Acum două veri, Tudor s-a îmbolnăvit din cauza unui enterovirus. Asta a însemnat febră 40,6 grade, împachetări în cearceaf ud, frisoane, diaree și o inimă de mamă cât un purice în timp ce-și ținea copilul în brațe. Am avut noroc să nu fie și cu vărsături, altfel sigur am fi ajuns internați în spital. Calvarul a durat vreo 6 zile, perioadă în care Tudor a slăbit 1 kilogram pentru că nu avea poftă de mâncare iar eu am înțeles în sfârșit ce simțea mama când eram eu copil și făceam febră mare de la episoadele repetate de amigdalită pultacee.

Pentru că este sezonul virusurilor de acest tip, am rugat-o pe doamna doctor Luminița Neacșu, medic primar medicină de familie, cea care face parte din viața noastră de mai bine de 15 ani, să ne explice de ce apar bolile acestea vara, cum putem să ne protejăm copiii și cum trebuie să acționăm în cazul în care aceștia se îmbolnăvesc.

Iarna este sezonul răcelilor și al gripei, vara al virusurilor care provoacă enterocolite. De ce aceștia se activează în sezonul cald?
E adevărat că întâlnim boli diareice mai frecvent în sezonul cald. De fapt aceste afecţiuni apar şi în sezonul rece şi sezonalitatea lor poate fi un indiciu al etiologiei acestora. Cauzele bolii diareice sunt multiple, fiind incriminați virusuri, bacterii, toxine, medicamente, condiții patologice preexistente.

Acestea determină la nivelul tubului digestiv inflamații care conduc în principal la emisia de scaune frecvente și de consistență redusă, fiind acompaniate sau nu de alte semne , precum varsături, dureri abdominale, borborigme, febră  etc. Infecţiile gastro-intestinale pot evolua în epidemii, care cunosc o sezonalitate în funcție de modul de adaptare a germenilor la condiţiile de mediu , modul şi căile de transmitere și nu în ultimul rând comportamentele umane igienice și  alimentare în diferite perioade ale anului.

Astfel, dacă în sezonul rece este cunoscută frecvenţa crescută a diareei determinată de rotavirus, vara apar numeroase cazuri de diaree determinată de bacterii din clasele Escherichia Coli, Salmonella, Shigella sau calicivirusuri. Cu siguranţă în anotimpul călduros riscul de contaminare crește prin creșterea potențialului de a  ingera alimente contaminate, păstrate în condiții improprii sau incorect prelucrate, expunerea la surse de apă contaminată (apă din lacuri sau bazine de înot) sau animale infectate, călătorii în anumite zone în care incidența infecțiilor digestive e diferită şi altele.

De ce copiii sunt mai vulnerabili la contactarea acestor viruşi?
Ca în cazul majorităţii bolilor infecţioase, copiii reprezintă categoria cea mai vulnerabilă din mai multe motive. Putem începe luând în considerare faptul că cei mici nu au încă deprinderile igienico-sanitare bine întipărite, fiind în același timp în etapa în care explorarea senzorială îi determină să atingă și să interacționeze cât mai mult,  fără a realiza ce potenţial de contaminare au suprafețele, jucăriile, nisipul sau banca din parc, fructul din copac sau suzeta căzută pe jos. Apoi, organismele copiilor au mecanisme de apărare insuficient dezvoltate,  referindu-mă la imaturitatea imunitară specifică acestor vârste. În plus, caracteristicile anatomice şi fiziologice ale copilului fac ca răspunsul la boală să fie diferit față de cazul adultului (este cunoscut faptul că un copil se deshidratează mult mai repede decât un adult), având de multe ori evoluție imprevizibilă, mai gravă sau complicații nedorite.

De aceea boala diareică trebuie totdeauna foarte atent evaluată și tratată în special la sugarii sub 6 luni, la cei prematuri sau cu deficit de creștere sau la copiii cu comorbidități (malnutriţie, boli cronice, intoleranțe etc).

Care sunt primele semne de boală care ar trebui să ne determine să ducem copilul la medic? 
În general, bolile diareice indiferent de cauzele lor, au evoluție autolimitantă, evoluând spre vindecare într-un interval variabil de timp, ce poate dura până la aproximativ 2 săptămâni (depinzând şi de modul în care sunt respectate măsurile igieno-dietetice şi de tratament). Consultul la medicul de familie sau medicul pediatru este necesar cu cât mai rapid cu cât vârsta copilului este mai mică , începând cu primele semne de boală: scaune mai multe sau mai moi (în literatura americană se consideră diaree emisia unui cantităţi zilnice de fecale mai mare de 15g/kg corp la copilul <2 ani sau mai mare de 200g la copilul >2 ani), dureri abdominale, vărsături, inapetenţă, febră, prezenţa de sânge în scaun, eritem fesier . Consultul medical stabileşte în primul rând starea clinică a copilului, care poate semnala deseori debutul deshidratării, complicaţia principala a bolii diareice . Apoi medicul recomandă indicațiile terapeutice adaptate stadiului bolii și vârstei copilului sau investigațiile paraclinice necesare stabilirii etiologiei și ulterior reevaluării tratamentului. O atenţie specială trebuie arătată în cazul în care diareea este însoțită de vărsături (accelerează deshidratarea şi împiedică alimentarea),  febră ( poate fi semnul unei infecţii sistemice) sau sânge în materiile fecale ( sugerează o etiologie enterotoxigenă).

Care este diferenţa între o afecţiune virală şi una de natură bacteriană? Ştiu că tratamentul este diferit…
Aşa cum am menţionat deja, în etiologia bolilor diareice pot fi incriminați mai mulți agenți patogeni, între care unele tipuri de bacterii sau virusuri. Gravitatea afecţiunii nu este dictată neapărat de etiologie cât mai ales de intensitatea complicațiilor, știut fiind că există enterite cu potențial mare de deshidratare, cum sunt diareea cu rotavirus sau cea cu virusul holerei, ce necesită deseori spitalizare. Ca și în cazul infecțiilor respiratorii, există semne şi simptome ce pot orienta diagnosticul de boală diareică către o etiologie virală sau bacteriană . Prezenţa febrei, a durerilor abdominale sau a sângelui în scaun pot sugera o infecție bacteriană. Infecțiile intestinale virale se remarcă în schimb prin scaune explozive, cu volum mare , apoase, ce pot dezechilibra rapid balanţa hidroelectrolitică a copilului. În plus, recomandăm deseori câteva analize ce ne pot orienta către etiologia bolii și către conduita terapeutică ulterioară: hemoleucograma poate arată leucocitoză în diareea bacteriană ( dar poate fi şi semn de deshidratare), VSH, proteina c reactivă, au valori crescute în special în diareea dată de bacterii, coprocitograma indică prezenţa leucocitelor în scaun, de asemenea în enteritele bacteriene, iar prin coprocultură se poate indentifica agentul patogen bacterian, în special Salmonela, Shigella, Escherichia Coli. 

Agenţii virali pot fi puşi în evidenţă prin tehnici speciale de laborator, tehnici care sunt  însă costisitoare, necesită timp şi au relevanţă mai mult epidemiologică şi pentru cercetare, decât asupra evoluţiei bolii. De menţionat că etiologia bacteriană a diareei nu implică automat tratament antibiotic. Atitudinea corectă în prima faza a bolii, în cazul unei forme ușoare-moderate, care nu necesită internare, la un copil care se poate alimenta (nu varsă), este de tratament suportiv, cu rehidratare orală treptată, dietă și simptomatice (analgezice/antitermice) .

Ulterior, dacă boala persistă sau se agravează, eventual având şi o confirmare bacteriologică prin coprocultură a germenului, se poate institui tratament antibiotic la indicația medicului.

Aceste afecţiuni se pot transmite uşor, cum putem să prevenim acest lucru?
Profilaxia este într–adevăr cea mai importantă măsură de lupta împotriva bolilor diareice. Plecând de la faptul că transmiterea germenilor se face pe cale fecal -orală sau aeriană (inhalatorie), sunt ușor de înțeles măsurile de prevenire a îmbolnăvirii: evitarea contactului cu oameni bolnavi sau cu unele animale, spălarea mâinilor cu apă și săpun înainte de orice alimentare şi după fiecare folosire a toaletei , evitarea contactului cu suprafeţe, obiecte,  jucării din preajma unui subiect bolnav, respectarea unor norme de igienă alimentară care să presupună consumarea alimentelor proaspete, din surse sigure, păstrate sau conservate corespunzător după prelucrare termică corectă, spălare temeinică a fructelor și legumelor proaspete.

O altă formă de prevenţie foarte importantă, se referă la imunizarea împotriva diareei cu rotavirus, considerat cea mai frecventă cauza de diaree la sugar şi copilul mic, şi care conduce către un număr mare de spitalizări şi chiar decese. Vaccinarea este disponibilă şi în ţară noastră şi constituie cea mai eficientă metodă de profilaxie a acestei redutabile afecţiuni.

Sper ca informațiile doamnei doctor să vă fie de folos și vă doresc dacă se poate, să nu treceți niciodată cu piticii prin episoade de genul celui prin care am trecut eu cu Tudor.

Dacă doriți să fiți la curent cu ultimele articole publicate pe blog, puteți urmări și pagina de Facebook aici

Sursa foto: Pixabay