M-ați întrebat, vă răspund. Iată cum a arătat meniul meu de acum câteva zile. Să știți că mănânc, nu trăiesc cu aer și nici nu trag de două frunze de salată, că am mai auzit-o și pe asta.

Mic dejun: 2 ouă fierte (erau de țară, mai micuțe, de regulă mănânc doar câte unul), 3 felii de dovlecel la grătar, 5 măsline, ardei capia și un crackers Wasa. Ăsta a fost un mic dejun post antrenament, că așa s-a potrivit de data asta.

M-am trezit foarte devreme și am preferat să-mi fac exercițiile în liniște până apare juniorul. Nu de alta, dar e greu să stai în planșă cu 18 kilograme în spinare și credeți-mă că nu mă iartă: cum mă vede în poziție cum se cațără…

 

 

Gustare pepene galben o felie nu foarte groasă, 1 linguriță semințe de cânepă, 1 linguriță rasă mix de semințe de in, floarea soarelui și dovleac.

 

Prânz: ficat de pasăre la wok cu o linguriță de ulei de măsline și apoi înăbușit, cu mix de legume: țelină, morcov, dovlecel cu puțin sos de soia. Am mai avut ficat de la țară și am făcut curat în congelator.

 

Gustare: 1 măr pe ăsta nu l-am mai pozat 🙂

Cină: Salată grecească: roșii, ardei, ceapă roșie, măsline și o felie de brânză feta. Asezonată cu o linguriță de ulei de măsline și zeamă de lămâie, puțin oregano.

 

Multe proteine în alimentația mea de astăzi, de origine animală dar și vegetală, sunt zile în care așa simt nevoia să mănânc, după cum sunt zile în care nu simt nevoie de prea multe proteine. În rest, ceva carbohidrați, grăsimi și fibre, cât să zic că am făcut turul complet de macronutrienți.

Sper că v-am ajutat cu câteva idei, dacă mai mai vreți, mai postez și alte meniuri. Totul este să-mi aduc aminte de poze înainte să mănânc 🙂

 

 

Meniul face parte din planul meu alimentar și este o invitație la mâncat sănătos, nu este o invitație la dietă 🙂

Dacă doriți să fiți la curent cu ultimele articole publicate pe blog, puteți urmări și pagina de Facebook aici

 

Sursa foto:Arhiva personală

  1. Florin Barhala says:

    Buna Carmen,

    Pe cat de frumos e meniul tau, pe atat de periculos. E periculos pentru toti ce citesc si nu au cunostinte.
    Ii lasa sa creada ca daca o sa manance de maine si ei asa, in 3 luni – 9 luni o sa arate BINE si tot ce trebuie sa faca este sa si noteze pe ceva si „sa indure”.

    Ar fi util sa prezinti si cate kg ai, cum ai ajuns aici, un split pe macro-uri s.a.m.d a.i. SA descurajezi copy paste, respectiv cititorul/cititoarele tale sa isi puna singure intrebari: ce o fi aia, de ce a mentionat si aia, intr-un cuvant sa educi.

    • Bună Florin, mulțumesc pentru feedback. Eu sper din suflet că cititorii mei știu să discearnă și că n-au privit postarea ca pe o invitație la dietă, ci mai degrabă ca pe o postare educativă, cum zici tu. Am încercat pur și simplu să arăt că mâncarea poate fi și gustoasă și că nu este un chin să mănânci sănătos. Așa cum scrie în titlu, este planul meu alimentar pe o zi. Îmi doresc să încurajez gătitul acasă și respectarea unor reguli alimentare, nu dietele, iar asta se repetă de multe ori în articolele mele. Cam ăsta este și scopul blogului, de a oferi informații și de a educa. O să mai fac însă câteva precizări la finalul articolului să lămuresc mai bine treaba asta legată de planul meu alimentar pe o zi, mulțumesc pentru idee.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *