Sâmbătă seara, când ne întorceam din vizita făcută unora dintre prietenii noștri, i-am propus soțului meu să o luăm prin centru. Eram sigură că la ora aceea nu e pelerinaj pentru luminițele de Crăciun.
Am avut dreptate, nu era aglomerat, am mers ușor, ca să ne bucurăm ochii. Mi-au plăcut aranjamentele de anul acesta, cu alb și auriu.
În timp ce copilul din mine se bucura de lumină și culoare, adultul a început să se gândească la faptul că Sărbătorile nu sunt la fel pentru toată lumea. Sunt bătrâni singuri, cărora nu are cine să le mai deschidă ușa, sunt oameni triști, fără prieteni, sunt copii abandonați sau în familii mult prea sărace ca să-și permită o pereche de ghete noi sau de mănuși.
Mi-am adus aminte că mi-a apărut în feed săptămâna trecută dorința unui copil: “O pernă și o pătură”. Nu mai știu la cine am văzut asta, dar mi s-a strâns iarăși inima.
Cred că noi ar trebui să fim recunoscători pentru tot ce avem și luăm de multe ori de-a gata: un acoperiș deasupra capului, mâncare pe masă, prieteni, familie. Pentru unii, firescul ajunge dorință de Crăciun.
Sunt multe evenimente cu strângere de fonduri sau produse pentru cadouri de Crăciun pentru bătrâni și copii. Eu zic că dacă ne apar în feed, să alegem măcar unul cu care rezonăm și din cât avem, să dăm puțin și altora.
Pentru noi poate fi puțin, pentru alții, poate însemna un întreg univers…Cât de mult se va bucura copilul acela când va primi perna și pătura? Cât de mult se vor bucura alții când vor primi o portocală și un pachet de biscuiți?
Vă las mai jos câteva linkuri pe care le-am găsit, cu siguranță mai sunt și altele. Nu știu cât le putem schimba soarta, dar le putem face Crăciunul puțin mai fericit…
https://www.shoebox.ro/2018/11/19/start-shoebox-2018/#.XAOaoJMzZmA
https://unicornulalbastru.ro/haine-groase-pentru-o-iarna-rece/
https://www.facebook.com/events/317256335770173/?active_tab=about
https://www.facebook.com/events/540714543040745/
https://www.facebook.com/events/2158364910862084/
https://www.facebook.com/events/2035771343155691/
https://www.facebook.com/events/2678857769006520/
LATER EDIT: În blocul de lângă noi, locuiește un preot, a cărui parohie e pe lângă București. Ne-a povestit în vară că strânge pe tot parcursul anului diverse obiecte, de la haine pentru copii și până la mobilă, pe care le duce în sat, ca să ajute. Am vorbit zilele trecute cu Tudor despre cei mai puțin norocoși și am pregătit un pachet cu hăinuțe în stare bună, de dat.
Tudor a întrebat dacă la copiii nevoiași vine Moș Crăciun și dacă n-ar putea să dea jucăriile cu care nu se mai joacă el, copiilor care nu au. Are 5 ani.
Dacă doriți să fiți la curent cu ultimele articole publicate pe blog, puteți urmări și pagina de Facebook aici
Sursa foto: Pixabay