Echilibrul este starea aceea pe care ne-o dorim cu toții, atât din punct de vedere mental cât și sufletesc. Eu aș mai adăuga bineînțeles că echilibrul trebuie găsit și în ceea ce privește nutriția, pentru că este adevărat că “suntem ceea ce mâncăm”.

Îmi plac poveștile despre mâncarea din copilărie și despre obiceiurile alimentare, iar invitata mea de astăzi este Cristina Oțel, mămică a doi copii, autoarea blogului www.cristinaoțel.ro care mi-a povestit mai jos despre echilibrul din farfurie.

Cred în echilibru și cu el în minte mă poziționez și față de subiecte cum ar fi alimentația. Nu sunt un om al extremelor. Nu mănânc doar raw, nici doar vegetarian, îmi pun un strop de sare în mâncare și nici la zahăr nu am renunțat complet. Pentru mine uneori piureul de cartofi e cea mai gustoasă garnitură, iar șnițelul rămâne un fel de comfort food care mă poartă înapoi în copilărie la mesele de duminică în familie.

Am crescut – pe lângă o bunică pediatru, bunic profesor de biologie și părinți biochimiști – mâncând de toate. Mă rog, în limita a ceea ce se găsea pe atunci și fără excese. Am foarte multe amintiri…gustoase din copilărie presărate cu gume Turbo și din acelea în formă de biluțe colorate, cu ciocolată amăruie sau socată. Apoi, crescând în Oradea și Ungaria fiind practic la o aruncătură de băț, am avut acces la tot felul de delicii care la noi nu (prea) se găseau. Îmi vine acum în minte, de exemplu, untura de gâscă. Pfff ce bună mi se părea pe o felie de pâine veche cu un pic de sare!

În echilibru au crezut și ai mei. Ne-au lăsat și pe mine și pe frații mei să gustăm din orice, am avut ocazionale răsfățuri dulci, dar mereu se asigurau că ne mâncam porția de fructe și legume. Bunica mea – și suspectez că nu e singura bunică ce făcea asta 🙂 – ne pregătea mereu prajituri, torturi și cozonaci de te lingeai pe degete. Ea  ar mai face și acum doar că nu prea mai are cui.

În ciuda acestor ”derapaje” sunt un adult responsabil, care mănâncă sănătos în marea majoritate a timpului, dar care nu se ferește de un desert ocazional. Îmi place și să fac dulciuri acasă, foarte rar pentru că nu am timp și mereu pun mai puțin zahăr decât scrie în rețetă sau încerc să îl înlocuiesc cu altceva acolo unde se poate.

Îmi povestea o colegă de serviciu la un moment dat că, în copilărie, iubitul ei avea voie să mănânce doar un pătrățel de ciocolată pe săptămână. Rezultatul este că acum, la vârstă adultă poate petrece minute bune în raionul cu dulciuri prin super market și nu se oprește doar la a le admira.

La aproape 6 ani, sunt puține lucruri pe care Alex – băiețelul nostru – nu le primește și despre care i-am explicat că nu ne ajută la nimic, ba dimpotrivă, iar printre ele se regăsesc cremvurștii, vata de zahăr și acadelele. În rest, acolo unde alimentul nu e plin de chestii pe care nici nu le pot pronunța, îl lăsăm să guste atunci când este curios ca să își satisfacă această nevoie. Sara – fetița noastră atomică – are puțin peste 1 an așa că, în cazul ei, e altă discuție.

Mai cred și că noi, părinții, ar trebui să fim exemple pentru copiii noștri. Dacă noi mâncăm sănătos și dacă avem o relație faină cu mâncarea la fel vor avea și ei. Să le cerem lor să mănânce tot felul de legume ”dubioase” în timp ce noi mâncăm prăjeli sau fast-food e total nerealist.

Ca în foarte multe domenii, regula 80/20 mi se pare o regulă de bun simț după care să ne ghidăm în alimentație. Dacă în 80% din timp mâncăm sănătos, cred că e în regulă ca în restul de 20% să fim mai relaxați.

Dacă doriți să fiți la curent cu ultimele articole publicate pe blog, puteți urmări și pagina de Facebook aici

Sursa foto: Pixabay