Ideea acestui articol a pornit de la o discuție avută recent, despre posibila dispariție a albinelor.

Ei bine, dacă s-ar întâmpla asta, nu numai că ar fi puse în pericol toate culturile, pentru că n-ar mai putea fi polenizate natural, dar am pierde și o mare comoară: produsele stupului. Nu vreau să mă mai gândesc la asta, proiectarea catastrofelor în viitor nu este activitatea mea favorită, vreau doar să vă povestesc pe scurt despre beneficiile produselor apicole.

Mierea neprelucrată, polenul, lăptișorul de matcă, propolisul, sunt adevărate daruri ale naturii, sunt dacă vreți, superalimente în toată puterea cuvântului.

Mierea crudă, care nu a fost pasteurizată sau filtrată are o mare valoare nutritivă. Conține vitamine și minerale și este un medicament natural și puternic, atât intern cât și extern. Mierea este eficientă în tratamentul răcelilor, gripei, infecțiilor respiratorii și este benefică pentru sistemul imunitar.

Mierea poate ajuta la stimularea vindecării ulcerului gastro-intestinal, funcționează ca un laxativ natural și blând și ajută la constipație, este eficientă împotriva bacteriilor și paraziților.

Polenul a fost folosit de mii de ani pentru tratarea diferitelor afecțiuni. Unul dintre cele mai uimitoare lucruri pe care le știm despre polenul de albine este că acesta conține toți nutrienții de care avem nevoie pentru a trăi.

Deși compoziția polenului nu poate fi determinată cu exactitate pentru că depinde de mulți factori, inclusiv de tipul de plante de la care a fost recoltat, de regulă, acesta este format din: 50-60% carbohidrați, 30-45% proteine, 3% vitamine și minerale, 2-24% acizi grași și 3-5% alte substanțe. De asemenea, conține 14,2% fibre. Încă un aspect interesant, polenul de albine conține de 5 până la 7 ori mai mulți aminoacizi găsiți în cantități similare de carne de vită, lapte, ouă sau brânză.

Polenul este foarte bogat în complexul de vitamine B, necesar pentru buna funcționare a organismului. Conține mai mulți antioxidanți, inclusiv licopen, seleniu, beta-caroten, vitamina C și vitamina E. Polenul de albine este excelent pentru sistemul imunitar, piele, digestie, fertilitate, energie și are efect anti-îmbătrânire. Gustul poate varia în funcție de tipul de plantă de la care provine și îl putem include cu succes în orice cură de vitaminizare. După părerea mea, este mai bun decât vitaminele sintetizate în laborator…

Lăptișorul de matcă este considerat „fântâna tinereții și frumuseții” și este o substanță lăptoasă, groasă, secretată de glandele hipofaringiene ale albinelor. Lăptișorul de matcă este folosit pentru a hrăni regina pe toată perioada vieții ei, dar și toate larvele din colonie în primele 3 zile de viață. Acest superaliment extrem de râvnit conține complexul de vitamine B, aminoacizi, potasiu, magneziu, calciu, zinc, fier și mangan. Cu un profil nutritiv impresionant, lăptișorul de matcă este foarte apreciat pentru proprietățile sale: regenerează organismul, încetinește procesul de îmbătrânire (ca idee, regina albinelor trăiește 4-6 ani în comparație cu albinele lucrătoare care trăiesc aproximativ 40 zile), ajută la menținerea tonusului pielii, are efect antiinflamator, acționează ca un antidepresiv, menține inima sănătoasă.

Beneficiile propolisului datează din vremurile biblice. Bioflavonoidele din propolis au efecte antibiotice, antifungice și antibacteriene. Propolisul este o sursă bogată de minerale, aminoacizi, grăsimi, vitaminele C și E, provitamina A și complexul B. Propolisul are efecte benefice asupra sistemului imunitar, mai ales în timpul apariției infecției gripei sau a gâtului.

Sunt multe studii legate de beneficiile produselor apicole, eu vă las mai jos unul dintre ele: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5549483/

Beneficiile produselor apicole sunt cunoscute de mii de ani, și tot de atunci ele sunt folosite în scop terapeutic. Cred că ar fi bine să beneficiem de ele în cure, dacă nu avem alergii sau alte afecțiuni care să împiedice acest lucru. Eu încep să le integrez în alimentația celor cu care lucrez, pentru că mi se pare păcat să nu beneficiem de ele. Natura ne pune la dispoziție o mulțime de comori, totul este să învățăm să le și folosim!

PS: Știați că pe toată durata vieții ei, o albină produce 1/12 linguriță de miere?

 

Să fim sănătoși!

 

Dacă doriți să fiți la curent cu ultimele articole publicate pe blog, puteți urmări și pagina de Facebook aici

 

Citește și:https://carmenradu.ro/retete/crumble-cu-coacaze-piersici-si-migdale/

 

Sursa foto aici

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.