2021 at 4:50 PM

      Bună ziua, nu știu ce să vă spun, eu nu sunt medic ortoped. Încercați să-l urmăriți și eventual mergeți la doctor, dacă vi se pare că degetele sunt într-o poziție nefirească.

      Reply

Adauga un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.