Bunica a făcut focul în sobă, se trezește cu mult înaintea tuturor, ca să fie cald în casă. În cameră miroase a brad și a cozonac. Aseară a venit Moș Gerilă și am primit un joc Meccano, abia aștept să încep să construiesc!
Acestea sunt printre cele mai dragi amintiri ale mele de Crăciun. Îmi aduc aminte cum îmi dădea bunica când ne întorceam de la biserică, o cană cu lapte și o felie de cozonac, cum împodobeam bradul cu globuri de mărimi și culori diferite, pentru că nu existau trenduri de culoare și model. (Pentru cine e născut după ’89, Moș Gerilă este tot Moș Crăciun, dar pe vremea aceea nu aveam voie să-i spunem așa).
De toate acestea îmi aduc aminte în fiecare decembrie. Acum împodobesc bradul cu soțul și copilul meu. Soțul meu face de vreo doi ani cozonac și sunt convinsă că de undeva, bunica mea ne zâmbește, cu ochii ei albaștri și blânzi…
Nu, nu este un articol trist, mai degrabă unul care să ne întoarcă puțin în timp, la lucrurile cu adevărat importante pentru noi, la ce purtăm în suflet și la ce ne amintim cu drag, în fiecare an.
Am provocat și câteva colege din blogosferă la o călătorie printre Amintiri de Crăciun și iată ce a ieșit:
Când spun Crăciun, mă gândesc instantaneu la bradul din sufragerie. Şi la luminiţele şi la globurile lui strălucitoare, pe care le priveam ore în şir. Îmi plăcea să mă strecor sub copacul acela verde, cu mii de ace, şi să mă uit în sus, printre crengile lui. Învârteam globurile, respiram adânc mirosul şi mai ales, furam bomboane, pentru ca mai apoi să pun la loc ambalajele goale.
Mi-o amintesc şi pe mama, punând aracet şi praf strălucitor peste crenguţe de brad, pe care le prindea mai apoi pe draperii. Căci acestea erau straiele de sărbătoare ale casei…Iar dacă închid ochii, chiar şi acum simt mirosul de cozonac cald, pe care mama îl tăia de cum îl scotea din cuptor. Adina Aruștei super-mami.ro
Când ma gândesc la Crăciun, îmi amintesc cum mergeam la colindat, pe uliță la bunici, cu zăpada până la genunchi, cu traista țesută de bunica plină ochi de nuci și mere și câțiva lei în buzunar primiți în dar. Cea mai mare distracție era atunci când alunecam pe care un petic de gheață, cădeam în șir ca piesele de domino și nu ne mai puteam ridica decât cu ajutorul bunicilor ce veneau cu alaiul în urma noastră. Rolul lor era să ne poarte de grijă și să ne ajute la carat surplusul de nuci și mere (avea fiecare câte o traistă mai mare în care descărcam din când in când ce strângeam într-ale noastre). “Primiți cu colindul?” Întrebam noi la fiecare casă. Cunoșteam tot satul și tot satul ne știa. Cântam, mâncam prăjituri și porneam mai departe. Ne ardeau obrajii și ne furnicau mâinile dar nu era bucurie mai mare pentru noi. Oboseala o simțeam abia la final, dar ce oboseala bună era! Alina Cîță-Țibrea https://www.mamamag.ro/
Singura dată când îmi amintesc că a venit moșul, cred că aveam vreo 5 ani. Știu și cu ce eram îmbrăcată, într-un costumaș de ață, fustă și bluză. Strămpănei de ață. Agrafă în păr, să nu-mi intre în ochi. Și voiam să-l întreb dacă el e vecin cu Iisus, dar nu am îndrăznit. A plecat și am rămas cu gândul că poate niciodată nu voi mai avea ocazia să-l întreb asta. Așa a și fost.
Apoi e lumina care se reflecta din globuri, mi se părea magică. Mai târziu, felul în care împodobeam bradul cu tata în timp ce cântam colinde, o tradiție care mă făcea să mă simt foarte aproape de el.
Biletele cu numele noastre pe cadouri. Mirosul de curat al mamei, care întotdeauna face duș înainte să vină moșul, pentru că dă cu aspiratorul înainte. Ce frumos e de Crăciun în familia mea 
Sper că și mama crede asta 
Miruna Ioani https://www.siblondelegandesc.ro/
Atunci când zic Crăciun şi copilărie mă gândesc instant la serile în care mă jucam cu sora mea „găseşte globul”. Nu mai știu câții ani aveam, dar îmi amintesc de jocul ăsta din-totdeauna! Bradul era în fiecare an împodobit în camera noastră, camera din față. Am crescut într-o casă din aceea veche de tip vagon, iar camera din față era cea mai importantă. Acolo stătea bradul ca să fie văzut de colindători.
Noi ne bucuram că e la noi în cameră în fiecare an. Adormeam și ne trezeam cu luminițele în față și era cel mai bine. Seara, când stăteam în pat, înainte să adormim, începeam joaca. Una dintre noi arăta spre un glob și cealaltă începea să pună întrebări ca să ghicească globul, dar răspunsul putea să fie doar cu da sau nu. Și uite așa adormeam noi pe vremea când dormeam amândouă în același pat, uitându-ne la globuri împreună. Asta înseamnă Crăciunul copilăriei mele. Ada Chindea https://www.ceaicumamici.ro/
Bunica și mama pregăteau bucatele pentru masa de Crăciun cu câteva zile înainte, așa cum fac toate gospodinele din România. În Ajunului Crăciunului, în Moldova se mănâncă turte cu nucă sau cu julfă (semințe de cânepă), denumite și pelincele Domului. Sunt făcute cu foi subțiri pregătite în casă, cu mult zahăr și deși sunt de post, sunt foarte gustoase.
Pentru mine nu există Crăciun fără astfel de plăcinte și sunt puține femei care știu să le facă, așa că bunicul are grijă în fiecare an să vorbească cu câte o vecină și să ne pregătească și nouă câteva, de poftă. Anca Leibovici http://www.ancasdiary.com/
Cele mai îndepărtate amintiri pe care le am de Crăciun sunt de pe la vârsta de 5 ani. Atunci stăteam la curte. Mama făcea bradul în verandă pentru că era mai răcoare acolo. Uneori aveam brad. Alteori, molid. Depinde cât de bogat fusese anul. Dar pomul avea mereu în el acel glob mov în care îmi vedeam toate detaliile feței și mă pierdeam în intensitatea culorii lui. Sticlea ca o oglindă și îmi făcea fața bombată. O jucărie minune pe vremea când se găseau doar păpuși prost finisate și ceasuri de plastic cu o hârtie imprimată pe post de afișsaj electronic.
Lângă globul meu preferat, tata lega cu sârmă moale o bomboană cu ambalaj roșu. Ce entuziasm pe mine să desfac lița și să eliberez bomboana. O mâncam puțin câte puțin ca să îmi ajungă toată ziua de Crăciun. Mama mă mângâia pe creștet și scotea din buzunar o portocală și o ciocolată chinezească. Pffff, îl apucasem pe Dumnezeu de un picior. Cireașa de pe tort erau bananele de pe sobă. Când le scoteam din ziar, după câteva zile de așteptare, știam că, într-adevăr, a venit Crăciunul. Așa erau sărbătorile înainte de Revoluție. Cu puține în brad, dar cu entuziasm și recunoștință în suflet. Ana Nicolescu https://mamicaurbana.ro/
Când spun Crăciun, mă gândesc la bucurie. La bucuria aceea sinceră de copil care așteaptă cu nerăbdare să colinde sau să deschidă ușa colindătorilor. La bucuria de a merge la bunici și de a mă întâlni acolo cu unchi, mătuși și, mai ales, verișori. Bucuria de a sta la o masă mare-mare și mereu, da’ mereu gălăgioasă. Și, nu în ultimul rând, bucuria de a număra – la final de zi – banii câștigați din colindat. : )) Totul era atât de simplu și atât de previzibil, însă… ah, nici nu știu cum să spun… incomparabil de frumos.
DA, mi-e tare dor de Crăciunul copilăriei mele. Mi-e dor de simplitatea și adevărul din acele zile. Și de gustul bun de mâncare. Și de toate tradițiile aferente! Tina Solonaru http://www.solonaria.ro/
„Crăciunul a fost întotdeauna Sărbătoarea mea preferată, așa că am multe amintiri frumoase legate de Sărbatorile de Iarnă.
Privind în urmă, cred că amintirea cea mai dragă este cea a pregătirilor de Crăciun din anii copilariei. Îmi amintesc cum mama pregătea bradul și eu eram fascinată mereu de cât de frumos ieșea, cum casa era învăluită în miros de cozonaci, cum „spionam” ce bunătăți pregătea bunica în bucătărie și abia așteptam masa de Crăciun.
Îmi amintesc că pregăteam o masă frumos decorată în sufragerie și la ușa ne băteau mereu colindători, așa ca zilele acelea de sărbătoare aveau mereu un farmec aparte în casa noastră. Și chiar și acum, mulți ani mai târziu, la fiecare Crăciun mi se face puțin dor de atmosfera aceea magică de atunci!” Raluca Loteanu https://playfulnotes.com/
Crăciunurile din copilărie pentru mine înseamnă acasă, familie, împreună și am înceract să ne abatem cât mai puțin de la tradiția de a petrece sărbătorile de iarnă la Oradea. Cel mai bine îmi amintesc cum făceam bradul împreună și cum împărțeam mandarinele cu cei 2 frați în timp ce ne uitam la desenele de Crăciun de pe Cartoon Network. Seara, în așteptarea Moșului, făceam spectacol cu colinde și poezii, mereu pentru același public fidel format din mama, tata, bunica și bunicul. De fiecare dată, când cântam noi mai cu drag, mama ieșea din camera sub pretextul că e ceva pe foc, dar se ocupa de fapt de pus cadourile sub brad. Îmi aduc aminte că primele cadouri pe care le-am cumpărat din banii puși deoparte au fost câte o cremă de mâini mică și rotundă de la Nivea pentru mama și bunica, o batistă pentru tata și un piaptăn pentru bunicul meu. Mulțumesc că mi-ai dat ocazia să călătoresc în timp și să retrăiesc bucuria Crăciunului! Cristina Oțel http://www.cristinaotel.ro/
Sunt plecată de acasă de la 11 ani. Cu toate că de câțiva ani am casa mea de om mare, de sărbători acasă rămâne tot casa în care am crescut de pe dealurile Olteniei. Este acest sentiment care mă însoțește că altundeva nu ar fi sărbătoare. Probabil că este răsfățul culinar și atmosfera din casa părinților, la care nu vreau să renunț încă. La noi acasă, pregătirile pentru masa de Crăciun începeau cu zile bune înainte. Mai întâi tăierea porcului și prepararea bucatelor tradiționale. Aici eu doar o asistam pe mama, însă rămâneam stăpână pe bucătărie la prepararea desertului. Îmi plăcea să încerc tot felul de rețete de prăjituri. Era felul meu de a intra în atmosfera de sărbătoare și mă bucuram de toate aprecierile pe care le primeam la masa festivă. Ca orice copil de 12 ani, care se simte important în lumea adulților.. Deși am crescut la sat, nu obișnuiam să merg cu colindul. În mare parte din pricina credințelor și a temerilor mamei. În schimb, mă bucuram de împodobirea bradului, sarcină care îmi revenea în totalitate mie. De fapt, era vorba despre un brăduț artificial care rămânea împodobit tot timpul anului în camera de la stradă. Chiar dacă teoretic aș fi putut să mai adaug câteva bomboane și treaba ar fi fost gata, nu mă puteai convinge să renunț la ritualul nostru din fiecare an. Îmi plăcea să îi dau globurile jos, să le șterg de praf și să îl împodobesc la loc. Era și un soi de concurență între vecini, cine a făcut bradul mai întâi, lucru anunțat de luminițele care sclipeau până în zori. Denisa Manica http://denisamanica.ro/
Asta a fost excursia mea și a colegelor mele printre Amintirile de Crăciun. Acum mă duc să creez altele, împreună cu Tudor și soțul meu. Voi ce vă amintiți cu drag?
Dacă doriți să fiți la curent cu ultimele articole publicate pe blog, puteți urmări și pagina de Facebook aici
sursa foto: Valeria Boltneva from Pexels