Era mic, cât o pisică. Adunat tot, cu poftă de mâncare și gura mare. Primele 4 luni, cu colici și somn întrerupt, mi s-au părut o veșnicie.

Nu-mi doream decât să crească și să treacă perioada aceea. Au trecut mai bine de 5 ani și am uitat de colici. Mă uit la el, la omulețul meu, care îmi ajunge acum cu fruntea la nivelul coastelor. Mă bucur pentru că încă mai vrea să stea la mine în brațe. Îmi place când se lipește de mine și își ascunde fruntea lângă gâtul meu. Mami, te iubesc. Până la stele și înapoi.

Îl văd cum mă privește cu ochii lui mari și văd în ei încredere deplină. E ca și cum eu aș fi întregul lui Univers. Poate acum chiar sunt…Îl văd cum devine pe zi ce trece mai sigur pe el, mai puternic și mai hotărât. Mai înțelept.

Știu că n-o să stea în brațele mele o veșnicie, deși uneori tare mi-aș dori să pot opri timpul. Știu că, oricât de buni prieteni am fi, va veni vremea în care nu va mai căuta siguranța mâinii mele, când mergem pe stradă. Știu că va veni vremea în care, deși voi fi prezentă în inima lui, săritul în brațele mele și ascunsul frunții nu se vor mai întâmpla. Și mai știu că peste destui ani, va veni vremea în care în brațele lui va sta altcineva.

Până atunci, vreau să mă bucur de fiecare clipă cu el. De fiecare mami, te iubesc și de fiecare moment în care o mânuță mică se strecoară în a mea.

Și eu te iubesc puiule, mai mult decât îți poți tu închipui, mai mult decât am crezut vreodată că o să pot!

 

 

Citește și: https://carmenradu.ro/experiente-de-mamica/pentru-prietenii-mei/

 

Dacă doriți să fiți la curent cu ultimele articole publicate pe blog, puteți urmări și pagina de Facebook aici

 

Sursa foto: Mara Ket on Unsplash

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.