Copilăria înseamnă printre multe altele și bucuria de a mânca “ceva dulce”. Îmi aduc aminte cu cât avânt căutam prin casă bomboanele cubaneze care se gaseau atât de greu și pe care mama le ascundea ca să îmi dea cu măsură sau cum făceam cu tata concurs de “lins blide” după ce facea mama vreo prajitură…

Eu cred că orice copil poate să se bucure și de o gustare dulce ocazional și iată mai jos patru rețete dulci, rapid de preparat, răcoroase, perfecte pentru vară și care conțin și fructe. Rapid de preparat, pentru că știu că mămicile sunt în general foarte ocupate așa că fiecare rețetă se pregătește în mai puțin de 15 minute.

Cum puteți să susțineți Campania “Prepară un dulce sănătos pentru copilul tau?”

Postati în comment la acestă postare o poză cu unul dintre deserturile voastre preferate care se prepară ușor.

Dați share articolului de pe blog: http://carmenradu.ro/nutritie-eu-si-copilul-meu/campania-prepara-un-dulce-sanatos-pentru-copilul-tau/

Haideți să demonstrăm împreună că putem să le oferim copiilor și altceva decât dulciuri procesate din comerț!

Baftă la gătit și mulțumesc pentru implicare!

 

Rețeta 1 Cremă de iaurt cu afine și cocos

1 iaurt 150 g 3,5% grăsime

1 linguriță de miere

1 linguriță de fulgi de cocos

1 linguriță de esență naturală de vanilie

1 pumn de afine (plus câteva boabe pentru décor)

Este foarte simplu: într-un bol mic bateți iaurtul cu mierea, esența de vanilie iar la final adăugați fulgii de cocos și amestecați bine. Cu un blender zdrobiți afinele (sau orice alte fructe de padure vă plac). Așezați într-un pahar crema de iaurt, apoi afinele zdrobite și iarăși puțină cremă de iaurt. Puteți să decorați cu afine și fulgi de cocos la final.

iaurt+afine_Jamieok

 

Rețeta 2 Înghețată de lămâie (pentru 6 înghețate)

300 g smântână grasă minim 30% grăsime

Miere după gust (depinde de cât de acră este lămâia, eu am avut surprize și de aceea am scris să folosiți după gust)

Zeama de la 1 lămâie

Amestecați totul foarte bine cu mixerul și apoi turnați amestecul în formele de înghețată. Puneți-le la congelator și în câteva ore sunt gata. Textura nu este chiar atât de catifelată ca la înghețata din comerț însă este rece și aromată iar cei mici se vor bucura de o înghețată fără Euri și alte bazaconii.

inghetata lamaie 1

 

Rețeta 3 Nectarine sau piersici la grătar cu mascarpone

½ cutie mascarpone

2 linguri de iaurt cu 2% grăsime

1 linguriță de miere

4 nectarine mari sau piersici (să fie coapte dar tari nu zemoase)

Scortișoară pentru ornat

piersici jamie

Amestecați bine într-un bol brânza mascarpone cu iaurtul și mierea și apoi puneți bolul la frigider. Tăiați nectarinele sau piersicile în jumătate (dacă aveți piersici aveți grijă să le spălați bine de tot și să îndepărtați cât se poate puful) și scoateți sâmburele. Puneți-le pe grill-ul încins în prealabil cu partea tăiată în jos. Lăsați-le pe grill aproximativ 2-3 minute pana se înmoaie puțin. Nu trebuie însă să-și piardă fermitatea. Luați nectarinele de pe grill și puneți-le pe un platou cu partea tăiată în sus. Umpleți-le cu crema de mascarpone și deasupra picurați câțiva stropi de miere și puțină scorțisoară.

 

Reteta 4 Bombițe cu migdale

1 cană de curmale hidratate 2-3 ore

150 g migdale măcinate proaspăt (sau făină de migdale)

Apa- opțional

Fulgi de cocos pentru ornat

Hidratați curmalele aproximativ 2 ore apoi le puneți în blender si le sfărâmați până devin pasta. Amestecați cu migdalele măcinate iar dacă pasta rezultată vi se pare prea consistentă puteți să puneți 1 lingură de apă. Amestecul îl puneți la frigider 2 ore apoi modelați din pastă biluțe pe care le tăvăliți prin fulgi de cocos. Se pot prepara și cu fructe uscate (atenție, să fie fară zahăr adăugat pentru că sunt curmalele suficient de dulci).

bombite jamie mare ok

 

 

Sursa foto:arhiva personală

  1. Bombițele cu migdale arată cam bine. Mai exact, sunt fan cocos! :)) Și, totuși, bomboane cubaneze? Sună foarte bine, dar nu știam de existența lor până acum. Cum fac rost de ele? :))

    • Da, știu ce zici de cocos, și eu sunt mare fan…să știi că bombițele dau dependență 😉 . Bomboanele cubaneze se găseau prin anii ’80, erau niște bomboane sticloase cu gust de fructe 🙂 . Se găseau rar și de aceea părinții ne dădeau cu măsură ca să ne ajungă mai mult…Nu știu de ce se numeau „cubaneze”, dar erau incredibil de bune…

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *