Zilele trecute am prins cu coada ochiului o emisiune în care Jamie Oliver gătea cu drag și spor vreo trei feluri de mâncare. Unul dintre acestea era gustoasa shepherd’s pie sau plăcinta ciobanului, mai pe românește.

Tot aveam eu nevoie de inspirație pentru un prânz consistent fiind și Tudor acasă, așa că am scos din congelator vreo 3 pulpe de găină și am făcut un drum la piață pentru legume. Este puțin de muncă la plăcinta ciobanului și dacă aveți carne de la țară, știți că oala sub presiune e un ajutor de nădejde. Iată mai jos ce am folosit și cum am procedat:

Ingrediente pentru plăcinta ciobanului

  • 6-8 cartofi
  • 2 morcovi
  • 3 pulpe de găină
  • 1 ceapă
  • 1 țelină mică
  • 1/2 dovlecel
  • 2 cești de mazăre
  • 1/4 nucșoară rasă
  • 2 linguri sos de soia
  • cimbru și oregano după gust
  • 1 lingură oțet balsamic
  • 2-3 linguri lapte
  • 1 vârf de cuțit de unt
  • sare după gust

Preparare

Am fiert pulpele la oala sub presiune cam 45 de minute, și pentru că nu am vrut să arunc zeama, am folosit-o să fac supă cremă de dovlecel, dar asta este altă poveste. Am scos apoi carnea de pe os și am tăiat-o mărunt.

Am curățat și am fiert în altă cratiță cartofii pe care apoi i-am făcut piure, i-am amestecat cu sare, unt și lapte.

Cât au stat carnea și cartofii la fiert, am curățat și tocat mărunt restul legumelor. Am pus apoi ceapa într-o cratiță și în loc să folosesc ulei, am pus puțină zeamă în care a fiert carnea. Când ceapa a devenit transparentă, am adăugat morcovul și țelina, ierburile aromate, sare și am mai pus un polonic de zeamă. După vreo 15 minute am adăugat dovlecelul și mazărea. Când a mai scăzut lichidul din cratiță, am adăugat carnea tăiată mărunt, oțetul balsamic, sosul de soia și nucșoara rasă. Am amestecat bine apoi am transferat tot amestecul într-o tavă de 22*34 cm. Este important să nu se evapore tot lichidul, amestecul va mai sta și la cuptor. Deasupra am pus apoi piureul de cartofi și am băgat în cuptor la 180 g până s-a rumenit puțin deasupra.

Se poate pune și smântână în compoziție, dar eu am preferat o variantă puțin mai light. Jamie folosise sos Worcestershire și fasole neagră, eu am adaptat puțin rețeta, am pus oțet balsamic și sos de soia și n-am mai pus fasole. Apropo, nucșoara îi dă o aromă plăcută.

Am mâncat cu castraveți murați, mi s-a părut că se potrivesc. Ăsta este un fel de mâncare pe care l-aș prepara mai degrabă în sezonul rece, dar ce pot să zic, dacă am găsit inspirația, am trecut la treabă 🙂

Poftă bună!

 

Citește și: https://carmenradu.ro/retete/briose-cu-praz-si-parmezan/

https://carmenradu.ro/retete/porridge-terci-de-ovaz/

 

 

Dacă doriți să fiți la curent cu ultimele articole publicate pe blog, puteți urmări și pagina de Facebook aici

Sursa foto:arhiva personală

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.