Mi se pare că ieri am venit cu el de la maternitate, mic cât un pisoi și zbârlit, iar astăzi am început să-i caut uniformă pentru școală.

A venit și pentru Tudor ultima zi de grădiniță. Tare mă bucur că aici nu există treaba aia cu serbările, nu cred că aș fi rezistat unor cântece cu „la revedere grădiniță”, „acum sunt mare, plec la școală”…

La grădinița unde a mers Tudor, fiecare copil care termină, organizează o mini petrecere de rămas bun la grupă. Lucrurile se întâmplă așa pentru că grupa este 3-6 ani, iar plecarea din grădiniță se face pe tot parcursul verii. Decizia mea a fost să facem puțin altfel: în loc de biscuiți și limonadă, am făcut un atelier împreună cu copiii. Am pregătit bomboane raw, varianta cea mai simplă, cu migdale și fructe uscate.

Cred că unul dintre motivele pentru care mi-am dorit asta, a fost să nu mă mai concentrez la faptul că se termină o etapă. N-am scăpat totuși de emoții, cred că nu mi-a tremurat vocea în timpul niciunui atelier cum mi-a tremurat acum.

 

Ne-am distrat, am lucrat, am mâncat și din păcate, a trebuit să ne luăm și rămas bun. Tudor a fost vesel, există bineînțeles perspectiva întâlnirilor în parc și a picnicurilor cu foștii colegi, dar totuși, grădinița s-a terminat pentru el. Mie mi s-a strâns sufletul, mi se pare că i se termină copilăria mică, lipsită de griji. Prea repede, dacă mă întrebați…

Cum a fost la grădiniță pentru noi? Sigur că lucrurile n-au stat întotdeauna perfect, dar în ultimul an am avut noroc de o educatoare incredibilă, care a lucrat mult cu Tudor pe parte emoțională. Nici n-aveți idee cât de mult contează acest aspect, cât de mult contează să fie chimie între copil și educatoare.

Omul sfințește cu adevărat locul, iar eu cred cu tărie că pentru a fi educator, trebuie să ai har. Trebuie să-ți placă să interacționezi cu copiii, să fii tu echilibrat, ca să nu-ți verși nervii pe ei, pentru că pot apăsa bine de tot butoanele adulților.

Oana, îți mulțumesc din suflet pentru că ai fost alături de noi și îți mulțumesc pentru tot ce ai făcut pentru Tudor! Cred cu toată convingerea că am fost norocoși să te avem și îmi pare rău că n-am știut de tine de la început!

Cât despre Tudor, el e vesel iar eu am în continuare lacrimi în colțul ochilor și inima mică…

Ai crescut prea repede, copile! Sper să-ți fie calea cât se poate de lină de acum înainte și să poți să treci cu bine și peste încercările vieții, pentru că vor fi cu siguranță. Te iubesc!

 

 

 

Citește și:https://carmenradu.ro/experiente-de-mamica/n-am-crezut-ca-pot-iubi-asa-pana-a-aparut-el/

 

Dacă doriți să fiți la curent cu ultimele articole publicate pe blog, puteți urmări și pagina de Facebook aici

 

Sursa foto: arhiva personală și Pixabay

  1. Ce bine de tine că Tudor nu a avut serbare! Eu nu știu cum am reușit să mă abțin, mai ales că îmi este foarte dor de ei și așa. Dar am plâns înainte, în momentul în care am primit poezia.
    Ai dreptate, parcă ieri erau niște pisoi în brațele noastre!😊

    • Andreea-Carmen Radu says:

      Eu am avut emoții în timpul atelierului, nu știu cum ar fi fost dacă aveau serbare…Acum o înțeleg mult mai bine pe mama 🙂 Vă pupăm, succes și vouă în noua etapă!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.