Uneori, prea multă apă dăunează

Una dintre bunicile lui Tudor este din Brașov. Am ajuns și eu să iubesc orașul ăsta de când am început să merg cu soțul meu acolo, iar de doi ani, este locul unde Tudor își petrece o bună parte din vacanța de vară.

Aer curat, temperaturi mai potrivite decât în București, bunici care abia așteaptă să-l răsfețe. Casa este trainică, construită cu trudă de părinții lui Buni, ambii orfani și trecuți printr-un război.

Sunt multe povești și multă dragoste între pereții casei și mă bucur că putem să le scriem și pe ale noastre cu Tudor.

Ne este drag să mergem acolo mai ales vara, pentru că atunci când la noi în apartament sunt 26 de grade, în casa de la Brașov sunt cam 21. Plecăm cu pijamale groase și șosete, dar tot e mai bine ca’n București.

Vara care a trecut a fost însă cu multă ploaie, iar la Brașov când plouă, apoi plouă, nu se joacă. Ei bine, ce e mult strică. Așa și cu ploaia…când am ajuns spre final de august iarăși la Brașov, umiditatea în casă era cam 80%. Asta e cam mult, având în vedere că ideal este undeva între 45%-60%.

La București, problema noastră este fix invers, aerul este prea uscat și despre asta știu multe. Despre umiditatea prea mare nu mă informasem încă, așa că m-am apucat să citesc. Am aflat că depășirea procentului de 60% umiditate poate duce la apariția igrasiei, a mucegaiului și crează un mediu propice pentru dezvoltarea diferitelor bacterii sau ciuperci.

Umiditatea prea mare acutizează rinitele sau alte boli alergice, afectează persoanele cu boli ale aparatului respirator (eu am o laringită cronică care se declanșează în general de la frig, dar căreia umiditatea crescută nu-i face cu siguranță bine), poate deregla somnul sau poate crea probleme circulatorii.

Astea n-au fost vești prea bune, așa că astă vară am încercat să aerisim cât de bine am putut casa, să o ventilăm, dar ne gândim serios și la achiziționarea unui dezumidificator.

Am pus ochii pe cel de la AlecoAir,  îmi place designul lui modern (da, pentru mine contează și aspectul), îmi place că are și funcția de purificare a aerului prin ionizare, reglează nivelul de umiditate, are mai multe moduri de lucru predefinite, are timer și foarte important pentru noi, are funcția Child Lock.

Aceasta din urmă este binevenită, pentru că micul curios al familiei ar fi în stare să schimbe toate setările. În paranteză fie spus, l-am găsit în vară cocoțat pe un scăunel și butonând centrala electrică, ca să facă și el ce face tati, așa că protecția în plus nu strică.

Cam așa stă treaba cu umiditatea în exces. Deși am mai sesizat asta în anii trecuți când mergeam la Brașov, nepetrecând totuși foarte mult timp acolo, am cam ignorat problema.

Lucrurile s-au schimbat acum, Tudor va sta în continuare o bună parte din vară la Brașov și aș vrea ca mediul să fie sigur pentru el. Prea multă apă strică, la fel cum prea puțină apă nu e suficientă. Exact cum e și pentru noi, oamenii, când vine vorba despre hidratare.

Și pentru că tot am vorbit despre apă și umiditate, voi aveți idee cât de uscat sau cât de umed este aerul în locuința voastră? Aveți acasă un higrometru?

 

 

Articolul este realizat în colaborare cu Alecoair.

 

Dacă doriți să fiți la curent cu ultimele articole publicate pe blog, puteți urmări și pagina de Facebook aici

 

Sursa foto: Valeria Boltneva from Pexels

 

(Visited 59 times, 1 visits today)

Adauga un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.