Pentru că știu că este o afecțiune întâlnită la multe femei care au născut, o să vă povestesc puțin despre diastaza abdominală, despre cum am putea să o prevenim și dacă putem să o tratăm. Știu ca un abdomen tonifiat este dorința multora dintre noi după ce naștem, așadar haideți să vedem cum stă treaba cu diastaza.

Conform MedlinePlus diastaza abdominală înseamnă separarea între partea dreaptă și cea stangă a mușchiului drept abdominal (rectus abdominis). Aceasta afecțiune apare în timpul sarcinii datorită presiunii mari pe care dezvoltarea bebelușului o pune asupra peretelui abdominal. Nu doar femeile gravide pot face diastază ci și barbații care fac antrenamente de forță cu greutăți mari si nu protejează corect abodomenul sau nou născuții, dar la aceștia din urmă de regulă se remediază de la sine.

 

dr2

 

În ceea ce privește femeile însărcinate, cazurile de diastază abdominală întâlnite cel mai des sunt la cele cu un tonus abdominal slab, care rămân însărcinate după vârsta de 35 de ani sau au sarcină multiplă.

Se poate ca într-o anumită măsură putem preveni apariția acesteia prin protejarea musculaturii în timpul sarcinii: trebuiesc evitate mișcările bruște, inclusiv coborârea din pat trebuie facuta prin rostogolire. Chiar dacă sună amuzant, această metodă previne încordarea bruscă a abdomenului deja tensionat. În condițiile în care sarcina se desfășoară normal, se pot face exerciții specifice pentru gravide sub îndrumarea unui specialist, este posibil ca prin întărirea peretelui abdominal să fie evitată această afecțiune.

Dacă totuși distaza abdominală se instalează, este bine să știti că trebuie să aveți grijă de voi, țesutul conjunctiv este subțire si cel mai rău lucru care se poate întâmpla este apariția herniei. Nu trebuie să ridicați greutați, nu trebuie să forțați abdomenul, nu trebuie să faceți antrenamente după ureche fără a consulta un specialist. Sunt anumite exerciții care pot fi făcute și în acest caz, exerciții care au fix acest scop de întărire a muschilor abdominali. Atenție însă, aceste exerciții diferă de cele obișnuite tip crunch, plank, flotari, care sunt un mare NU în cazul diastazei.

Din păcate nu există un tratament anume, în unele cazuri diastaza se vindecă mai repede în altele mai greu iar în altele de loc. Deși nu există studii care să certifice acest lucru, sunt unele păreri pozitive legate de purtarea unei centuri abdominale post natale, aceasta are rolul de a oferi suport zonei abdominale și de a o ajuta mai repede să se refacă. Eu aș zice că este un obicei bun de păstrat un timp îndelungat dacă ne-am procopsit cu diastază…

Am rugat o mămică diagnosticată cu această afecțiune să ne împărtășească experiența sa, cred că este important să aflăm astfel de opinii. Iată ce mi-a povestit Ada, mămică a doi copii: „deși am fost activă, diastaza abdominală s-a instalat la prima sarcină iar medicii m-au asigurat că nu sunt riscuri pentru cea de-a doua. Nu pot să spun că mă deranjează fizic neapărat dar mi se pare destul de inestetic. Ce s-a simtit mai rău a fost după a doua nastere când am simțit mai mult decât după prima lipsa suportului mușchilor la burta rămasă după naștere.” Ada a început și un program de recuperare împreună cu un specialist în kinetoterapie, pentru toate aceste programe este nevoie de răbdare, perseverență și mai ales timp. Întreaga poveste o veți putea urmări în curând pe blogul Adei, Ceai cu mămici

Cred așadar că orice mămică în cazul acestui diagnostic trebuie să se protejeze cât de mult poate pentru că este o afecțiune care trebuie privită cu seriozitate și tratată ca atare pentru a preveni apariția complicațiior. Dacă printre voi sunt mămici care s-au vindecat, astept opinii și pareri în comentarii. Să fiți sănătoase și aveți grijă de voi, n-o va face nimeni în locul vostru!

 

 

 

Sursa:https://medlineplus.gov/ency/article/001602.html

 

 

Sursa foto: distastazisrectirepair.com Pixabay

 

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *