Miruna m-a inspirat cu articolul ei despre 9 lucruri fără de care nu aș putea să trăiesc, așa că am făcut și eu o listă. Pe acolo se mai găsesc și unele lucruri care apar în articolul ei, că deh, dacă sunt comune, sunt comune, ce să facem.

Tot 9 vor fi și pe lista mea, iată cum arată ele în ordinea importanței:

  1. Telefonul mobil. Ăsta da, este și la mine pe primul loc, n-aș putea trăi fără calendar și note și internet. Ca să ne înțelegem, eu sunt un dinozaur care a renunțat cam acum 2 ani la telefonul cu butoane și care a vrut să dea cu smartphone-ul de pământ în primele zile de utilizare.
  2. Sportul. Măi fraților, pe bune, fără sport simt că nu sunt eu. Dacă trece o săptămână fără să mă antrenez, gata, deja devin porcușor isteric. Na, recunosc, sunt dependentă. Da’ io zic că e o dependență bună…
  3. Laptopul. Mno, cum zice ardeleanul, Doamne feri să mi se strice, că toată viața mea profesională e strâns legată de dânsul. Da, fac salvări, dar noi doi suntem buni prieteni și tare aș vrea să nu îl pierd.
  4. Vopseaua de păr. La capitolul ăsta e musai să stau bine, am început să albesc pe la vreo 18 ani (moștenire genetică) așa că, vreau nu vreau, la 3 săptămâni eu și vopseaua trebuie să ne împrietenim.
  5. Un pahar cu vin. Preferabil roșu, sec. Asta ca să nu credeți că trece viața pe lângă mine fără să mă bucur de mici plăceri.
  6. Pix și agendă. Astea sunt nelipsite din geanta mea, îmi place să scriu în agende până la ultima filă. Uneori, de la atâta cărat în geantă nu mai arată nemaipomenit, dar le păstrez cu sfințenie până la final.
  7. Aș vrea să zic ca Miruna înghețata, dar la mine asta se bate cu prăjitura Albă ca Zăpada pe care o fac bunicile de Sărbători. Nu știu zău ce să aleg, dar tare aș înclina către a doua variantă.
  8. Ceai verde cu bucăți de ananas, mere, pere și alte fructe. Yumiii!
  9. Șervețele pentru ochelari. Astea sunt un must have pentru orice posesor de ochelari, că altfel te trezești în ceață. Și nu-i bine să orbecăi, mai ales la cumpărături, că poate din greșeală te trezești că plătești niște bijuterii mai scumpe 😉

 

9 a scris Miruna, 9 am scris și eu. Sunt curioasă ca și ea, voi fără ce nu puteți trăi?

 

Dacă doriți să fiți la curent cu ultimele articole publicate pe blog, puteți urmări și pagina de Facebook aici

Sursa foto:Pixabay

  1. Doamne, Doamne, sport, ceai verde, pix cu agendă??? :))) omg, asta e o rușinică așa publică :)))) glumesc.
    Foarte faine lucrurile tale. Nu m-aș fi gândit că șervețelele de ochelari pot fi atât de importante pt cineva. Dar da, sunt normal!

    • 🙂 🙂 🙂 Știi ce tare iubesc agendele? Dinozaur, știu 🙂 Cu sportul, da, asta e dependența mea, iar șervețelele sunt un must, că altfel vezi pete 🙂
      Mulțumesc pentru inspirație, am stat puțin să mă gândesc…

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *