Cum ar trebui să mâncăm de Sărbători pentru a ne menține greutatea?

Nu-mi vine să cred că mai e puțin și se termină 2020. Cred că o să povestesc despre el nepoților cum îmi povestea mie bunica despre război, dar nu vreau să mă îndepărtez de subiectul articolului. La urma urmei, acesta este  Cum ar trebui să mâncăm de Sărbători pentru a ne menține greutatea? 

Se apropie Crăciunul și gândurile multora dintre noi se îndreaptă spre cozonaci și cârnați, dar și spre cum putem mânca fără să ne îngrășăm. De data asta chiar putem să facem astfel încât mâncarea să nu fie preocuparea noastră principală, iată mai jos câteva tips&tricks pentru ca silueta noastră să nu aibă de suferit:

1.Cumpărăm atât cât ne trebuie, anul acesta este mai greu să avem invitați mulți.

2.  Ar fi bine să nu ne complicăm cu multe feluri de mâncare, tot noi va trebui să le mâncăm. Acum, vorba aceea a englezilor keep it simple, se aplică și pentru mesele de Sărbători.

3. Șoriciul, cârnații, toba sunt mâncăruri tradiționale, mulți dintre noi le așteaptă și le asociază cu Crăciunul, dar ar trebui mâncate cu măsură și neapărat cu multe legume lângă.

4. Nu ne așezăm la masă flămânzi, riscul este să mâncăm mai mult decât avem nevoie.

5. Nu renunțăm la legume în favoarea cartofilor. Aceștia nu intră la categoria legume ci la carbohidrați, așadar o cantitate prea mare în combinație cu carnea grasă de porc, poate să ne afecteze silueta. Legumele pe de altă parte sunt bogate în fibre, sunt voluminoase și sățioase, și ar trebui să ocupe jumătate din farfurie. Cealaltă jumătate poate fi împărțită între carne și cartofi.

6. Atenție la prăjituri! Da, ne plac, sunt gustoase și poartă de multe ori în ele gustul și amintirile din copilărie, dar de regulă le împărțeam cu musafirii care ne treceau pragul, sau cu cei pe care îi vizitam. Dacă gătim aceleași cantități ca anii trecuți, va fi greu să nu mâncăm noi tot, că doar nu gătim ca să aruncăm. Putem doza cantitățile dintr-o prăjitură, singur avem în casă și tăvi mai mici.

7. Hidratarea este importantă și în plus, ar trebui ca pentru fiecare pahar de alcool băut să bem și un pahar mare de apă. Pe de-o parte prevenim deshidratarea provocată de consumul de alcool, pe de alta, ne umplem stomacul și poate nu mai revenim la încă un pahar de băutură. Alcoolul este destul de caloric și alături de o masă bogată, nu este chiar cea mai bună alegere pentru siluetă. Apropo de alcool, dintre toate băuturile, vinul roșu sec 100 ml/porție este cea mai bună alegere. Dacă reușim să ne oprim la 1-2 pahare în ziua de Crăciun, ar fi excelent.

8. Mișcarea contează. Dacă sportul face parte din ritualul nostru săptămânal, Sărbătorile nu sunt un motiv să renunțăm la el. Dacă nu facem mișcare în mod organizat, măcar o plimbare lungă după masă tot ar trebui să intre în programul nostru, sistemul digestiv ne va mulțumi pentru ajutor.

Să nu uităm că viața este făcută din alegeri, și de ele depinde cum ne vom simți noi. Cred că ar trebui să ne gândim dacă prin excesul culinar de Sărbători nu încercăm să rezolvăm de fapt altceva, alte emoții trecute sau prezente. Despre subiectul acesta am scris în ultimul articol pentru Thrive Global, îl puteți găsi aici: https://www.thriveglobal.ro/stories/emotiile-din-farfurie-de-sarbatori/

Acestea sunt câteva idei despre cum ar trebui să mâncăm de Sărbători pentru a ne menține greutatea, să fim sănătoși și să avem un Crăciun fără dureri de stomac și fără kilograme în plus!

 

 

Consultanță: https://carmenradu.ro/programe-online/

Pentru ultimele articole publicate pe blog, puteți urmări și pagina de Facebook 

 

Sursa foto Libby Penner on Unsplash

 

 

(Visited 184 times, 1 visits today)

Adauga un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.