Acesta este titlul următorului atelier de nutriție și gătit pe care îl organizez împreună cu Alina Cîță-Țibrea, mama cu mâini magice care scrie pe mamamag.ro.

De ce acest subiect? Pentru că sunt două curente în acest moment când vine vorba despre introducerea solidelor la bebeluși. Eu am ales diversificarea clasică iar Alina autodiversificarea și cred că informațiile noastre dar și cele ale medicului pediatru, pot ajuta mămicile să decidă cum e mai bine pentru puii lor.

Alături de noi va fi doamna doctor Andreea Manda, Medic Primar Pediatru cu pregătire specială în dificultăți alimentare la copii.

Eu cred că în viața oricărei familii cu copii, doi medici sunt extrem de importanți: medicul pediatru și medicul de familie. Cred că trebuie să căutăm până găsim persoanele potrivite, cu care să fim pe aceeași lungime de undă.

Pe doamna doctor Manda o cunosc de 5 ani și 4 luni. Mai precis, de când Tudor avea o lună. A fost alături de mine la primii colici, în timpul dermatitei atopice, la primul 39,6, la prima enteroviroză. M-a calmat când mi-a fost teamă. Mi-a răspuns cu răbdare la fiecare întrebare. Mi-a transmis încredere.

Pasiunea doamnei doctor pentru nutriția pediatrică ne-a apropiat de-a lungul timpului, așa că îi mulțumesc pentu că a acceptat invitația de a participa la evenimentul pe care îl vom organiza pe 17 aprilie ( la fel cum îi mulțumesc și pentru că a fost alături de mine și de colegii mei la Food Revolution Day în 2017).

Iată mai jos detaliile atelierului din 17 aprilie care va avea loc la Showroom Miele, până pe 15 aprilie beneficiați de un discount de 15% ( plătiți 170 lei în loc de 200 lei).

 

În partea teoretică a atelierului, printre subiectele de discuție se vor afla:

  • informații generale despre ambele metode de introducere a solidelor la bebeluși
  • informații despre igiena alimentară
  • refuzul unor alimente
  • cât trebuie” să mănânce un copil
  • cum introducem alimentele
  • cu ce începem
  • despre consumul de zahăr
  • cum știm că e copilul pregătit pentru mâncarea solidă
  • în funcție de ce alegem diversificarea clasică sau autodiversificarea
  • despre mofturile la mâncare

În partea practică a atelierului, vom demonstra cât de ușor este să prepari două rețete de brioșe pornind de la aceeași compoziție de bază, dar și un piure de legume.

Vom pregăti o rețetă de brioșe dulci (fără zahăr), una de brioșe “sărate“ ( fără adaos de sare) și versiunea pentru diversificarea clasică, piure de legume.

Data: 17 aprilie 2019

Ora:18.30
Durata: 2.5 ore
Loc: Showroom Miele
Preț: cu 15% discount 170 lei lei

Găsiți mai jos detaliile despre eveniment https://www.facebook.com/events/1196204747208283/

Dacă doriți să participați, vă puteți înscrie direct pe site-ul partenerului nostru MIELE, accesând butonul ÎNSCRIE-TE de la finalul paginii CURSURI din linkul de mai jos: https://shop.miele.ro/evenimente/6?id_course=751

 

Despre primul atelier puteți citi aici: https://carmenradu.ro/recomandari/cum-a-fost-la-primul-atelier-de-nutritie-si-gatit/

https://www.mamamag.ro/gatitul-acasa-e-usor-cum-a-decurs-primul-nostru-atelier-de-nutritie-si-gatit/

 

Sponsori si parteneri media: Miele, Ecokult, Organix ro, The Village – Your Family Hub, Covalact De Tara, Larisa Petrini , Gabriela Maalouf, Vali Matei Photography, Mămica zburătoare, MotherHood Bucharest, Pisica pe sârmă, alinaprodan.ro, Şi Blondele Gândesc, ivonarustem.com, Izabela Caragea Marinescu, Elena Santos, Ana Raluca Chisu, Noi doi si bebe, Familia Hai Hui, denisamanica.ro, , Cristina Oțel

Vă așteptăm cu drag!

 

 

Dacă doriți să fiți la curent cu ultimele articole publicate pe blog, puteți urmări și pagina de Facebook aici

 

Photo by Pille-Riin Priske on Unsplash

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.