Săptămâna trecută, miercuri, fii-miu a plecat într-o excursie de jumătate de zi cu grădinița. Ne-au rugat să le pregătim noi un pachețel de drum cu gustarea, adică un sandwich, un fruct și apă.

Inițial am vrut să-i fac sandwich cu cremă de măsline dar apoi m-am răzgândit și am făcut brioșe. M-am apucat de ele marți la 20.30, iar la 21.30 erau deja scoase din cuptor. În procesul de pregătire a fost implicat și Tudor, mai precis m-a ajutat să curăț și să rad morcovii, apoi să amestec ingredientele.

Am folosit ce aveam prin casă:

200 g făină integrală

3 morcovi medii (pe aștia i-am stors bine de zeamă după ce i-am ras)

4 ouă

50 g zahăr nerafinat

2 linguri de ulei de măsline

2 linguri de iaurt

1 vârf de linguriță bicarbonat de sodiu

1 linguriță rasă de scorțisoară

1 lingură de fulgi de cocos (aș fi pus merișoare, dar nu mai aveam)

 

Am amestecat toate ingredientele uscate într-un bol. Am ras morcovii pe răzătoarea fină. Am bătut ouăle (cu mixerul) timp de 3-4 minute apoi am adăugat uleiul și iaurtul și am mai amestecat puțin. Am adăugat apoi ingredientele uscate și le-am amestecat cu o spatulă (n-am mai folosit mixerul). La final am adăugat și morcovii.

Am pus toată compoziția în forme de brioșe tapetate cu hârtie specială și am băgat la cuptorul încins la 180 grade. Cred că în aproximativ 35 de minute au fost gata. Eu am verificat cu scobitoarea dupa 30 de minute și am decis să le mai las puțin, dar asta depinde de cât de zemos este morcovul.

Pot fi o gustare potrivită pentru o excursie dar și pentru la școală, alături de fructe sau bețe de legume. Nu ies pufoase, sunt mai degrabă dense, nu sunt dulci, dar sunt sățioase și Tudor le mănâncă cu plăcere. Variații pe tema asta există destule. Biroșele se pot păstra 2-3 zile într-un săculeț de pânză.

Poftă bună!

 

 

Dacă doriți să fiți la curent cu ultimele articole publicate pe blog, puteți urmări și pagina de Facebook aici

 

Sursa foto: arhiva personală

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *