În weekendul dinainte de începerea școlii, am citit pe Facebook postarea unei doamne învățătoare. Pregătise pentru elevii săi câte un măr și două bărcuțe făcute din hârtie colorată.

M-am gândit atunci cât de simplu și frumos este gestul și cum ar fi dacă și Tudor ar găsi un fruct pe bancă, în loc de bomboane.

Nu știu dacă mi-am dorit eu asta prea tare sau am fost gând la gând cu doamna noastră învățătoare, dar s-a întâmplat și la noi, poate ați citit postarea mea de luni.

Să nu credeți acum că eu nu-i dau copilului meu voie să mănânce din când în când bomboane sau ciocolată. Cred însă că, în lumea asta în care sunt expuși la toate produsele bogate în zaharuri și grăsimi, un început, fie că este el de școală sau grădiniță, n-ar trebui asociat cu dulciurile.

Și mai cred că, prin alegerea unui fruct, poate fi transmis într-un mod delicat de către învățătoare, felul în care ar trebui să arate pachețelul de școală al copilului. Deși poate n-ar trebui să fie delicat, când vine vorba despre subiectul ăsta.

Copiii nu au nevoie de dulciuri procesate în fiecare zi. Copiii au nevoie de mâncare sănătoasă, care să le hrănească mintea și corpul.

Credeți că emoțiile primei zi de școală trec mai bine cu bomboane? Credeți că dulciurile îi vor face să iubească brusc școala? Mă cam îndoiesc. Vom avea cel mult, copii mai agitați și mai nervoși, și nu este nevoie de asta.

Știu însă că, de multe ori, nu e decizia învățătorului, mai ales când vine vorba despre aranjamente elaborate cu dulciuri, comenzi de prăjituri personalizate etc. Părinții cred că prin oferirea de dulciuri, fac trecerea mai ușoară de la vacanță la școală.

Acum vorbim deja despre asocierea emoțiilor cu mâncarea. Și uite așa, câte puțin, fără să ne dăm seama, punem bazele unor comportamente care îi pot afecta și când devin adulți. Unde găsim alinare când suntem triști, emoționați, deprimați? În dulciuri, normal.

De ce? Poate și pentru că, din copilărie/adolescență am preluat ideea că dulciurile sunt soluția, când avem emoții de gestionat.

Da, mai știu că printre cititori vor fi și câțiva care vor ridica o sprânceană: cât rău pot face niște bomboane în prima zi de școală?

Eu v-aș ruga să vă gândiți la o singură întrebare: de ce credeți că este o idee bună să le oferim dulciuri copiilor în prima zi de școală?

 

 

 

 

Dacă doriți să fiți la curent cu ultimele articole publicate pe blog, puteți urmări și pagina de Facebook aici

 

 

Sursa foto aici

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.