Copilul trist din curtea școlii

Părul blond și puțin ondulat îi atârnă pe frunte, ochii mari și albaștri sunt triști. În curtea școlii, colegii îl arată cu degetul și râd…este cel mai mic copil din clasă și nu poate să tragă un șut la poarta de fotbal așa cum trebuie. Toți râd de el și îi strigă: ” Piticu’, piticu’, fraieru’ ăla micu'”.

Lacrimile i se adună în barbă și își dorește să devină chiar așa, mic și invizibil. Își pune mâinile la urechi și speră să nu mai audă hohotele de râs ale colegilor lui…nici măcar n-ar mai vrea să intre în clasă…

Aceasta poate fi povestea adevărată a oricărui copil. Durerea pe care o simte cel care este marginalizat nu cred că poate fi măsurată, iar manifestările bullyingului nu se opresc întotdeauna numai la porecle, ele ajung până la îmbrânciri, bătăi, înjurături. Existau și atunci când eram eu copil, există și acum, dar pacă fenomenul are amploare mai mare.

Probabil că un psiholog este mai în măsură să spună care sunt cauzele, eu pot doar să speculez: lipsa de atenție a părinților, jocurile violente la care au acces copiii, desenele animate nepotrivite, probabil că toate influențează apariția acestor manifestări. Nu cred că un copil poate fi rău, cred doar că poate să sufere și modul lui de a face față suferinței este să o proiecteze și asupra altora. Iar dacă este și lider de grup, comportamentul este ușor de imitat.

Radio Itsy Bitsy a mai inițiat acțiuni faine- sigur vă aduceți aminte de cea cu 1 iunie zi liberă. De data aceasta, alături de Asociaţia Părinţilor Isteţiîncearcă prin noua campanie demarată să atragă atenția asupra fenomenului de bullying. Proiectul începe în sectorul 3  și se numește „Grădiniţe fără bullying în Sectorul 3, Bucureşti”, fiind finanţat de Primăria acestui sector.

Iată mai jos câteva statistici legate de acest fenomen în România, precum și restul comunicatului de presă:

În 2016, sesizările legate de fenomenul bullying în România au crescut cu 25% faţă de anul precedent (conform Asociaţiei Telefonul Copilului). Formele în care s-a manifestat fenomenul bullying au fost: insulte, jigniri, porecle, sarcasm (42,98%), loviri, îmbrânciri (38,58%) şi intimidare, denigrare, insulte cu privire la statutul social (18,44%). Cei reclamaţi ca fiind bullies / agresori au fost, în proporţie de peste 97%, tot copii.

„Este firesc ca toţi copiii să aibă emoţii, dar uneori ei sunt copleşiţi de furie, frustrare, tristete şi neştiind să recunoască sau să îşi gestioneze aceste trăiri au tendinţa de a reactiona agresiv.” explică Adriana Mitu, trainer de dezvoltare emoţională a copiilor.

La nivel internaţional, în programele de prevenire a bullying-ului, copiii învaţă să recunoască din timp ce anume le provoacă emoţii intense şi să îşi controleze reacţiile. Un copil care invaţă de mic să îşi cunoască emoţiile şi să fie empatic va fi cu siguranţă mai puţin predispus la a fi agresor sau victimă la grădiniţă / şcoală sau pe internet si va avea performante mai mari pe orice plan.

Proiectul „Gradinite fara bullying in Sectorul 3, Bucureşti” invită cadrele didactice să realizeze şi să folosească zilnic un EMOMETRU, instrument de cunoastere în grup a emoţiilor. Această practică zilnică la clasă va ajuta la dezvoltarea emoţională a copiilor, dar şi la crearea unui mediu şcolar mai benefic educaţiei.

„E important ca cei mici să înţeleagă că fiecare emoţie este folositoare, dar că intensitatea ei ar putea fi uneori prea greu de suportat. Atunci, ca şi când ai avea o oală pe foc, e posibil ca ea să dea pe afară, sub formă de comportamente. Copiii pot fi îndrumaţi să semnaleze adultului când “oala începe să fiarbă”, ca în loc să dea în foc, cei din jur să-i ajute cu o vorbă caldă, o privire încurajatoare, o atingere uşoară sau o îmbrăţişare, astfel încât să scadă intensitatea emoţiei.” spune psihoterapeuta Vistiana Long.

Proiectul „Grădiniţe fără Bullying în Sectroul 3, Bucureşti” deschide seria unor proiecte de prevenire a bullyingului în rândul copiilor de toate vârstele, iniţiate de Itsy Bitsy FM si Asociaţia Părinţilor Isteţi împreună cu susţinători din societatea civilă şi autorităţi, care vor aduce o schimbare de impact în conștientizarea nevoilor emoționale ale copilului, care generează comportament de tip bullying, contribuind astfel la o mai bună sănătate emoţională a copiilor.

Detalii despre proiect se pot găsi pe www.itsybitsy.ro.

Pentru mai multe informatii: Monica Popescu, 0726 24 04 94

 

Sursa foto:Pixabay

(Visited 69 times, 1 visits today)

Adauga un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.