Bine, treaba cu pregătirea sistemului imunitar nu e așa, ca la examen. Îngrași porcul în ajun și ții degetele încrucișate, pentru nota miraculoasă care te ajută să treci. Grija pentru sănătatea sistemului imunitar ar trebui să fie permanentă. Ar trebui să profităm la maxim de perioadele în care avem la dispoziție legume și fructe românești, de sezon.

Cu cât mâncăm mai variat și mai diversificat, cu atât mai bine. De ce? Pentru că o bună parte a sistemului imunitar se găsește la nivel intestinal, iar echilibrul florei este foarte important.

Cum hrănim bacteriile bune? Vă asigur că nu cu fast food. Cu legume și fructe de sezon, cu carne în cantități rezonabile și de preferat din surse curate, cu probiotice naturale (alimente fermentate), dar și cu unele produse care au ajuns la noi de departe și pe care le-am inclus în alimentația noastră în ultimii ani.

Dintr-un top al alimentelor benefice pentru sistemul imunitar n-ar trebui să lipsească:

  • Usturoiul – conține alicină, un puternic compus antioxidant. Cel mai bine este să-l consumăm crud, într-o salată sau bruschete cu roșii. Pentru cei care nu suportă gustul, există și capsule cu usturoi.
  • Fasolea roșie – bogată în antioxidanți, fibre și proteine, zinc și fier. În salate, în minestrone, sub formă de pastă tartinabilă, fasolea roșie este bine să nu ne lipsească din cămară.
  • Semințele de Chia – sursă de proteine vegetale, fibre și vitamine. Le putem consuma în budinci pentru micul dejun, smoothie-uri sau chiar în preparate sărate.
  • Turmericul– are efect antiinflamator, antibacterian, antiviral și antifungic. Este un puternic antioxidant și are o aromă plăcută. Există sub formă de capsule dar și pudră pe care o putem folosi la condimentarea mâncărurilor.
  • Cacao pudră – Cea mai valoroasă pudră de cacao este cea extrasă la rece, raw, de preferat din cultură organică. Are proprietăți antiinflamatorii și efecte benefice asupra creierului și inimii. O cană de cacao caldă este absolut minunată!
  • Afinele – sunt mici minuni, bogate în vitamine și minerale. Partea bună este că le putem pastra la congelator peste iarnă. Cât este sezonul lor, 2-3 smoothie-uri pe săptămână în care să punem și afine, sunt binevenite.
  • Cătina – are efect antioxidant, vitaminizant, antiinflamator, cicatrizant. O putem folosi în smoothie-uri sau combinată cu miere.
  • Peștele – bogat în omega 3: somon, macrou, ton, sardine. Acizii grași omega 3 ajută la reducerea inflamației în organism. Preparat la cuptor, în hârtie de copt, la abur sau poșat ( asta am încercat eu recent, iese super gustos), ar fi bine să nu ne lipsească din meniul săptămânal.
  • Semințele de anason – au proprietăți antibacteriene și dacă tot v-a prins răceala și tușiți, un ceai de anason decogestionează căile respiratorii.

 

Sigur ați observat că n-am amintit despre alimentele bogate în vitamina C, vitamină care ajută organismul în timpul răcelilor. Să știți că sunt alimente mult mai bogate în vitamina C decât citricele: pătrunjelul-la 100g avem 200 mg vitamina C, ardeiul roșu-la 100g avem 184.8 mg vitamina C. Portocala e mai săracă, doar 51 mg de vitamina C la 100g, la fel și lămâia.

Așa că, atunci când răciți, mâncați mai bine salată bogată în pătrunjel și ardei roșu.

Cum spuneam și la început, un sistem imunitar sănătos nu se obține de azi pe mâine, este un proces care trebuie să aibă loc permanent. N-o să reușim să mâncăm ca la carte tot timpul, că oameni suntem, dar dacă în 90% din timp ne respectăm corpul și alegem să-i oferim nutrienți de calitate, înseamnă că am făcut treabă bună.

Hai, să fie un sezon cu cât mai puține răceli 🙂

 

Consultanță:

https://carmenradu.ro/despre-mine/consultanta/

 

Dacă doriți să fiți la curent cu ultimele articole publicate pe blog, puteți urmări și pagina de Facebook aici

Ciește și: https://carmenradu.ro/nutritie-eu-si-copilul-meu/ciocolata-buna-sau-nu/

 

Sursa foto: Adobestock

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.