Eu n-am reușit să ajung la conferința Liber la educaţie sau educaţie la liber, dar am rugat o bună prietenă să mă susțină atât cu prezența la eveniment cât și cu articolul de mai jos. Adina Giurgea a surprins foarte bine aspectele importante ale discuției, așadar vă urez spor la citit!

Conferinţa despre educaţie de duminică, Liber la educaţie sau educaţie la liber, a debutat cu prezentarea lui Gáspár György, psiholog clinician şi psihoterapeut relaţional. Gaspar a reuşit să traducă munca lui de peste zece ani şi pentru noi, nespecialşiştii, prin două cărţi, „Copilul invizibil” şi recent apăruta „Revoluţia relaţională”.

Gaspar a definit termenul educatori, setând astfel direcţia întregii conferinţe. E important să înţelegem că părinţii, bunicii, educatoarea de la grădiniţă sau învăţătoarea sunt deopotrivă educatori  ai copiilor noştri, aşa cum sunt şi specialiştii din diverse domenii care organizează ateliere şi cursuri frecventate de copiii noştri. Din start înţelegem că educaţia nu este doar responsabilitatea şcolii ci mai degrabă o responsabilitate împărţită în numeroase felii – cea mai mare fiind, evident, cea a părinţilor. Astfel că, întrebarea pe care ne-a adresat-o Gaspar, a părut cumva naturală în acest context: Cum a fost experienţa şcolară pentru tine, pentru copilul tău interior? Poate vă închipuiţi că doar cei cu o experienţă plăcută la şcoală pot fi educatori minunaţi… Sau că cei care s-au simţit mici, nevăzuţi, nevalorizaţi vor transfera aceste emoţii mai târziu… Indiferent de experienţă, ceea ce îi diferenţiază pe educatorii minunaţi de cei mai puţin minunaţi este conştientizarea bagajului personal, integrarea lui şi deschiderea pe care o manifestă, pentru cultivarea relaţiilor şi a învăţării, ca o componentă naturală pe întreg parcursul vieţii.

În accepţiunea lui Gaspar, educatorii minunaţi:

• Îşi păstrează vie disponibilitatea de a învăţa pe parcursul întregii vieţi;
• Au o minte şi o viziune flexibilă, care-i ajută să-şi ajusteze continuu viziunea;
• Sunt conştienţi de puterea relaţiilor;
• Sunt mindful;
• Îşi menţin bucuria faţă de viaţă şi, implicit, faţă de profesia lor.

Pe când educatorii mai puţin minunaţi:

• Le ştiu pe toate, nu mai au nevoie să înveţe nimic;
• Au idei fixe şi păreri rigide despre educaţie şi şcoală, în general;
• Utilizează critica, ruşinarea şi dispreţul ca instrumente educative;
• Tot ce li se spune este lipsit de sens şi prea puţin;
• Au un cult al perfecţiunii.

Care sunt diferenţele subtile dar semnificative dintre cele două categorii de educatori? În primul rând, modul de a educa, primii folosind compasiunea iar ceilalţi frica, precum şi curajul pe care îl au educatorii minunaţi de a-şi permite să rămână umani în relaţiile cu copiii (şi nu numai) şi de a-şi arăta şi accepta vulnerabilităţile.

Învăţătoarea nu este Dumnezeu pe pământ

O alternativă în cadrul sistemului de învăţământ de stat este metoda Step by Step, având de asemenea şi o şcoală (până la clasa a IV- a de anul acesta) şi o grădiniţă particulară.

Un lucru de mare interes pentru părinţi cu copii preşcolari sau care de-abia au început şcoala sunt criteriile după care recunoaştem o şcoală bună, criterii pe care le-a enumerat doamna Carmen Lică, Directoarea Centrului Step by Step pentru Educație și Dezvoltare Profesională, psiholog şi expert în educație timpurie.

Sentimentul de siguranţă atât al părintelui cât şi al copilului este în fruntea listei urmat de modul în care şcoala îi face să se simtă bineveniţi pe copii, în fiecare zi. Următoarele două criterii sunt centrate pe om, pe dascăli, şi anume cât respectă nevoile copiilor şi diversitatea şi, esenţial din punctul meu de vedere, dorinţa de învăţare şi îmbunătăţire a acestora, zi de zi.

Educatori sau jucători de curling, care e strategia ta de parenting?

Copiii urăsc cel mai mult ca un adult – echivalentul educatorului din definiţia lui Gaspar de la început – să-i transforme în agenda lor personală…să simtă că ei sunt obiectul împlinirii stimei de sine a adultului, a aşteptărilor şi nevoilor lui. Cu aceste gânduri şi-a început prezentarea Oana Moraru, creatoarea site-ului Vocea Părinţilor şi susţinătoarea celor mai căutate workshopuri şi conferinţe pe teme de educaţie în întreaga ţară.

Noi, părinţii ne trimitem copiii la şcoală ca ei să înveţe, să socializeze, să se descopere, să se formeze şi un milion de alte motive, aceasta este agenda noastră….Dar v-aţi gândit vreodată pentru ce merg copiii la şcoală? Oana  ne-a împărtăşit două motive care aruncă o lumină nouă, ameţitoare asupra experienţei şcolare: copiii merg la şcoală ca să fie văzuţi, şi ca să fie relevanţi (să aibă un ROL)! În acest timp, noi, părinţii credem că experienţa şcolară ar trebui să fie una pozitivă, lină, blândă şi lipsită de obstacole. Îi protejăm excesiv şi le măturăm calea ca şi cum am fi într-un joc de curling, drumul copilului ar fi pucul iar noi am fi acei jucători cu mături care netezesc calea şi înlesnesc ajungerea pucului în cercul succesului – cu zeci de mişcări pe secundă! Şi tocmai acest drum lin, din care au fost decupate toate obstacolele şi neconcordanţele, şi neapărat conflictele, răpesc copilului şansa de a creşte, de a dezvolta acel mugure de ambiţie, de dorinţă de a crea şi de a fi mai bun. Astfel, îi transmitem copilului că viaţa e o luptă, şi noi trebuie să respingem orice neplăcere şi discomfort pe care îl aduce viaţa pe când, subliniază Oana Moraru, toate acestea sunt naturale, sunt parte din viaţa noastră şi noi ar trebui să le discutăm, să le acceptăm şi să le îmbrăţişăm!

În ce priveşte sistemul de educaţie românesc şi soluţiile de îmbunătăţire, Oana Moraru subliniază că, pe lângă partea emoţională, de conectare şi cultivare a relaţiei (despre care a vorbit pe larg Gaspar Gyorgy), uităm de o dimensiune la fel de importantă: ingineria transferului de informaţie, tehnica şi metodologia folosite de către educatori. În timp ce doar 10% din educatori sunt buni psihologi sau acei educatori minunaţi nativ – după definiţia lui Gaspar – profesionalismul ar trebui să fie obligatoriu pentru fiecare educator!

Tocmai acest lucru au reuşit să-l facă ţările dezvoltate, au impus un cod profesional, şi este dreptul nostru al părinţilor să cerem profesionalism educatorilor! Este interesant să analizăm caracteristicile sistemului finlandez de învăţământ, atât de cunoscut prin performanţă şi umanitate. Previzibilitatea ar fi o componentă extrem de utilă învăţării – copiilor li se arată modul de lucru, ce vor şti la finalul anului şi cum vor ajunge acolo urmată de o evaluare corectă (fără teste fulger) care activează preponderent creativitatea şi analiza, spre deosebire de sistemul românesc ce pune accent preponderent pe reproducerea informaţiei.

Educaţia pentru un stil de viaţă sănătos!

Aşa cum educaţia de acasă şi de la şcoală le ghidează paşii copiilor noştri prin viaţă, adoptarea unui stil de viaţă sănătos ţine tot de educaţie, ne spune Larisa Petrini, invitatul special al evenimentului, Health coach şi ambasador Food Revolution şi realizatoare a emisiunii Sănătatea FM de la RFI.

Ştiaţi că prin corpul fiecăruia dintre noi trec 3 tone de mâncare pe parcursul întregii vieţi şi că sănătatea noastră depinde 70-90% de alimentaţie? Vestea bună este că nutriţia nu este matematică, cu alte cuvinte dacă mâncăm sănătos şi echilibrat 80% din timp, ne putem permite o amandină sau un covrig o dată pe săptămână – adică restul de 20%. Iar schimbările reale către un stil de viaţă sănătos necesită timp şi perseverenţă, adică 6-8 luni chiar şi pentru cele mai mici schimbări!

„Telecomanda e la noi” în ce priveşte stilul de viaţă sănătos iar pentru a-i împrieteni pe copiii cu alimentaţia sănătoasă, Larisa ne face câteva strategii:

• Împlicaţi copiii la cumpărături;
• Opriţi-vă prima dată la legume şi fructe;
• Faceţi achiziţii inteligente (dacă etichetele conţin mai mult de 3 termeni SF, puneţi produsul la loc; alegeţi produsele pe care le-ar recunoaşte şi străbunica);
• Gătitul împreună cu copilul sau, mai bine, cu copilul nostru şi prietenii lui;
• Excursii culinare (alegem o categorie de produse, fructe exotice, fructe verzi, legume locale etc. şi le studiem, le gustăm, aflăm lucruri interesante despre ele);
• Ne întoarcem la joacă prin ghicitori şi diverse jocuri legate de mâncare!

Vă las în final cu un gând de la Oana Moraru care ne îndeamnă să măsurăm rezultatele educatorilor, fie că vorbim de învăţători, profesori sau părinţi, nu doar prin prisma eforturilor şi investiţiei de resurse şi timp (input, tradus prin multitudinea temelor şi lecţiilor, cursuri şi ateliere sau lecţii de pian ori engleză) ci mai ales prin output, prin ceea ce au asimilat copiii, ce progrese au făcut, ce abilităţi noi au învăţat, cum au devenit mai buni comparativ cu ei înşişi în trecut!

Sursa foto: Revista Tango Credit foto Paul Buciuta și Ilona Năstase