RECOMANDĂRI

Vă place sushi?

Vi s-a întâmplat vreodată să mâncați ceva și apoi să vă gândiți la felul acela de mâncare mult după ce ați părăsit restaurantul? Mie mi s-a întâmplat de vreo 2 ori în ultimii 5 ani.

Să vă povestesc: îmi place mâncarea. Îmi plac aromele, texturile diferite, simplitatea. Îmi place să gătesc, să experimentez și pun mare preț pe calitatea ingredientelor. Tocmai de aceea, nu mănânc foarte des în oraș și recunosc că sunt destul de pretențioasă atunci când o fac.

Pentru mine, mâncatul în oraș a însemnat de-a lungul anilor vizitarea unor locuri unde se gătește corect dar fără nimic spectaculos, a unor locuri unde am preferat să nu mai calc a doua oară (cu toții cred că am pățit asta) dar și a unor locuri unde mâncarea s-a dovedit a fi o experiență în sine.

Așa a fost vinerea asta, când am ajuns la Ginger Sushi Bar & Lounge. Știu că de regulă, experiențele culinare pot fi subiective și tocmai de aceea am preferat în general să nu scriu despre restaurantele vizitate. De data asta însă, mi-ar fi părut rău dacă n-aș fi făcut-o. Din punctul meu de vedere, o vizită la Ginger e de neratat pentru iubitorii de sushi.

Echipa condusă de Chef Phursang Moktan face niște lucruri minunate. Mă uitam la ei în timp de găteau (bucătăria e deschisă și de la bar îi poți privi la lucru) și mă gândeam cât de simplu părea totul. Spun părea, pentru că în realitate trebuie să știi exact ce să pui și ce să combini, în ce cantitate, astfel încât să iasă preparatul perfect. Și asta a însemnat pentru mine cina de vineri: mâncare proaspătă, aromată, perfectă.

Am fost o gașcă mare, cu vreo 7 copii după noi și de alegerea preparatelor s-a ocupat una dintre prietenele mele pricepute la sushi. Am încercat nigiri, maki și sashimi, ghimbir murat, un mix incredibil de arome și texturi.

Încă ceva, servirea a fost ireproșabilă. Șapte copii energici pot fi mai dificil de gestionat, cu toate acestea am găsit înțelegere, răbdare și zâmbete autentice, nu forțate. Eu una m-am simțit ca acasă, între prieteni. E mare lucru să poți să oferi o astfel de atmosferă, să știți.

Îmi pare rău că pozele de mai jos nu sunt la o calitate mai bună, lumina e difuză în restaurant. Dacă vă place sushi, nu cred că o să vă pară rău dacă le veți face o vizită.

Vă mai zic doar atât: în 2019, Ginger Sushi Bar & Lounge a fost inclus în ghidul Gault Millau. Merită să fie acolo!

*Chef Phursang Moktan sushi

SUSHI

SUSHI

 

 

 

Consultanță:

https://carmenradu.ro/consultanta-online/

 

Dacă doriți să fiți la curent cu ultimele articole publicate pe blog, puteți urmări și pagina de Facebook aici

 

 

Sursa foto: Ginger Sushi Bar&Lounge și arhiva personală

 

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.