Îmi aduc și acum aminte de pușculița improvizată dintr-o sticlă de lapte, în care strângeam monede de 5 lei. Când se umplea, le număram de două ori ca să fiu sigură că nu greșesc. Era primul pas către achiziția unor obiecte pe care mi le doream.

Pușculița sub o formă sau alta, era modul în care copiii din generația mea erau responsabilizați în legătură cu banii. Cum putem să procedăm noi cu copiii noștri?

Adrian Asoltanie, trainer, speaker și antreprenor de aproape 20 de ani, are câteva idei foarte interesante legate de modul în care putem face educație financiară copiilor, și a avut amabilitatea să-mi răspundă la câteva întrebări:

1. De la ce vârstă le vorbim copiilor despre bani?

Copiii “cer” singuri educație financiară, depinde doar de parinți să simtă aceste momente și să le folosească pentru a planta principii bune. Cam începând cu 4-5-6 ani copiii încep să întrebe “cât costă”, să-și dorească lucruri, să simtă experiența cumpărăturilor… Încep să primească bani de la bunici, mătuși, “zâna măseluță…”. Toți copiii de clasa 0 și 1 cu care mă întâlnesc la cursurile pe care le susțin în școli, au deja pușculiță. Cum ajung banii acolo este de fapt adevarata lecție pe care un copil trebuie să o învețe. Când îi întreb, primesc 3 răspunsuri:

1. I-am câștigat când am ajutat-o pe mama / tata / bunica…
2. I-am primit (degeaba)…
3. I-am luat singur din portofelul parinților, oricum nu se prind…

Trebuie să-ți spun că în timpul cursului observ imediat diferențe de atitudine, viziune și atenție între aceste 3 categorii de copii.

2. Cum le explicăm ce înseamnă să “economisești?”

Primul pas ar fi să-i intrebi ce-și doresc. Apoi să le prezinți cât de tare ar fi dacă și-ar cumpăra singuri obiectul respectiv, ca un om mare care își cumpără ce își dorește. Important e să transferi responsabilitatea unor achiziții, mărunte la început, de la buzunarul lui mami și tati la propria lor persoană. Acest transfer de viziune este extrem de important. Începem cu primul spinner sau squishi cumpărat singur și urcăm treptat spre bicicleta și telefon. Lecțiile învățate în procesul de economisire sunt vitale pentru tot restul vieții: stabilirea unui obiectiv, răbdarea, amânarea recompensei, urmărirea unui scop important, evaluare, decizii…

3. Când eram eu copil, strângeam monede de 5 lei în sticle de lapte ☺ . Acum, copiii aud foarte des “plătesc cu cardul”. Cum este mai eficient pentru ei, să-și strângă banii la pușculiță, sau să îi depună împreună cu părinții într-un cont?

Copiii sunt vizuali, de aceea pentru ei e important să vadă fizic acumularea bănuților pentru scopul propus, să simtă că fac un progres. De la 5 ani eu recomand ceea ce am făcut în ultimii 3 ani inclusiv cu fetele mele (10 și 12 ani): un sistem simplu cu 3 plicuri / borcane / pușculițe:

1. ECONOMII 50% – cei mai valoroși bani pentru obiectivele / visele cele mai importante (bicicletă, telefon, consolă, laptop, hooverboard…). Acest plic învață copilul răbdarea, să planifice, să stabilească obiective, să aștepte…

2. MICI CHELTUIELI 40% – banii de cheltuială pe mici placeri, dulciuri, carți, bilete la film, jucării. Acest plic învață copilul să cheltuie cu cap, să evalueze, să aleagă, să compare, să cumpere maximum de valoare pentru banii personali. Un copil cheltuie cu totul diferit banii personali sau banii parinților. O să fiți surprinși de maturitatea deciziilor luate pe “banii lor”.

3. FAPTE BUNE / DONAȚII – 10% – plicul  ajută copilul să se gândească și la alții, dezvoltă altruismul, generozitatea…

Acest sistem transferă copilului suficientă putere și responsabilitate încât să-i pună mintea la contribuție, să caute soluții. Ce învață un copil care primește o bicicletă pe care nici n-a apucat să și-o dorească? Ce învață un copil care muncește și strânge cu răbdare 6 luni banuți pentru visul lui? Am recompensat întotdeauna efortul copiilor noștri contribuind la achizițiile lor majore. Dar mândria de a-și cumpăra singuri ce-și doresc și grija pe care o au cu obiectele respective, sunt neprețuite. Când s-au adunat mai mulți bani în plicul de economii, le-am deschis conturi bancare cu card pe numele lor, o noua etapă de care au fost foarte încantate.

4. Cum gestionăm “vreau jucăria X, vreau jucăria Y, vreau jucăria Z”? Cum îi responsabilizăm pe copii în legătură cu banii?

Aceste 2 lucruri se rezolvă în același timp: Dă ocazii copilului să câștige proprii bănuți, chiar începând de la 5 ani, oricât de bogați ar fi parinții. Nu-l plătim niciodată pentru sarcini care țin de propriul corp (mănâncă fructe, se spală pe dinți…) sau propriul spațiu (face patul, strânge hainele..) sau propria minte (citește, respectă timpul de televizor, e politicos…) dar în momentul în care iese din zona lui de responsabilitate și confort (șterge praful sau dă cu aspiratorul în toată casa, se ocupă de spălatul vaselor…) atunci putem să-i răsplătim cu mici sume de bani – 2-3 lei / sarcină efectuată corect. Această primă etapă dezvoltă legătura între muncă și bani, faptul că trebuie să ajuți PE ALTCINEVA, să faci un lucru util și bun celor din jurul tău ca să fii recompensat. Banii munciți personal vor avea o valoare mult mai mare pentru copii și veți vedea ce alegeri interesante fac cu banii lor și cu banii parinților.

Odată cu implementarea sistemului pe 3 plicuri, răspunsul meu la solicitarea “vreau jucăria, gadget-ul…X” este “Perfect! Cum faci să ți-l cumperi singur/ă? Ce soluții ai?” Nevoile sunt responsabilitatea parinților. Dorințele însă, ar trebui împărțite cu copilul care le emite. Altminteri, acestea vor curge la nesfârșit pentru că nu sunt atașate de nici un efort din partea lui. Ideea că “Vreau bicicletă” trebuie urmată de răspunsul “dacă ești cuminte, mergem să ți-o cumpar” sau, mai rău, a doua zi tati scoate surpriza din portbagaj, ar trebui evitată. Acest “vreau bicicletă” este de fapt, o oportunitate URIAȘĂ educativă pentru orice parinte și nu trebuie risipită. Dacă dorința e cu adevărat puternică, ea va fi urmată de: “îmi doresc o bicicletă de 500 RON, și o sa fac.. xyz timp de 6 luni ca să mi-o cumpar.”

Cu cât mai prosperi sunt parinții, cu atât mai mult ar trebui legate aceste dorințe de efort și răbdare. Întâlesc prea des la cursurile din școli copii care cred că telefoanele și tabletele cresc în portbagajul parinților. Și am făcut de multe ori ochii mari când copiii mi-au spus zâmbind că-și doresc și vor primi în weekend kendama de 700 RON sau spinner de 500 RON.

După părerea mea, principala responsabilitate a unui parinte este să-și ajute copilul să gândească, să facă propriile alegeri, greșeli și să aibă și propriile succese. Nu le luați această oportunitate oferindu-le prea mult, prea repede.

Cu Adrian Asoltanie dar și cu Oana Moraru și Gáspár György vă puteți întâlni în cadul evenimentului Liber la educație sau educație la liber? care va avea loc pe 19 mai în București.

Detalii despre eveniment găsiți aici:

https://www.facebook.com/events/176934552957345/

Dacă doriți să fiți la curent cu ultimele articole publicate pe blog, puteți urmări și pagina de Facebook aici

Sursa foto: Pixabay