Cum îmi îngrijesc tenul?

Am făcut recent o ședință foto pentru că mi-am dorit câteva poze mai speciale, diferite de cele făcute cu telefonul mobil. Am primit în privat nu mai puțin de 10 mesaje în care am fost întrebată ce tratamente faciale fac și dacă am apelat la injecții cu substanțe de umplere. Mesajele au venit inclusiv de la câteva prietene pe care nu le-am mai văzut de ceva vreme, dar care știu ce relație am eu cu acele…

cum îmi ingrijesc tenul

 

Nu, nu mi-am făcut (încă) nici un tratament injectabil. Pentru asta ar trebui să-mi adun curajul, în primul rând. Nici nu pot să spun că la 42 de ani am riduri foarte vizibile pe toată fruntea, mai degrabă mă deranjează cele de lângă nas. Nu mi-am făcut așadar injecții, dar am un ritual de îngrijire care a debutat pe la vârsta de 18-20 de ani și de la care nu mă abat, no matter what.

Cosmeticiana mamei mele avea o vorbă: Fața e primul lucru la care se uită cei cu care te întâlnești. Dacă îți îngrijești pielea de la 20 de ani, o să îți mulțumești la 40.

Mi-au rămas în minte vorbele ei, așa că am încercat pe cât am putut să am grijă de fața mea. Sigur că aspectul tenului ține și de moștenirea genetică dar și de mediul în care trăim, pentru că poluarea, stresul, mâncarea nesănătoasă, fumatul, lipsa odihnei își pun amprenta și pe fața noastră. Dacă legat de poluare nu prea am ce să fac, în rest am încercat pe cât posibil să evit factorii care pot avea impact negativ asupra întregului organism și evident și al tenului.

Deși în timp produsele și ritualul meu s-au mai schimbat, baza a rămas aceeași: în fiecare seară îmi curăț tenul, aplic  o cremă pentru față și una pentru zona ochilor. Între noi fie vorba, nu mă culcam cu tenul nedemachiat nici în vremurile în care ajungeam acasă de la vreo petrecere la 4 dimineața și nici măcar când aveam bebeluș de 0-3 luni.

După ce am trecut de 30 de ani, am început să fac o dată pe săptămână peeling și să folosesc o mască. Pentru că n-am răbdare, adesea peelingul îl fac când sunt la duș, iar masca o aplic imediat după. Legat de produse, n-o să vă spun ce branduri folosesc, pentru că alegerea acestora trebuie să fie personalizată în funcție de nevoile voastre. Periodic mai folosesc și un mix de uleiuri, dar și aici trebuie să vedeți ce vi se potrivește. Uleiul de argan, de exemplu, care este absolut minunat, pentru mine nu funcționează.

În timp, am mai învățat pe proprie piele dar și documentându-mă, următoarele lucruri:

  • Crema cu factor de protecție nu trebuie să lipsească de pe raftul cu cosmetice, indiferent de anotimp.
  • Alegerea produselor potrivite se face cu ajutorul unui  dermatolog sau a unui estetician, mai bine decât cu ajutorul unui consultant de la raft.
  • Pielea trebuie hrănită și din interior, așadar sfătuiți-vă cu medicul vostru legat de suplimente cu vitamina C sau E, poate este nevoie. Aceste vitamine au rol antioxidant și stimulează reînnoirea celulară.
  • Zona ochilor este foarte sensibilă, săracă în lipide și foarte solicitată zilnic, așa că are nevoie de îngrijire specială.
  • Există acum produse foarte eficiente și foarte concentrate, sub forma de serumuri sau fiole, ele întăresc acțiunea cremelor pe care le folosim.
  • Peelingul la 7-10 zile cu un produs nu foarte agresiv ajută la eliminarea celulelor moarte și la reîmprospătarea tenului.
  • Tot la sfatul unui dermatolog sau estetician, puteți alege să folosiți produse antiageing.
  • Sportul ajută la oxigenarea țesuturilor, iar asta îmbunătățește aspectul pielii.
  • 7-8 ore de somn/noapte fac minuni pentru ten. Dacă nu ne odihnim suficient, pe lângă cearcănele care apar în jurul ochilor, ne confruntăm și cu un nivel crescut de cortizol, hormonul stresului, iar acesta nu este benefic pentru piele.
  • Hidratare. Apa este esențială pentru piele, la fel ca pentru întregul organism.

Legat de tratamentele cu substanțe de umplere, pot să vă spun că nu sunt împotriva lor, dacă sunt bine alese și în funcție de nevoi. Nevoi care uneori pot fi diferite de dorințe. Dacă optați pentru astfel de intervenții, vă sfătuiesc să alegeți bine medicul la care mergeți, să vă informați și să cereți referințe, astfel încât procedurile urmate să vi se potrivescă și să arătați natural după. Sper să-mi fac și eu curaj la un moment dat 🙂

Voi cum vă îngrijiți tenul?

 

Citește și:

http://carmenradu.ro/experiente-de-mamica/15-lucruri-pe-care-nu-le-stiati-despre-mine/

http://carmenradu.ro/experiente-de-mamica/nu-pot-trai-fara/

 

Dacă doriți să fiți la curent cu ultimele articole publicate pe blog, puteți urmări și pagina de Facebook aici

 

Credit foto personal: Magdalena Aldea Photography ( pe Magda o găsiți și pe http://mamicazburatoare.ro/)

Make up credit: Alina Câță Țibrea ( pe Alina o găsiți și pe  http://www.mamamag.ro/)

Sursa foto: Pixabay

(Visited 35 times, 1 visits today)

2 Comments

  1. Nico 22/05/2018 at 12:38 PM

    Sunt de acord cu toate lucrurile din lista ta. Cred ca ai dat reteta perfecta pentru o piele frumoasa. Eu una, uit mereu de importanta apei si a sportului, aici ma simt putin vinovata :). Fotografiile tale imi plac foarte mult, esti o femeie frumoasa si ai un suflet mare. Imi este drag sa fiu in prezenta ta!

    Reply
    1. Carmen Radu 22/05/2018 at 2:03 PM

      Mulțumesc mult Nicoleta, sentimentul este reciproc! Să știi că orice tip de mișcare este benefic, chiar și mersul pe jos. Apa, da, este importantă pentru tot organismul. Cu toții avem însă momente în care uităm să bem 🙂 poate un pahar plin lângă tastatură, ajută 😉

      Reply

Adauga un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.