Să ridice mâna sus cine a recunoscut bicicleta din imagine! Dacă faceți parte din generația celor care aveau în jur de 10-14 ani la Revoluție, sigur vă amintiți obiectul rugăminților fierbinți către Moș Gerilă ( că așa-l chema pe Moș Crăciun în perioada comunismului).

Eu am primit-o la un final de an școlar, fix după serbare. Mă aștepta cuminte, sprijinită de peretele casei. Tin minte cu cât avânt îmi doream să învăț să merg pe ea și cum ieșeam apoi cu vreo 5-6 prieteni și făceam plimbări pe străzi și în parcul din apropierea casei.

Am aflat acum câțiva ani că bicicletele au fost readuse la viață, iar participarea recentă la un eveniment, m-a făcut să-mi doresc să aflu mai multe despre cei care se ocupă de proiect:

Fondatorii Pegas sunt Andrei Botescu, Alexandru Manda, Adrian Teașă și Ciprian Frunzeanu. Andrei a lucrat în zona de cercetare, Alex în retail, Adi este tehnician de profesie și a lucrat în industria bicicletelor și înainte de Pegas, iar Ciprian în advertising.

 

  1. Cum a apărut ideea de a readuce la viață bicicleta Pegas?

Atelierele Pegas înseamnă un grup de prieteni pasionați de biciclete care au readus la viață un brand ultra-cunoscut în perioada comunistă, bicicleta Pegas. A fost nevoie de dispariția unor biciclete care au costat foarte mult, din scara unui bloc, ca să realizăm că Pegas nu mai există pe piață de ceva vreme, doar pe siteurile de second hand. Câteva telefoane mai târziu și uimirea că Pegas nu se mai produce în România de pe la mijlocul anilor 90, a încolțit ideea de a readuce brandul la viață. Un an mai târziu, am relansat bicicleta copilăriei multora dintre noi.

 

  1. Este greu să revitalizezi un brand românesc într-o piață unde există foarte multe produse similare din import?

Pegas a fost și este în continuare un love brand. Nu credem că există român născut în comunism care să nu știe de Pegas – fie că a avut unul sau și-a dorit foarte tare, iar aici intervin poveștile triste, cum familia nu și-a permis achiziționarea unui Pegas, dar și cele vesele, care descriu bucuria primirii după o lungă așteptare a bicicletei. Ce a fost greu a ținut de partea financiară – noi nu eram neapărat pregătiți financiar pentru o revitalizare de brand, mai ales în condițiile în care mare parte din componentele de bicicletă nu se mai fabrică în România.

 

  1. Care a fost primul model pe care l-ați adus la viață?

În 2012 am lansat bicicleta cea mai ușor recognoscibilă a brandului Pegas, Strada 1, cea cu șa lungă.

 

  1. Cum arată acum posesorul de bicicletă Pegas? Eu o asociez cu copilăria, când a avea un Pegas era mare lucru…

În continuare Pegas vinde în primul rând celor care au avut cândva un Pegas sau și-au dorit unul. E partea de poveste cu care oamenii rezonează cel mai mult. Apoi, datorită inovațiilor în design și tehnologie pe care le-am tot făcut de-a lungul celor cinci ani, am atras categoria de public de tipul early adaptors. Suntem un fel de Apple-ul bicicletelor din România, iar prietenii Pegas din categoria early adapters sunt la a doua, chiar și la a treia bicicletă Pegas. De asemenea, cu fiecare an cucerim și alte segmente – avem o gamă variată de biciclete pentru copii pentru diferite vârste, avem o gamă impresionantă de modele pentru oraș, avem Pegas ca partener de drum pentru drumețiile la munte și e-bike, fenomenul care începe să ia amploare și-n România.

 

  1. Ce le-ați recomanda celor care vor să cumpere o bicicletă pentru copii?

În primul rând, ar trebui să aleagă o bicicletă pe înălțimea copilului, care determină mai apoi o poziție corectă a corpului pe bicicletă. De asemenea, copilul trebuie să fie echipat corespunzător, casca de protecție fiind cea mai importantă piesă din trusoul biciclistului – fie el copil sau adult. Apoi, le-am recomanda să testeze și adulții unul dintre modelele noastre, pentru a petrece timpul afară cu copilul lor, într-o activitate pentru benefică minții și corpului.

 

  1. Cât de mult contează mișcarea, sportul pentru copii din punctul vostru de vedere? Trăim într-o perioadă în care este mult mai simplu să stai la televizor sau pe tabletă….

Suntem perfect conștienți de perioada în care trăim și device-urile la care avem acces, atât noi, adulții, cât și copiii. Ecranele ne captează o mare parte din viață, fie că vrem, fie că nu vrem. Mișcarea fizică depinde de fiecare dintre noi. La copii ar trebui să fie mai simplu, căci ei folosesc modelele din jurul lor, așadar tot adulții sunt responsabili și de acest aspect. În momentul în care decizi achiziția unei biciclete, te gândești dacă este mijloc de transport alternativ sau stil de viață – obiect cool pe care să îl folosești din când în când. Dacă în schema aceasta intervine și partea de aventură, atunci timpul liber devine nevoie de mișcare – iei bicicletele și familia și plecați în scurte bike-trips de weekend, de exemplu. Sau îți propui pur și simplu o tură de parc duminica dimineața, chiar înainte ca acesta să se aglomereze.

 

Interviul acesta m-a făcut să-mi fie dor de copilărie și de plimbările cu bicicleta, de momentul în care tatăl meu mi-a dat drumul la șa și mi-a zis „pedalează, că poți”. Parcă îl văd cum alerga după mine, iar eu stăpâneam cu nesiguranța începutului, coarnele mari…

 

Dacă doriți să fiți la curent cu ultimele articole publicate pe blog, puteți urmări și pagina de Facebook aici

 

Sursa foto:arhiva personală

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *