Am mai spus-o și cu alte ocazii, eu și soțul meu îl cam creștem și educăm pe Tudor după instinct, cu toate că sunt absolut convinsă că facem și greșeli. Nu ne-am propus să fim însă părinții perfecți după cum nu ne-am propus nici să creștem copilul perfect.

Cumva știm acum ca și adulți ce anume am adus cu noi din propria copilărie și ce nu am vrea să facem cu Tudor. La mine de exemplu foarte mult și-a pus amprenta modul în care tata considera că mă stimulează, prin comparația cu fata unui coleg care lua numai 10. Cu greu am ajuns să înțeleg că așa era percepută încurajarea pentru mulți părinți din generația lor și cu greu am reușit să trec peste acest lucru care m-a făcut întotdeauna să mă îndoiesc de absolut tot ceea ce am realizat. Știu acum că nu îmi doresc să fac la fel cu Tudor, nu cred că este benefică educația prin comparație. Un alt lucru pe care știu că NU mi-l doresc este acela de a-mi vedea eu ambițiile și dorințele împlinite prin el. Tudor este Tudor, nu a venit pe lume pentru a mă face pe mine să mă simt mulțumită ci pentru a se împlini el. Cum va fi. Ce va fi. Eu îmi propun doar să îl ghidez dar deciziile îi vor aparține.

Până să ajungem însă la școală și la decizii importante mai este, deocamdată suntem în anii de grație cum a intitulat Oana Moraru perioada 0-6 ani. Iată mai jos doar câteva din informațiile prezentate în cadrul atelierului, este dificil să cuprinzi totul într-un singur articol însă am sintetizat puțin lucrurile legate de perioada prin care tocmai am trecut cu Tudor și cea prin care trecem acum:

Între 1-3 ani sunt importante următoarele:

Rutina– copilul mic are nevoie de un program previzibil și de ritual de trezire, de mâncat, de spălat, de plecat la grădiniță etc.

Siguranța spațiului-toate eventualele dezastre sau manifestări ale autonomiei trebuie să aibă loc într-un spațiu amenajat corespunzător.

Distragerea atenției și menținerea angajării– atunci când oferi o alternativă de activitate trebuie să fii sigur că menții și atenția către aceasta.

Comunicarea clară– limbajul trebuie să fie ferm, pozitiv, când punem limite trebuie să folosim tonul vocii. Limitele nu se negociază.

Explorarea trebuie încurajată corpul în mișcare contribuie la formarea încrederii și a autonomiei.

Tranzițiile au nevoie de timp-de exemplu, când vrem să plecăm copilului îi trebuie un timp de pregătire.

Pentru aplicarea consecințelor– „time-out” nu funcționează, nici cuvântul „dacă”. Doar „Când arunci cuburile, mami le pune de-o parte”.

Este bine să fie create alegeri structurate: 2 alegeri de haine, jocuri, acțiuni, etc. Aceste 2 opțiuni sunt acceptabile pentru noi ca și adulți, dar astfel este recunoscută și nevoia de control a copilului.

 

Între 3-5 ani este important:

Să jucăm jocuri de rol și de prezentare.

Să formăm un set de 3 reguli simple despre siguranța proprie, a celorlalți și a mediului.

Să încurajăm copilul să spună ce simte, ce nu-i place, ce vrea în schimb.

Să nu oferim recompense pentru comportamentul pozitiv- doar să descriem ce a făcut bine.

Să descriem cum arată comportamentul dorit: cum arată prietenia, colaborarea, ordinea, toleranța.

În ceea ce privește trăsăturile emoționale de bază la această vârstă, iată ce am aflat:

-copiilor de grădiniță le place să-i mulțumească pe adulți. Se simt bine atunci cand primesc aprecierea noastră, deși au dificultăți în respectarea regulilor.

-copiilor de grădiniță le place mult independența. Sunt urmăriți de ideea de a crește mari, vor să-i impresioneze pe cei din jur cu felul lor matur, vor să facă lucruri pe cont propriu. Este normal să ia și decizii proaste și au nevoie de răbdare din partea noastră.

-copiii de grădiniță încalcă reguli fără să știe exact de ce. O fac fie pentru că au nevoie de reconfirmări, fie ca să testeze limitele, fie ca să atragă atenție. Ei au nevoie de adulți fermi nu de pedepse, au nevoie de întăriri pozitive când fac lucruri normale.

-copiii de grădiniță au frici iraționale. Se tem de întuneric, de câini, de monștri de sub pat. Genul acesta de frici nu trebuie negate nici desconsiderate cu umor.

Citind acum rezumatul de mai sus îmi dau seama că sunt multe informații pe care marea majoritate probabil că le știm dar unii dintre noi le păstrăm acolo ascunse într-un colț al minții și poate avem nevoie să ne ajute cineva să le scoatem la lumină și să devenim conștienți de ele.

Sunt însă și multe informații noi, cel puțin pentru mine. De exemplu eu n-am știut că la vârsta asta cei mici vor să ne mulțumească pe noi adulții. Cel puțin la modul în care reacționează Tudor uneori aș fi tentată să susțin exact contrariul 🙂 iar în ceea ce privește încălcatul regulilor, mă întreb destul de des de ce mă privește în ochi și face fix ce-i spun să nu facă. Am înțeles acum că este parte din dezvoltarea lui, la fel ca și însușirea unor comportamente pe care eu ca și adult le consider necorespunzătoare. Am mai înțeles că cei mici învață prin copiere, iar lucrul care mie mi-a plăcut pentru că și eu cred cu tărie asta este următorul: dacă îi protejăm prea mult, dacă suntem mereu acolo și nu îi lăsăm să se și zbată puțin pe principiul „lasă-l că e mic săracu’ ” o să înțeleagă tare greu că viața nu e liniară și mama și tata nu sunt mereu acolo să îi sară în ajutor.

Au mai scris despre atelierul de duminică:

Bianca Timșa Stoicescu aici

Dina Taralunga aici

Marina Bliderișanu aici

Laura Gherghe- guest post pe blogul Și blondele gândesc aici

 

 

 

Sursa foto: arhiva personală

 

 

 

  1. Raluca Loteanu says:

    Mi-a placut mult ce ai scris la inceput despre felul cum iti doresti sa il cresti pe Tudor, mi se pare minunat! 🙂
    Dintre informatiile prezentate de tine de la conferinta, ar fi si una cu care eu nu rezonez, cea legata de consecinte. Din tot ce am citit, consecintele sunt tot pedepse, doar ca sunt formulate cumva mai bland. Singurele consecinte care nu sunt de fapt pedepse sunt consecintele naturale (de tipul „daca intri in balta, te uzi la picioare”). Restul sunt de fapt reformulari ale unei pedepse sau reamintirea unei limite (asa cum este in exemplul tau). Am auzit des la evenimente promovarea consecintelor ca alternativa la pedepse si in majoritatea cazurilor nu este exprimat foarte clar ce este o consecinta naturala si ce este o consecinta impusa de adult, care de fapt este o limita sau o pedeapsa.

    • Mulțumesc! Pentru mine a fost al doilea eveniment de genul acesta la care am participat, am mai fost la un workshop al Otiliei Mantelers când începuse Tudor grădinița și era în faza de adaptare 🙂 . Recunosc că pe asta n-o știam, deși eu îi explic lui Tudor de fiecare care sunt consecințele. Când mai aruncă cu jucăriile da, îi spun ” dacă nu vrei să te mai joci, le punem deoparte pentru că dacă le arunci se strică”. În mintea mea asta intră la explicație nu m-am gândit că e limită. Oricum e tricky cu copiii în ziua de azi 🙂 nici nu prea știi cum să o mai dai. De aceea am zis ca mai bine mă duc după feeling 🙂

  2. Multumesc pentru acest articol. Cu cat avem mai mare grija de noi insine, cu atat ne vom respecta mai mult si propriile nevoi si limite. Daca ne simtim obositi si lipsiti de energie, va fi mult mai greu sa facem fata izbucnirilor nervoase ale copiilor. In plus: cu cat suntem mai impacati cu propria persoana, cu atat ne vom simti mai putin vinovati cand facem „greseli” sau cand nu facem lucrurile „cum trebuie”.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *