Despre ce și cum mănânc eu de regulă de Paști am scris acum doi ani, inclusiv despre motivul pentru care nu mănânc miel. Despre cât și cum ar trebui să mâncăm atunci când ne plac mâncărurile tradiționale, vă scriu în rândurile care urmează.

Deși le știm cu toții, am făcut mai jos lista preparatelor tradiționale de Paști. Sunt multe. De aceea am preferat să le pun în listă, pentru că ne ajută să le „vedem” mai bine:

  1. ouă fierte
  2. drob de miel
  3. ciorbă de miel
  4. friptură de miel
  5. pască
  6. cozonac
  7. prăjituri

Vorbim de cel puțin 7 feluri de mâncare. La astea se mai adaugă și băuturi alcoolice și chiar carbogazoase, pâine, cartofi și puțină salată, eventual.

Sunt 7 feluri de mâncare consumate de regulă într-un interval scurt, de 3-4 ore. În mod normal mâncăm așa în fiecare zi? Nu, nu mâncăm. Și uite așa ne ridicăm de la masă cu senzația de burtă plină, de „nu mai pot să mai înghit nimic, dar totuși mai iau o gură de cozonac”.

Știu că noi suntem un popor căruia îi place mâncarea. Cumva, lipsurile din perioada comunismului parcă că ni s-au întipărit în ADN și trăim cu impresia că oricât am avea, parcă tot nu e de ajuns. Așadar, dacă vreți să vă bucurați de Paști fără pastile pentru bilă, digestie ușoară și alte cele, eu v-aș recomanda să procedați așa:

  1. Ciocniți și mâncați un ou dimineață, la micul dejun. Este un mod excelent de a începe ziua, mai ales dacă lângă el puneți și ceva legume crude și puțină pâine integrală. Dacă aveți musafiri la prânz sau mergeți în vizită, ciocniți un alt ou, că așa-i tradiția, dar nu-l mai mâncați.
  2. Mâncați o bucățică de drob cât două-trei degete, cu ceva legume crude lângă. Gustați un polonic de ciorbă. Alegeți friptura cu o salată mare lângă, nu cu alimente bogate în amidon.
  3. Mâncați o felie subțire de cozonac la gustare, nu imediat după masă și bucurați-vă de ea.
  4. Dacă prânzul acesta supradimensionat se întinde mai mult și la cină nu simțiți nevoia să mai mâncați, n-o faceți doar din cauza gândului că trebuie să respectați cele trei mese ale zilei. Mâncați doar dacă simțiți senzația de foame fizică.
  5. Hidratați-vă. Cu apă, nu cu băuturi carbogazoase. Puteți bea și un pahar de vin de calitate, ca să nu ziceți că sunt cârcotașă și că vă interzic asta fix în zi de sărbătoare, dar nu exagerați. Alcoolul este caloric și, amestecat cu restul nebuniilor de mai sus în cantitate mare, numai bine nu face.
  6. Încercați să vă ridicați de la masă înainte să ajungeți la senzația de „nu mai pot”. Nu e un concurs de genul „cine mănâncă mai mult”, decât dacă premiul e o cutie de pastile. Nu-i un premiu de dorit…
  7. Ciorba, drobul și friptura pot fi păstrate mai multe zile la frigider, așadar nu trebuie să vă luptați să le dovediți pe toate în timp record.
  8. Amintiți-vă că cel mai important lucru în zi de sărbătoare e timpul cu cei dragi, cu familia și prietenii. Mâncarea vine să ne bucure simțurile, nu să ne umple stomacul până la refuz. Nu mai mâncați nimic după ce v-ați săturat, nici măcar „ca să nu se supere mama”. Și mâine este o zi și când vine vorba despre mâncare.

Paște Fericit!

 

Dacă doriți să fiți la curent cu ultimele articole publicate pe blog, puteți urmări și pagina de Facebook aici

 

Sursa foto: Alex Munsell on Unsplash

  1. Mă bucur că mi s-a oferit oportunitatea de a accesa acest site. Apreciez că articolele publicate sunt foarte valoroase constituind surse valoroase de conduită alimentară corectă.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.