Am reușit! Tudor a mâncat tartă cu somon și broccoli 🙂 Am mai încercat până acum să-i dau broccoli, dar era scuipat cu brio…

Rețeta o am de la o prietenă, tarta a ieșit foarte gustoasă. Iată mai jos cum am procedat:

Ingrediente:

1 cană și jumătate făină integrală

150g unt rece

Un praf de sare

Puțină apă rece

300g somon

400 g smântână 12% grăsime

3 ouă

100 g brânză de capră

Câteva buchețele de broccoli

Ierburi aromatice: oregano, busuioc

 

Am amestecat făina cu untul până s-au omogenizat, apoi am pus puțină sare și puțină apă pentru a se lega aluatul. L-am învelit într-o folie alimentară și l-am pus la frigider pentru 30 minute.

Pentru că am cumpărat somon crud (rețeta se poate face și cu somon afumat), l-am pus în tigaie după ce l-am condimentat cu oregano și busuioc și l-am uns cu puțin ulei de masline.

L-am așezat întâi cu pielea în jos și când s-a colorat puțin, l-am întors. Nu l-am lasat mai mult de 2-3 minute așa că la mijloc era puțin crud. L-am lăsat să se răcească, apoi am îndepărtat pielea și l-am rupt bucățele. Între timp, am pus o oală cu apă la fiert, când apa a clocotit, am scufundat buchețelele de broccoli. Nu trebuie să fiarbă mult, doar să se înmoaie puțin buchețelele. Cred că 5-6 minute ajung, recunosc aici am uitat să mă uit la ceas 🙂 . Am pus apoi broccoli în strecurătoare și l-am lăsat să se răcească.

Am dat drumul la cuptor la 200 grade.

Am scos aluatul din frigider după 30 minute, am presărat făină pe blatul de lucru și l-am întins cu sucitorul. Trebuie să vă spun un lucru important, făina integrală nu se leagă așa de bine ca făina albă, așadar blatul se cam lipește de masă sau de sucitor. Am reușit însă până la urmă să-l mut în tavă, mai cu lipeli pe ici pe colo, dar până la urmă, nu prea contează cum arată fundul tartei… 🙂 . Să nu uit, pe fundul tăvii am pus hârtie de copt. Prietena mea m-a sfătuit să pun în tavă peste aluat alta hârtie de copt și să presar boabe de fasole uscată, apoi să dau aluatul la cuptor. Eu nu am avut fasole în casă, așa că am înțepat aluatul cu o furculiță din loc în loc, și l-am băgat așa vreo 5-8 minute la 200 grade. Nu și-a modificat structura, l-am lăsat doar cât să prindă puțină crusta (puteți să verificați scoțând tava din cuptor și apăsând puțin aluatul cu degetul).

Între timp, am bătut ouăle și le-am amestecat cu smântâna, am condimentat cu sare și ierburi aromatice. Am scos aluatul din cuptor, am pus peste el buchețelele de broccoli, somonul, brânza și amestecul de smântână cu ou și am mai băgat la cuptor la 180 grade, de data asta pentru 35-40 minute.

Am așteptat cu inima strânsă reacția tânărului domn. De regulă, la broccoli era ”Nu-mi place, e urât! E prea verde! Are coadă! “, însă acum am înregistrat o victorie la 0 🙂 . Rețeta de tartă cu somon și broccoli a avut succes, m-am simțit ca Wawrinka când a câștigat US Open 🙂

Poftă bună vă doresc!

 

Puteți citi și:

Brioșe cu praz și parmezan

Două feluri de mâncare dintr-o lovitură

 

Dacă doriți să fiți la curent cu ultimele articole publicate pe blog, puteți urmări și pagina de Facebook aici

Sursa foto:arhiva proprie

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.