Dacă ce veți citi mai jos n-o să vi se pară coerent, îmi pare rău. Sunt gândurile mele de ieri și de alaltăieri, așternute la repezeală.
Soțul meu este un patriot. Își iubește țara, prietenii, familia atât de mult, încât acum vreo 14 ani când am fi putut să emigrăm, a spus NU.
Aseară, vorbeam despre evenimentele din Piață dar și despre viitorul țării în care crește copilul nostru.
L-am întrebat: În ce fel de țară va crește Tudor?
Răspunsul lui m-a durut până-n măduva oaselor: O să-ți spun lucrul pe care îl urăsc cel mai tare: îl creștem cât putem de bine și să plece.
A fost pentru prima dată când mi-a spus asta. A fost pentru prima dată când am avut senzația că soțul meu cel puternic, soțul meu care a tras cu dinții să rămânem aici, soțul meu care-și iubește țara și prietenii și familia, a fost înfrânt…
…Am fost în Piață amândoi în prima seară. Când am ajuns, am văzut oameni frumoși, oameni civilizați, oameni cu un comportament și cu un limbaj decent. Am văzut oameni care-și puneau gunoiul în genți, ca să nu-l arunce pe jos. N-am auzit pe nimeni înjurând în jurul nostru, cu excepția momentelor în care toată Piața scanda aceeași lozincă pe care o știm. Da, am văzut oameni cu copii. Am scris despre asta și imediat am primit întrebarea: Ce căutau cu copiii în piață?
Sincer, cred că nici un părinte în deplinătatea facultăților mintale, nu alege să-și expună copilul unui risc. Cred că oamenii care au mers cu copiii și au stat cu ei la margine unde i-am văzut eu, au mers pașnici, cu speranță și mai ales cu încredere. Încredere că vor fi apărați. Încredere care le-a fost înșelată…crunt…
Nu cred că și-au pus vreo clipă problema că se va întâmpla ce s-a întâmplat. Da, la orice proteste mai apar și grupuri violente, dar la protestele precedente acestea au fost izolate eficient. N-a mai fost așa…Da, acum piața nu este un loc pentru copii. Un protest pașnic a fost transformat în altceva. Și mi-a fost frică.
Încă îmi este, pentru că nu știu ce se va întâmpla. Pe grupul nostru de bloggeri, Ana și Georgiana sunt de părere că putem schimba ceva și noi, la nivel micro, la nivel de comunitate. Puțin câte puțin. Că binele se află în noi și împreună PUTEM.
Și eu cred asta, dar mai putem oare? Mai avem speranță? Ce răspuns avem la întrebarea În ce fel de țară vor crește copiii noștri?