Cred că articolul meu ar trebui să înceapă cu A fost odată, pentru că vineri după ce am trecut de porțile domeniului Mikes din Zăbala, m-am simțit ca într-o poveste.

Știam că există comori ascunse în inima Transilvaniei, dar experiența din weekendul acesta mi-a depășit așteptările. Cam la o oră de mers de la Brașov, ascuns după niște porți de fier simple, se întinde domeniul contelui Mikes. Castelul datează din secolul XV, fiind construit pe ruinele unei vechi cetăți fortificate, iar istoria domeniului este bogată, membrii familiei fiind întotdeauna implicați în politică, armată sau afaceri.

Proprietatea a trecut și prin comunism, când destinația sa a fost pe rând aceea de școală sau sanatoriu, iar după Revoluție a fost revendicată de urmașii familiei Mikes. Din 2006, destinația domeniului este turismul într-o lume de poveste, după părerea mea.

În clădirea Machine House (numită așa pentru că de acolo se asigura energia electrică pentru castel dar și pentru satul Zăbala), camerele sunt restaurate păstrând farmecul vremurilor de mult apuse: podele de lemn care scârțâie ușor, lumină difuză, dulapuri vechi cu uși de lemn sculptate, uși ușor scorojite, lumânări prinse cu ceară de pervazul ferestrei, șeminee în care trosnesc lemnele. Singurul accent modern este dat de băi, și nu, nu există televizor.

Am avut impresia că timpul a stat în loc. Ne-am plimbat pe aleile pe care se așternuse zăpada, am văzut căprioare, am simțit liniștea. Ne-am relaxat și ne-am golit mintea de toată agitația orașului.

Nu pot să nu vă vorbesc și despre mâncare, simplă, gustoasă și făcută cu ingrediente locale. La micul dejun am băut lapte proaspăt de la văcuțele din zonă…n-are nici o treabă cu ce se găsește la raft.

Mâncarea nu este a la carte, există meniu pentru prânz și cină. Asta mi-a plăcut, pentru că m-am simțit ca în copilărie când gătea bunica, iar eu nu știam ce, până nu mă așezam la masă. N-am mai mâncat de mult ciorbă de cartofi cu tarhon și afumătură, așa că aș fi cerut o a doua porție dacă cotletul de porc cu sos vânătoresc n-ar fi fost la fel de apetisant.

Noi am avut parte și de o cină festivă, pentru că scopul weekend-ului a fost sărbătorirea unui membru al familiei. Nu știu cine este chef acolo și ce școli a făcut, dar mi-a plăcut totul, de la combinația de gusturi și până detaliile așezării în farfurie. Cina a fost la lumina lumânărilor, a focului din șemineu și a câtorva becuri care luminau slab.

Este luni la amiază, iar eu mă adun cu greu să scriu, dar să și lucrez. Mintea mea este încă la Zăbala…

Vă mai scriu doar atât: dacă aveți nevoie de un moment de liniște pentru voi, într-o locație care spune o poveste, într-o locație diferită de tot ceea ce înseamnă turism clasic, vă recomand o vizită la castel. Este o experiență unică, iar eu mă bucur că am trăit-o.

Dacă doriți să fiți la curent cu ultimele articole publicate pe blog, puteți urmări și pagina de Facebook aici

Sursa foto: Arhiva proprie