Am decis ca ultimele zile de vacanță ale lui Tudor să fie petrecute alături de mine și soțul meu. Asta pentru că a stat o lună alături de bunici, așa că, ne-am organizat mai mult decât de obicei astfel încât să putem lucra amândoi, dar să și petrecem timp cu el. Aș zice că posibilitatea organizării propriului timp este unul dintre avantajele pe care le ai atunci când lucrezi pe cont propriu. Dar nu despre asta este vorba în articol, ci despre ce am făcut cu Tudor cât am stat împreună.

Aproape de blocul nostru există un loc de joacă destul de generos, care a fost reabilitat prin luna iunie. Arată foarte bine, are tartan pe jos, tobogane și leagăne noi, a fost amenajat chiar și un mini teren de fotbal, sunt și copaci și iarbă. Am decis să mergem acolo, deși înainte preferam parcul Tineretului sau Carol.

Când ies eu cu Tudor dimineața, am grijă să facem și puțină mișcare. Nimic pretențios, una două ture de alergare în jurul terenului de fotbal, câteva jocuri pe care le jucăm cu ajutorul unor jaloane improvizate. Nu suntem siguri, se pare că piticilor din parc le surâde ideea unui mini antrenament, așa că m-am trezit organizând un grup de minim 5 copii 🙂

Toate bune și frumoase, ne jucăm împreună, apoi ei pleacă la tobogane, leagăne etc. E, dar vine ora gustării. Eu scot prune, mere feliate, piersici cu care îi servesc pe doritori iar la schimb primim napolitane sau pufuleți.

Tudor este un mare pofticios. Până pe la 3 ani am evitat cât am putut contactul cu produsele procesate. A mai crescut și mi-am dat seama că nu-l pot restricționa fără să-l frustrez, nu-i pot interzice de exemplu într-o vizită să accepte o bomboană sau o prăjitură. Am stabilit însă și niște reguli. Avem o zi de junk food, o zi în care să poată să încerce un produs de pe lista celor care nu fac parte din alimentația noastră în mod obișnuit.

Teoria o știe perfect, știe care produse au mult zahăr, de ce nu e bine să le consumăm regulat. Cu toate astea, în momentul în care una dintre prietenele pe care și le-a făcut în parc (blondă și cu ochi albaștri) i-a oferit o napolitană alături de un zâmbet, fii-miu s-a pierdut. A venit cu gura până la urechi la mine să mă întrebe dacă-i dau voie să mănânce. Că știe că are mult zahăr și că nu e ziua de junk food, dar dacă fetița mănâncă, el de ce nu poate să guste o bucățică?

Nu sunt absurdă și nici închisă în propriile reguli, știu când să mai las puțin și de la mine. I-am dat voie să guste. A fost o bucată. Au mâncat toți copiii, așa cum au mâncat și fructe de la mine.

Problema e ce fac cu Tudor pofticiosul, nu-l mai duc în parc? Mă mut dintr-un parc în altul cu speranța că voi nimeri locul perfect, cu copilul cu care al meu să se înțeleagă perfect, cu o mămică care la fel ca și mine, aduce numai fructe pe post de gustare? Sau continui cu explicațiile cu speranța că va înțelege?

În mod cert, din punctul ăsta de vedere, mi-aș fi dorit să nu fie mâncăcios…

Nu, nu o să mă mut de colo colo în căutarea perfecțiunii. O să-mi fac datoria în continuare, o să-i explic ce și cum să aleagă, o să continui să nu modific regulile legate de prezența dulciurilor procesate în casă și sper să înțeleagă până la urmă. Sper să învețe să pună în practică teoria pe care o știe deja. Cât despre parc, în cele două săptămâni în care va mai merge în prima parte a zilei acolo, asta e, îmi asum să fiu mama cu fructe, îmi asum să mănânce și câte o bucățică de napolitană.

Pfu! Nu știu cine a zis că e ușor să fii mamă…

Cum se descurcă alți părinți cu dulciurile? Ioana Marinescu de la Pisica pe sârmă explică în articolul din link https://pisicapesarma.ro/cum-imi-ajut-copilul-sa-nu-abuzeze-de-dulciuri/

 

Citește și:

https://carmenradu.ro/nutritie-eu-si-copilul-meu/efectele-consumului-mare-de-zahar/

https://carmenradu.ro/nutritie-eu-si-copilul-meu/ce-am-invatat-despre-alimentatia-copiilor-de-cand-sunt-mama/

Dacă doriți să fiți la curent cu ultimele articole publicate pe blog, puteți urmări și pagina de Facebook aici

Sursa foto: Pixabay

  1. Îmi stătea de mult timp gândul la articolul tău și azi am reușit să îl citesc. Și noi avem aceeași problemă. Și recunosc că abia așteptam să ne mutăm în sălbăticie, șoriceii sau gândacii de pe câmp nu aveau pentru noi pufuleți. :))) Uite că napolitane nu îmi amintesc să fi primit. 😀
    Și ai mei sunt pofticioși și nu le interzic să nu ia, dar cu parcul am rărit-o destul de mult. Așa am putut să echilibrez balanța și să mă mai relaxez când apar situații de genul acesta. Nici eu nu sunt extremistă, atunci când au câte o poftă din când în când le-o satisfac. Din păcate, la grădiniță oricum mănâncă dulce la gustarea, dar mă consolez puțin cu gândul că este preparată de firma de catering și teoretic ar trebui să aibă mai puțin zahăr.. În rest, încerc să compensez prin lipsa dulciurilor procesate acasă. 🙂

    • Foarte bine faci! Eu știu că tu ești echilibrată și știu că faci lucruri minunate pentru copiii tăi în ceea ce privește educația alimentară. Și mai știu că ai niște rețete grozave de dulciuri de făcut acasă 🙂

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.