Când am aflat că sunt însărcinată, instinctiv am știut că va fi băiat. Asta în ciuda faptului că în minte nu aveam decât nume de fete (cu titlu informativ, pe domnișoara mea ar fi chemat-o Ingrid Nicole dacă aș fi reușit să negociez până la final cu domnul casei 🙂 ).

Buun, așadar am băiat și-mi place. De ce? Nu pentru că mi-aș închipui că viața e mai ușoară dacă porți pantaloni ci pentru 10 alte motive pe care le găsiți mai jos:

  • este mai atașat de mine (nu înseamnă că nu-l iubește pe taică-său, dar când are ceva pe suflețel, tot la mine vine)
  • este super energic și asta mă ajută și pe mine să mă mențin în formă. Pe bune că orele alea de sport merită!
  • îi place să se joace mai dur. Nu, nu mă aleargă cu bâta prin casă, dar revin la punctul de mai sus, îmi trebuie ceva forță să mă pun cu el. Ne tăvălim, ne călărim, facem cazemate din perne, facem concurs de alergare…și să știți că așa mititel cum (încă) este, are ceva forță. Eu am fost băiețoi când eram copil, nu mi-au plăcut păpușile niciodată și nu m-aș fi văzut jucându-mă cu ele, prefer șurubelnițele și cuburile pe care le are Tudor
  • n-am haine roz în casă. Cu riscul de a-mi lua roșii și ouă de la mămicile de fete, eu urăsc culoarea roz! Am urât-o de când eram mică și mă punea mama să port rochițe și fustițe când eu îmi doream pantaloni…că vorba aia, în copaci urcam mai ușor când nu mă încurcau poalele…
  • îmi place pentru că prieteniile între băieți par mai puțin complicate ca cele între fetițe. Acum se ceartă și eventual se și altoiesc (e, na, să nu-mi spuneți că n-ați văzut așa ceva niciodată), după aceea se pupă și-și împart mașinuțele și colecția de Spiderman și Batman și ce or mai avea ei pe acolo
  • îi place să mă ajute în bucătărie. Sper să-l țină năravul, că tare mi-aș dori să mă așez și eu la masă în câțiva ani și să fiu servită…
  • nu-l interesează prea mult cum îi stă părul și nici nu ține să poarte accesorii. Am văzut eu cum e la fete, cu zeci de bentițe și agrafe și alte cele…
  • nu trebuie să stea pe scaun cu picioarele apropiate să nu i se vadă chiloțeii de sub fustă
  • aș vrea să zic că-mi place că nu-l interesează fardurile mele și mărgelele dar asta n-ar fi în totalitate adevărat. La urma urmei m-am străduit cu greu să-i scot rujul roșu de pe buze și obraji ( unul am și eu de culoarea asta și pe ăla l-a nimerit) și oja roz de pe unghii
  • dacă se supără, îi trece repede. Nu se bosumflă prea mult, la el supărările sunt precum ploaia de vară

M-aș mai putea gândi și la alte motive pentru care îmi place să fiu mamă de băiat, sau mama lui Tudor mai precis, dar cel mai important este că îl iubesc. Până la cer și înapoi. Iar asta n-o să se schimbe niciodată.

 

Despre cum este să fii mamă de băiat a mai scris și Cristina Oțel aici

Dacă doriți să fiți la curent cu ultimele articole publicate pe blog, puteți urmări și pagina de Facebook aici

Sursa foto: Pixabay

 

 

 

  1. Eu când am rămas însărcinată cu Albert, credeam că e fetiță. Induram puțin mai ușor greturile și vomatul din primele 4 luni la gândul acesta. :)) Când am aflat că e băiat, m-am obișnuit repede cu gândul. Până atunci fusese doar un copil, acum era băiețelul meu și nu care cumva sa se fi transformat în fetiță până la final. Apoi a venit si fetița pe care o visam eu, un an și jumătate mai târziu, pe nepusă masă ca să zic așa, atunci când credeam că nu mai pot iubi alt copil. Și da, sunt diferențe. Mie mi se pare că fetele sunt mai gaite de mici. :))

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *