Salată cu quinoa și roșii uscate

Aseară înainte de cină am pus ochii pe o pungă cu quinoa și pe borcanul cu roșii uscate. Aveam poftă de salată, așa că le-am mai combinat și cu alte legume și a ieșit ceva bun, bun de tot. După gusturile mele.

Am folosit așa:

70 g quinoa ( estimativ, că n-am cântărit)

4-6 roșii uscate

1 morcov mediu

1 ceapă roșie mică

o mână de frunze de spanac

6 măsline

oțet balsamic

sare, piper după gust

1 linguriță de ulei (am folosit din cel în care erau conservate roșiile)

Am spălat quinoa bine și am pus-o la fiert. Am curățat restul legumelor, morcovul l-am dat pe răzătoare iar spanacul, ceapa și roșiile le-am tăiat felii subțiri. După ce a fiert quinoa, am lăsat-o puțin să se scurgă într-o strecurătoare deasă și să se răcească.

Am combinat apoi toate ingredientele și a ieșit ce vedeți în poza de mai sus.

Deși eu n-am crescut cu quinoa (este cultivată în țările din America de Sud și pe vremea cealaltă, singurele chestii mai „altfel” din Alimentara erau cutiile alea albastre cu „creveți”), am integrat-o în rețetele mele de când am descoperit-o. Îmi place gustul și îmi place că fierbe mai repede decât orezul. Considerată un superaliment, quinoa este bogată în proteine, vitamine și minerale (ca să vă faceți o idee, în 100g de quinoa găsiți 14 g proteine, în 100g somon 20g proteine, în 100g de iaurt 4.5 g proteine), așa că și asta a contat pentru mine.

E important să o spălăm bine, altfel poate fi ușor amăruie datorită saponinei cu care sunt acoperite semințele în mod natural. Eu mai fac și budincă dulce cu ea, o fierb în lapte vegetal, pun câteva stafide și puțină scorțișoară.

Deși avem și noi superalimente românești pe tarabele din piețe, putem să integrăm în alimentație și produsele bune care vin din alte țări, dacă ne place gustul lor. Quinoa m-a scos din impas la cină, recunosc că am fost în pană de idei, dar când mai deschizi dulapurile și mai dai cu ochii de ce mai ai pe acolo, se rezolvă lucrurile.

Poftă bună!

 

 

Dacă doriți să fiți la curent cu ultimele articole publicate pe blog, puteți urmări și pagina de Facebook aici

 

 

Sursa foto:arhiva personală

(Visited 286 times, 1 visits today)

Adauga un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.