Deși ne-am dori să nu fie niciodată cazul, medicii fac parte din viața noastră. În general treaba asta se intensifică atunci când avem copii mici: muci, otită, amigalită, bolile copilăriei etc. Când eram eu copil, îmi aduc aminte că am nimerit medici morocănoși, care nu-mi zâmbeau niciodată și care nu m-au făcut să mă simt confortabil. Ba mai mult, am rămas cu niște fobii pe care sper din suflet să nu i le transmit lui Tudor.

M-am gândit să fac o listă cu medicii pe care îi recomand, în ordinea în care ni s-au intersectat cărările, poate aveți nevoie:

Medic specialist medicină de familie Luminița Neacșu

Ne cunoaștem de mai bine de 16 ani cred, pentru că am pierdut șirul. La doamna doctor mergem și noi, merg și părinții mei, este un medic priceput, empatic, răbdător. Mereu cu zâmbetul pe buze. Tudor îi povestește multe, semn că se simte bine în cabinet. E dornic să încerce să folosească stetotscopul de fiecare dată 🙂

O puteți găsi aici:https://www.humanitasmedical.ro/

 

Medic primar pediatru Andreea Manda

Dacă aveți nevoie de un medic pediatru deschis, informat și cu competențe în nutriția pediatrică, doamna dr. Manda este recomandarea mea. De aproape 6 ani face parte din viața noastră și așa o să fie până crește Tudor. Doamna doctor este un om cu adevărat pasionat de meseria lui, am văzut asta și atunci când a fost speaker la unul dintre evenimentele la care am fost co-organizator. O găsiți la Regina Maria și la Sanador.

 

Medic specialist ORL Oana Sandu

Dacă ați ajuns cu copilul la ORL, știți cât de important este să deschidă gura de bună voie…Doamna doctor este blândă, prietenoasă și răbdătoare. Tudor se așează acum singur pe scaun, nu e musai nevoie să-l țină un adult. Se simte în siguranță în cabinetul doamnei doctor.

O puteți găsi aici:https://www.humanitasmedical.ro/

 

Medic primar chirurgie pediatrică Albert Stanciu

Tudor a fost operat de police în resort bilateral, pe la vârsta de 2 ani și jumătate. Am trecut prin toate stările când am auzit diagnosticul, dar, cu ajutorul domnului doctor, ne-am calmat. Am scris aici despre asta, sper să nu aveți nevoie vreodată, dar în cazul în care aveți, vi-l recomand cu căldură pe domnul doctor. Îl găsiți la Regina Maria, Sanador și Grigore Alexandrescu.

 

Medic specialist oftalmolog Roxana Cozubaș

Consultul oftalmologic este important pentru copii, mai ales în epoca expunerii excesive la tehnologie. Este un medic cu lipici la copii, îl face pe Tudor să râdă și să se simtă ca acasă. Și m-am trezit că-mi spune când stă corect la birou : „stau așa pentru că așa mi-a zis Roxana”.

O găsiți aici:https://www.facebook.com/Dr.Roxana.Cozubas/

 

Medic primar alergologie și imunologie clinică Adriana Claudia Nicolae

Doamna doctor este recent intrată în viața noastră, Tudor are alergie la câteva polenuri. Un medic priceput cu copiii, un medic dedicat, Președinte AREA, doamna doctor știe să gestioneze fricile micilor pacienți dar și afecțiunile acestora. Și ca idee, cu alergiile nu-i de glumit!

O găsiți aici https://www.facebook.com/alergolog.claudiaadriananicolae/sau la Clinica Medicum.

 

Aceștia sunt medicii la care merg cu Tudor, sunt recunoscătoare că ne sunt alături la nevoie. Cel mai important lucru este să ai încredere în medicii care te tratează sau care îți tratează copilul, iar eu sunt bucuroasă că i-am găsit. Calitățile pe care le au în comun sunt profesionalismul și blândețea, calități esențiale din punctul meu de vedere. Alături de ei, am credința că niciodată cabinetul medical nu va fi de temut pentru Tudor, știu din experiență cât de ușor se poate întâmpla acest lucru.

 

 

Dacă doriți să fiți la curent cu ultimele articole publicate pe blog, puteți urmări și pagina de Facebook aici

 

Sursa foto aici

 

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.