Am constatat cu bucurie că din ce în ce mai mulţi părinti sunt preocupaţi de alimentaţia sănătoasă, citesc şi se informează din dorinţa de a le oferi celor mici un start cât mai bun în viaţă.

Cu toate acestea informaţiile sunt atât de multe, unele contradictorii astfel încât deciziile devin din ce în ce mai grele: cu carne, fără carne, cu suc proaspăt stors sau smoothie, fără ele pentru că au prea mult zahăr, cu dulciuri, fără dulciuri deloc şi aşa mai departe.

Recunosc, legat de dulciuri multă vreme am fost şi eu categorică: nu-i dau deloc, să nu prindă gustul. Acum, nu mai sunt atât de sigură că este cea mai bună abordare, mai ales având în vedere faptul că am un copil pofticios. Îmi este mai teamă să nu ajungă să mănânce pe ascuns decât sa-i dau o prajitură.

Deocamdată Tudor mănâncă aproape exclusiv dulciuri făcute in casă, însă dacă mergem într-o vizită şi primeşte un biscuit sau o mini prăjitură de cofetărie nu mai fac caz din asta. Am testat putin de Sărbatori comportamentul său legat de dulciurile din comerţ: fiind în vizită la nişte prieteni a pus mâna pe o cutie de biscuiţi (de bună calitate de altfel, dar o cutie întregă) şi scurt pe doi aceea a fost masa lui de seară. Nu, n-a terminat cutia dar vreo 5 bucăţi tot a dat gata. Să nu credeţi că sunt o mama rea care face experienţe pe propriul copil insă am fost curioasă să văd când se va opri. Când s-a săturat, a făcut-o (asta e o diferenţă faţă de astă vară când a mâncat găluşte cu prune până i-am luat tava din faţă), dar cantitatea pentru o porţie a fost cam mare. Acelaşi tip de cutie de biscuiţi a primit-o şi acasă şi a doua zi era determinat să nu-i dea drumul până nu o goleşte. I-am explicat însă că dacă manâncă toată cutia odată, nu v-a mai avea şi pentru ziua următoare. Culmea, a funcţionat. A înteles şi s-a oprit singur după două bucăţi.

Asa am procedat de atunci şi văd că are efect. In paralel cu asta încerc să-i explic cât mai pe înţelesul său ce efecte are zahărul în exces. Sunt cărţi de anatomie pentru vârsta lui care mă ajută mult, mă folosesc de o versiune prietenoasă a piramidei alimentelor şi jucăm jocuri cu întrebări despre mâncare. Cred că pe măsură ce creşte înţelege mai bine şi mai mult.

Tot ceea ce fac acum cu el sper să îl ajute cand va creşte şi va ajunge la şcoală (desi eu sper ca până atunci sa se schimbe lucrurile legate de cum arata pachetul sănătos pentru copii) şi va intra în contact cu ce vor mânca alti colegi. Nu vreau să-l restricţionez, dacă va fi curios să încerce ceva îmi propun să îl las dar cu explicaţiile de rigoare şi sper ca munca mea în aceşti ani să dea rezultate. Îmi propun deasemenea să îi explic întelesul cuvântului ALTERNATIVĂ şi îmi doresc să înteleagă faptul că de alegerea unei variante mai bune depinde sănătatea lui.

Nu îmi doresc să fiu unul dintre părinţii categorici care interzic cu desăvârşire dulciurile, pentru că nu vreau ca Tudor să mănânce pe ascuns de la alţi colegi. Sunt şanse foarte mari ca acest lucru să se intâmple dacă va auzi cuvântul NU, pentru că tot ceea ce este interzis are un farmec şi o atracţie teribilă pentru copii.

Înţeleg foarte bine teama asta de zahăr dar nu cred că trebuie sa le interzicem cu desăvârşire celor mici bucuria unei prajituri. Să nu uităm că şi noi am fost copii şi am mâncat dulciuri, diferenţa mare însă a venit din cantitate. Nu le aveam tot timpul la îndemână, nu mâncam în fiecare zi, iar hrana pe care o aveam la dispoziţie nu conţinea atâta zahăr ascuns.

Despre cititul etichetelor am scris aici, aceasta este una dintre campaniile mele de conştientizare pe care o desfăşor în acest an pe blog. În ceea ce priveşte însă dulciurile am un singur sfat: oferiti-le cu măsură, pe cât posibil preparati-le în casă iar când acest lucru nu se poate, alegeti calitatea şi cautaţi alternative mai prietenoase. Nu le interziceţi cu desăvârşire, ca nu cumva acest lucru să se întoarcă împotriva voastră!

 

 

Sursa foto: Pixabay

  1. Si eu sunt de acord. Sotul meu a fost mult mai categoric in primii ani si chiar a fost o.k. pentru varsta mica. Apoi l-am observat si eu prin parc cum se uita la ceilalti copii si la toate dulciurile si sticks-urile pe care le scoteau bunicile din sacose. Mi s-a parut exagerat ca noi sa nu ii dam niciodata, asa ca l-am convins pe sotul meu ca s-ar putea sa manance pe ascuns. Si i-am dat controlat. Acum este destul de mare si are o personalitate ce mereu vrea sa se impuna, controlul nostru devine mai greu de exercitat. Dar m-am bucurat cand asculta pe youtube despre zahar si acolo era mult mai atent ca atunci cand ii explica tatal lui 🙂

    • Dacă ascultă pe youtube este bine, înseamnă că îl interesează. Exact asta vreau și eu să evit, mâncatul pe ascuns. Sper din suflet să și reușesc și atunci când va mai crește să înteleagă faptul că de alegerile pe care le va face depinde sănătatea lui. Mă bucur să aflu că sunt părinți care gândesc la fel 🙂

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.