Am fost in weekend in vizita la niste prieteni intr-o zona de deal frumoasa si linistita nu foarte departe de Bucuresti. Linistea aceea este incredibila…simti ca te incarci cu ea si cu energie…Ma rog, cu liniste atat cat poti cand copilul de aproape 3 ani te insoteste 🙂
Prietenii nostri s-au retras acolo la pensie iar noi i-am revazut dupa o perioada de mai bine de un an. Aratau incredibil amandoi. Linistiti, relaxati, foarte bronzati si cu mult chef de viata, dovada ca plecarea dintr-un oras atat de aglomerat cum este Bucurestiul cel putin la un moment dat, nu mai pare un lucru atat de ingrozitor nici macar pentru cineva nascut si crescut in acest “furnicar”.
Am avut senzatia ca acolo, la tara timpul sta in loc. Ne-am bucurat de verdele ierbii, Tudor a cules prune si piersici direct din pom, mure de pe vrej si s-a plimbat cu mini tractorasul iar eu m-am bucurat de rosiile gustoase, de ardeii rosii, de busuioc si menta proaspat culese.
Prietenii nostri si-au amenajat o gradina mica astfel incat sa se poata bucura de cateva legume si fructe cultivate natural si ne-au povestit ca desi este mult de munca nu simt ca fac un efort.
Cred si eu ca merita sa astepti sa se coaca rosiile- chiar daca ele cresc in ritm normal si nu sunt ajutate cu diferite substante- ca merita sa plantezi ciresi, caisi, piersici si pruni ca sa te poti bucura de fructe proaspete si gustoase.
Eu am crescut in Bucuresti, la curte ce-i drept dar cu bunicii tot in acest oras, asadar pentru mine mersul “la tara” era ceva care se intampla rar, in vizita la cate o matusa si nu dura mai mult de 1, 2 zile. Tin minte ca ma gandeam cu invidie copil fiind la colegii si prietenii de la scoala care plecau prin Ardeal sau Moldova la bunici. Veneau de acolo cu amintiri frumoase pe care ni le impartaseau in primele ore de scoala de la bautul laptelui proaspat muls (parca atunci nu existau atatea bacterii si virusi…) la dormitul in fan, alergatul gainilor prin ograda si culesul oualelor din cuibar…La mine cea mai amuzanta amintire dintr-una din vizitele la tara a fost cand intr-un an de Sfintele Pasti am alergat curcanul prin curte pana a intrat cu picioarele in cratita cu vopsea rosie lasata de matusa mea pe jos…
Tare mi-as fi dorit sa aiba si Tudor posibilitatea sa se bucure mai mult de viata la tara, cred ca este o un mod minunat de a petrece o parte din vacanta de vara si poate o alternativa la jocul pe laptop sau tableta care observ ca este foarte popular printre copiii care trec de 5, 6 ani. Sau poate ma insel? Intr-o era a comunicarii online poate ca viata la tara simpla fara contactul cu tehnologia de ultima generatie este apreciata doar de cei mari nu si de cei mici? Sau poate dragostea asta pentru natura se invata tot de la parinti? Am multe intrebari dupa un weekend in mijlocul naturii 🙂 , poate o sa reusesc sa gasesc si raspunsuri la un moment dat, dar un lucru este cert: am vazut cu ochii mei ce poate face un an la tara pentru niste oameni obisnuiti cu stresul de la oras…si asta iti cam schimba putin viziunea despre viitor…
Sursa foto:Arhiva personala