Grecia este destinația noastră de vacanță de mulți ani. N-am fost niciodată în același loc de două ori, ni s-a părut întotdeauna că sunt mult prea multe locuri frumoase de descoperit. Am fost în Creta în luna de miere, am fost în Thassos, am fost pe continent, iar când eram însărcinată în luna a cincea am fost în Corfu. Vacanța aceea mi-a adus o ciufuleală virtuală pe cinste de la una dintre cele mai bune prietene, care mi-a zis atunci ceva de genul: „Femeie, esti nebună? Unde pleci cu burta la gură la atâta amar de drum cu mașina?”

Mă rog, burta mea era departe de a fi la gură, la vremea respectivă arătam ca și cum aș fi puțin mai balonată- că deh! n-am născut vreun uriaș ci un purecuț de 3.020 kg- și am plecat la drum cu fundul pe o pernă 🙂 „să mai amortizeze vibrațiile” de la mașină- singurul mod în care mi-am putut liniști prietena. Nu i-am mai povestit că traversarea cu feribotul a fost cruntă, fusese furtună cu o seară înainte, așa că tot drumul am avut parte de zgâlțâială din cap până în picioare…

Fiecare loc pe care l-am vizitat are farmecul lui, cu toate acestea, trei lucruri nu se schimbă: peisajul aspru, cu țărâna arsă de soare și livezile de măslini roditori, ospitalitatea grecilor și mâncarea simplă dar atât de gustoasă. Mi se pare incredibil cum o salată aparent banală este transformată cu ajutorul câtorva picături de ulei de măsline și zeamă de lămâie într-un fel foarte gustos. Mi se pare incredibil cum aceleași picături de ulei de măsline înnobilează orice fel de mâncare, de la creveți, caracatiță și până la cotlete de miel.

 

Am aflat că pentru a obține un litru de ulei sunt necesare aproximativ 5 sau 7 kilograme de măsline, depinde de an și de cât de bune sunt măslinele. Fie vorba între noi, după atâția ani de cumpărat ulei de măsline de la micii producători de aici, îi suspectez pe greci că la export trimit uleiul mai slab calitativ 🙂 , n-am reușit să găsesc în supermarketurile de la noi ulei de măsline la fel de gustos ca cel cumpărat direct din Grecia.

Îmi plac tavernele mici, ascunse pe străduțe sau aflate pe vreo faleză cu o vedere incredibilă, cele cu 4-5 măsuțe unde servește domnul iar doamna este stăpâna în bucătărie, unde în meniul zilnic se află roadele proaspete ale mării perpelite la grătar.

Îmi place că fiecare masă se termină de regulă cu un dar din partea casei, fie că este vorba despre câteva fructe, câteva prăjituri, două cupe cu înghețată sau toate la un loc. Nu mi-am făcut nici o clipă iluzia că pe acelea nu le plătim, grecul știe cu siguranță cum să facă profit, dar modul în care sunt oferite, cu zâmbetul pe buze și o vorbă bună, te face să revii cu plăcere.

Am stat de-a lungul timpului în apartamente închiriate dar și la hoteluri de 3, 4 și 5 stele- acesta din urmă fiind o mare dezamăgire, după cum hotelurile mici, de familie, s-au dovedit uneori a fi mult peste ceea ce așteptam.

Dacă aș recomanda două locații, acelea ar fi Ekies All Senses Resort în Vourvourou ( deși s-au cam mărit prețurile) și Hotel Ilia Mare în Evia – aici este vorba despre un hotel de familie, într-un sat pescăresc, care are fix 2 hoteluri și două taverne și unde este bine să mergi dacă ești atât de obosit încât vrei doar să zaci 🙂 Mâncarea de la micul dejun este homemade, cu dulcețuri preparate de bunica proprietarului, cu prăjituri pregătite cu o zi înainte, măsline și brânză din producția proprie.

 

Mai avem multe de descoperit și vom încerca să facem asta în continuare pentru că ne place Grecia cu pământul ei uscat, cu sate cocoțate în vârf de deal, cu zgomot de cicade și mâncare simplă. Ne place pentru că o găsim în fiecare vară la fel de primitoare și însorită, cu apa limpede și curată, cu oameni prietenoși care fac tot posibilul să te facă să revii la ei.

Voi ce destinații de vacanță preferate aveți?

 

Dacă doriți să fiți la curent cu ultimele articole publicate pe blog, puteți urmări și pagina de Facebook aici

 

Sursa foto: arhiva personală

  1. Grecia este si destinatia noastra preferata pentru plaja. Si subscriu punct cu punct la fiecare paragraf al articolului.

    Cea mai buna cazare a noastra a fost Hotel Kamelia, in Thassos, cam similara cu hotelul din Evia: MD homemade demential, marea aproape ca intra in pat…. ❤❤❤

    • Mulțumesc pentru recomandare, poate mai ajungem și pe acolo și este bine de știut. Îmi aduc aminte că în Thassos am mâncat creveți la grătar(deși nu făceau decât prăjiți, dar dacă i-am rugat, au făcut și așa, apropo de ospitalitate) și am băut cele mai grozave și mari cocktailuri 🙂

  2. Citesc articolul tău de pe Marble Beach din Thassos..Ne place insula, dar unele locuri, cum este și acesta, s-au aglomerat mult. Noi am fost prima dată aici în urmă cu 8 ani. Insula arată puțin mai „comercial” acum, dar ne place. O să încercăm și alte locuri, Grecia este frumoasă! 🙂

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *