Cu voia dumneavoastră, aș vrea înainte de finalul lui 2017 să vă reamintesc de Campania de conștientizare a ingredientelor de pe etichete pe care am desfășurat-o în acest an alături de Alina Trifu de la iHealth.

Am primit feedback de la cititori, de la participanții la workshopuri, de la prieteni mai apropiați sau mai puțin apropiați legat de cititul etichetelor, iar asta ne-a bucurat enorm.

Când cineva îți scrie sau îți spune ” Să știi că până acum n-am știut că există atâtea feluri de zaharuri, acum am învățat despre ele” sau ” Nu știam ce e monoglutamatul de sodiu, o să aleg produse care să nu conțină asta”, nu poți decât să te bucuri că ai reușit chiar și la nivel mic, de comunitate, să schimbi ceva.

Ce ne-am dorit prin această campanie n-a fost să vă spunem să alergați cu disperare doar după produse provenite de la animale crescute în bătătura mătușii sau cultivate pe sol virgin.

Știm că acest lucru nu este posibil și nici n-ar trebui ca procurarea mâncării să devină o corvoadă. Cu toate acestea, putem alege mai sănătos din variantele pe care le avem la îndemână, iar asta se face doar citind etichetele.

Dacă ați urmărit campania, ați observat că în poze nu apar numele brandurilor, deși mulți ne-ați cerut să le facem publice. N-am făcut-o, pentru că la același brand putem găsi și produse simple, dar și produse cu aditivi și conservanți. Scopul campaniei a fost să explicăm care sunt diferențele, astfel încât să puteți să alegeți varianta mai bună, nu să vă facem să vă feriți de un anume brand.

Vă las mai jos linkurile către fiecare articol scris în campanie și vreau să mulțumesc și celor care ne-au ajutat pe parcursul anului să ducem mesajul mai departe:

Ruxandra Luca, în emisiunea Prietenii de la 11.

Izabela Pănescu și Monica Rădulescu, care au făcut reportajele „Alimentația copiilor sub lupă” în emisiunea Tinerețe fără bătrânețe.

http://carmenradu.ro/nutritie-eu-si-copilul-meu/campania-de-constientizare-a-ingredientelor-partea/

http://carmenradu.ro/nutritie-eu-si-copilul-meu/campania-de-constientizare-a-ingredientelor-partea-a-ii-a/

http://carmenradu.ro/nutritie-eu-si-copilul-meu/campania-de-constientizare-a-ingredientelor/

http://carmenradu.ro/nutritie-eu-si-copilul-meu/cat-de-curate-sunt-etichetele-curate/

https://ihealth.com.ro/citesteeticheta-faina-si-cerealele-pentru-mic-dejun/

https://ihealth.com.ro/am-un-nasture-caut-haina-campania-citesteeticheta-continua/

https://ihealth.com.ro/citesteeticheta-despre-condimente-si-placerea-de-manca/

 

Să fiți sănătoși, să vă bucurați de viață și să creșteți copii sănătoși. Nu uitați că părinții sunt cel mai bun exemplu pentru cei mici, iar educația alimentară se face acasă. Cititul unei etichete împreună, poate fi astfel printre primii pași în această direcție.

 

Dacă doriți să fiți la curent cu ultimele articole publicate pe blog, puteți urmări și pagina de Facebook aici

 

Sursa foto: Pexels

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.