Multe dintre articolele mele încep să fie inspirate de munca de consultanță în nutriție. Clienții vin cu provocări, cu întrebări, indiferent dacă este vorba despre alimentația lor sau a familiei. Subiectul de astăzi este legat de copii, de mâncatul pe fond emoțional.

La prima vedere, am zice că această activitate este specifică adulților, că doar noi asociem emoțiile cu farfuria. Ei bine, nu este deloc așa, și copiii mănâncă din alte motive decât de foame.

Ați observat vreodată, mai ales dacă cei mici petrec mult timp în casă, că la un moment dat încep să umble la frigider sau la sertarul cu “bunătăți” (care n-ar trebui să existe, dar asta este o altă discuție), chiar dacă au mâncat bine la mesele principale și au avut și gustări?

Motivele sunt aceleași ca și la noi, adulții: plictiseală, supărare, frustrare, tristețe, stres, bucurie.

Asocierea dintre mâncare și emoții începe să aibă loc în copilărie și poate uneori nici nu realizăm acest lucru.

Sunt mai mulți factori care pot influența relația copiilor cu mâncarea, de la expunerea la produse tip junkfood și până la apartenența la colectivitate, acceptare/respingere. Sunt însă și câteva obiceiuri ale noastre, ale adulților, care au efect negativ asupra modului în care cei mici mănâncă. Dintre aceste obiceiuri, vă scriu mai jos care sunt primele trei din punctul meu de vedere:

  • Minimizarea stărilor sufletești prin care trec ei. Și copiii pot fi stresați, supărați, frustrați, furioși. Dacă le spunem: N-ai nimic, ești copil, Cum să fii supărat sau N-ai motive să fii trist, nu numai că nu le validăm sentimentele și trăirile, dar le transmitem și că acestea nu sunt importante pentru noi. Va fi ușor să se refugieze în mâncare, pentru că acolo găsesc alinare, înțelegere, și ea nu-i va judeca niciodată.
  • Oferirea mâncării pe post de recompensă. Dacă mănânci tot din farfurie, primești desert. Treaba asta cu mâncatul tot este preluată din copilăria noastră și este un obicei nociv. Copiii știu când s-au săturat, forțându-i să mănânce mai mult decât le trebuie în vederea primirii recompensei, se creează premisele asocierii mâncării cu starea de bine, pe durata întregii vieți. Copilul trebuie să mănânce cât simte el, pentru că este o diferență între cât considerăm noi că trebuie să mănânce și cât are nevoie să mănânce. Dacă însă apar probleme de sănătate legate de alimentația necorespunzătoare, acestea trebuie rezolvate împreună cu medicul pediatru și nutriționistul.
  • Cu o oarecare legătură cu punctul de mai sus, atitudinea noastră față de refuzul anumitor mâncăruri. Nu te ridici de la masă până n-ai terminat toate legumele. Poate n-are chef să mănânce broccoli sau ardei. Condiționând copilul, nu facem decât să-i întărim comportamentul. Acum pe bune, voi ați mânca ceva cu forța dacă v-ar spune soțul asta pe un ton răstit și cu spâncenele unite? În loc să-l forțăm, mai bine găsim o altă metodă de a-i oferi legumele respective. Supa cremă poate fi o variantă de a amesteca mai multe legume sau pregătirea lor într-un alt mod decât de obicei (bețe de legume la cuptor, pe hârtie de copt, tartă cu legume și brânză, wrap cu legume etc). Putem obține mai multe cu răbdare decât cu condiționare. Mâncatul nu trebuie să fie perceput ca o pedeapsă.

Nu e simplu să fii părinte, să ai răbdare tot timpul, mai ales când ajungi acasă încărcat. Să știți că și eu experimentez diferite situații, când vine vorba despre alegerile alimentare ale lui Tudor, nu doar clienții mei și copiii lor.

Am fost și eu tentată să-i spun mănâncă toată salata din farfurie, până mi-am dat seama că cea mai bună variantă este ce legume din salată vrei? El nu mănâncă castravete și ardei în salată, dar mănâncă roșii și ceapă. Am ales să nu-l forțez, ci să-l las să aleagă. Amândoi avem de câștigat: eu sunt mulțumită că mănâncă roșii&ceapă, el e mulțumit că nu-l oblig să mănânce ardei și castravete oferite așa. Deși castravetele este mâncat cu poftă în tzatziki, iar ardeiul merge bine umplut cu carne sau brânză, la cuptor. În salată, nu.

Cred că este important să ținem minte că relația cu mâncarea și cu greutatea proprie se formează în copilărie.

Dacă ne ascultăm copiii, dacă le suntem alături și îi învățăm să-și gestioneze altfel trăirile decât prin intermediul farfuriei, dacă respectăm și faptul că poate nu au chef azi să mănânce felul al doilea sau că poate chiar nu le place broccoli, îi putem învăța să aibă o relație sănătoasă cu mâncarea.

Dacă vă loviți de situații de genul celor de mai sus și aveți nevoie de un sfat, scrieți-mi vă rog într-un comentariu și voi încerca să vă ofer câteva idei.

 

 

Consultanță:

https://carmenradu.ro/despre-mine/consultanta/

 

Dacă doriți să fiți la curent cu ultimele articole publicate pe blog, puteți urmări și pagina de Facebook aici

 

 

Sursa foto: Pixabay

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.