3 în 1: sport, nutriție și consiliere

Un alt obicei bun pe care îl putem dobândi cu puțină disciplină este sportul. O să strig asta cât de tare pot, pentru că nu este suficient doar să mâncam sănătos, avem nevoie și de mișcare. Și mai ales avem nevoie să fim exemplu pentru copiii noștri și la acest capitol.

Eu am înțeles acest lucru acum mulți ani, dar ca și în alimentație am experimentat pe propria piele mai multe tipuri de antrenamente, de la cele tip cardio la lucrul cu aparate. Pentru mine au funcționat doar în ceea ce privește nivelul de energie, partea de remodelare se cam lăsa așteptată. Da, am văzut o îmbunătățire a tonusului muscular însă acolo unde mă interesa pe mine( picioare și fesieri) nu prea erau rezultate.

Am aflat apoi despre tipuri noi de antrenamente, care folosesc greutatea proprie a corpului și acestea au fost pentru mine piatra de hotar. Nu sunt nici acum slabă însă sunt în formă, formă pe care am vânat-o cu disperare pe la 20, 30 de ani. E, n-a fost să fie atunci, este acum la 40 de ani, deci pentru cine spune că nu se mai poate, îmi pare rău, ba da, se poate. Totul este să vrei.

Unul dintre oamenii care fără să știe mi-a schimbat percepția despre sport dar și despre mâncare este și Valentin Vasile. Am auzit numele său acum câțiva ani, când a lansat conceptul acesta cuprinzător care acum poartă numele de Revvolution. Mi s-a părut tare interesant și am înțeles și de ce are atât de mult succes: pentru că este un program integrat de nutriție, sport și consiliere psihologică. Componenta de nutriție este esențială pentru un stil de viață sănătos, trebuie să învățăm ce și cum să mâncăm, exercițiile sunt special create astfel încât să determine o intensificare a metabolismului iar consilierea psihologică este extrem de importantă pentru cei care își doresc să își schimbe stilul de viață și au nevoie de suport.

Recunosc că  urmăream cu mare interes ce se întâmplă, citeam articolele în care Valentin apărea cu sfaturi despre sport și alimentație dar cumva sarcina și perioada de început a vieții mele împreună cu Tudor m-au ținut departe de studioul său de antrenamente, îmi era destul de dificil să ajung.

Acum însă Tudor este mai mare și merge la grădiniță așadar și programul meu a devenit puțin mai flexibil și în sfârșit m-am înrolat în Revvolution! Nu am ca target să slăbesc ci să tonifiez și să întăresc anumite grupe de mușchi unde consider că mai am de lucru, iar după primele ședințe pe care deja le-am făcut, sunt absolut convinsă că voi obține acest lucru.

Cred că în acest moment Revvolution este unul dintre cele mai bune programe de trecere la un stil de viață sănătos de pe piață.  Nu pot să-l numesc program de slăbit, deși dacă ai nevoie programul asta face, nu pot să-l numesc sport, pentru că nu este doar atât. Ce cred eu că se întâmplă cu adevărat în Revvolution? Înveți să te bucuri de mâncare, înveți că sportul și mișcarea sunt esențiale, înveți să te bucuri de tine, înveți că suntem diferiți și nu putem fi încadrați în tipare, înveți să fii plin de energie! Fain concept și faină comunitate ai creat Valentin, mă bucur să fac parte din ea!

 

LATER EDIT: Voiam să închei aici articolul, însă ieri am avut o ședință de coaching cu Valentinședință la care m-am dus cu puține emoții. Am discutat despre nutriție și evaluarea mea inițială, am primit așa o mică provocare la care merită să mă gândesc ( oare să încerc să mă duc mai mult spre constituția unui sportiv?) și am sfârșit prin a discuta despre căței 🙂  Am descoperit în Valentin un om cald, blând, foarte bine pregătit, acolo pentru tine când ai nevoie, iar acestea sunt exact trăsăturile unui antrenor care te poate ajuta să-ți atingi obiectivele!

 

 

Sursa Foto:Arhiva personală

 

 

 

(Visited 38 times, 1 visits today)

4 Comments

  1. Raluca Loteanu 31/03/2017 at 4:36 AM

    Mi se pare foarte fain conceptul! Cred ca este prima data cand aud de ceva atat de bine gandit, care sa cuprinda si sport, dar si nutritie si consiliere.
    Mult spor cu acest program, sa obtii rezultatele pe care ti le doresti! 🙂

    Reply
    1. Carmen Radu 31/03/2017 at 12:15 PM

      Să știi că este fain. Și nu prea sunt multe similare pe piață. Eu sper să mai tonific mușchi pe care i-am uitat 🙂 , însă pentru cineva care nu știe cum să înceapă și are nevoie de suport pentru a nu abandona obiectivul propus, Revvolution este o super soluție.

      Reply
  2. Ioana Marinescu 31/03/2017 at 4:05 PM

    Mai, cand va vad si va aud, mai ca imi vine sa vin si eu! Si Pisicu e asa de incantat 🙂

    Reply
    1. Carmen Radu 03/04/2017 at 12:33 PM

      Super! Este tare fain, eu n-am mai fost de mult așa entuziasmată 🙂 aș vrea să-l mobilizez pe domnul consort, dar nu știu dacă reușesc…Felicitări Pisicului, o să-l dau exemplu 😉

      Reply

Adauga un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.