Discutam zilele trecute cu o clientă despre motivație și răbdare. Ce anume ne face să dorim să slăbim, ce ne împinge către diete, ce ne împinge către ciocolata aia pe care o păstrăm bine ascunsă în dulap, “pentru zile negre”.

De ce, chiar dacă știm cum trebuie să mâncăm, cedăm unei prăjituri la ora 10 seara, sau unei pungi cu chipsuri sau oricărei alte forme de pseudo-mâncare?

De ce strângem din dinți și ținem dietă, pentru că ne dorim rezultate acum?

De ce nu avem răbdare cu noi înșine?

Ce ne împinge înainte și ce ne trage înapoi?

Slăbitul și mai ales menținerea nu sunt atât de simple pe cum par. Slăbitul și menținerea nu se găsesc numai în conținutul farfuriei, ci și în sufletul și mintea noastră.

Motivația este un factor important pentru schimbare, dar cum ne dăm seama că am ajuns în momentul în care ne dorim cu adevărat schimbarea? Sau în momentul în care PUTEM FACE schimbarea?

Procesul nu este deloc simplu. Suntem mai mult decât mușchi, grăsime, oase, apă și energie. Suntem suflet și minte. Suntem emoție, bucurie și suferință. Tristețe și oboseală. Și toate astea ajung în farfuria noastră.

Atunci când avem un copil mic care se trezește noaptea și noi trebuie să-l alinăm, deși a doua zi trebuie fim complet funcționali la birou, atunci când task-urile de la muncă se adună și deadline-urile par imposibil de atins, atunci când cineva drag suferă și noi nu știm cum să-l ajutăm, atunci când suntem singuri și triști, deși la alții pare numai soare, alinarea noastră devine mâncarea.

Și atunci, cum găsim motivația?

Eu pot să vă spun ce m-a motivat pe mine: frica de boală și spitale și modul în care mă privesc pe mine însămi, de când mi-am remodelat corpul prin alimentație și sport.

Știu că alimentația și stilul de viață pot influența apariția anumitor boli, așa că am decis acum mulți ani să fac tot ceea ce pot, astfel încât să stau cât mai departe de spitale. Sigur, asta nu e tot, mai contează și ce este scris în codul genetic al fiecăruia, însă eu cred că prin alimentație și stil de viață, putem influența într-o oarecare măsură acest lucru.

Am avut și eu anii mei în care mâncam chipsuri la televizor sau în care, în drum spre Brașov, făceam popas la Mc-ul din Otopeni. A fost ușor să mă schimb? A fost ușor să își schimbe obiceiurile soțul meu? Nu, n-a fost. Lucrurile nu s-au întâmplat peste noapte. Am avut însă răbdare. A fost cu suișuri (mi-am luat pantaloni cu un număr mai mic) și coborâri (o viață am, de ce să nu mănânc ce am chef?).

A fost cu schimbare de mentalitate, atunci când am fost tristă sau supărată. De ce? Pentru că n-am mai căutat rezolvarea în farfurie ci mi-am canalizat energia către altceva. La mine, acest altceva a fost sportul.

Când suntem tineri, avem impresia că boala este doar un cuvânt în dicționar. Că “nu mi se poate întâmpla mie”. Ba da, se poate. Cred că pentru mine asta a cântărit cel mai tare atunci când am decis să mă schimb.

Nu știu dacă motivația mea poate fi și a voastră, dar ce vă sfătuiesc este să cercetați adânc în voi și să vedeți ce anume v-ar determina să faceți schimbarea. Să nu mai puneți oboseala și tristețea în farfurie, să învățați să aveți răbdare și să luați totul cu pași mici. Atunci când nu mai puteți, când tristețea e prea mare și prea multă, cereți ajutor. Nu e nimic rușinos în a discuta cu un psihoterapeut. Nu e nimic în neregulă în a cere ajutorul partenerului, familiei sau prietenilor.

Fiți buni cu voi și învățați să vă iubiți, schimbarea în bine nu vine peste noapte!

Citește și:

https://carmenradu.ro/nutritie-eu-si-copilul-meu/am-voie-sa-mananc-asta/

https://carmenradu.ro/recomandari/interviu-despre-sport/

Dacă doriți să fiți la curent cu ultimele articole publicate pe blog, puteți urmări și pagina de Facebook aici

Sursa foto Pexels