Tudor are acum 3 ani și 4 luni. Au fost 3 ani plini de provocări dar și de multă dragoste, 3 ani în care am făcut multe lucruri bune dar am și greșit. Am învățat multe și mai am multe de învățat. Recunosc, nu prea am citit cărți de parenting în schimb am citit bloguri și am participat la workshop-uri pentru simplul fapt că mi s-a părut mai ușor să înțeleg lucrurile din perspectiva cuiva care a trecut deja prin ele. Au fost momente în care mi s-a părut că tot ceea ce fac este greșit dar și momente în care am simțit că am câștigat o bătalie.

Pentru noi adaptarea la gradiniță de exemplu a fost o perioadă tare grea, de durată și uneori plină de suferință pentru Tudor, suferință prin care mi-as fi dorit să nu treacă.

Ioana Agachi și Nicoleta Căpraru psihoterapeuți cu multă experiență și fondatoarele Eu părinte ghemotoc au avut amabilitatea de a-mi răspunde la câteva întrebări și m-au ajutat astfel să înteleg prin ce trece Tudor dar și cum să gestionez unele situații cu care m-am confruntat în aceste 7 luni.

 

Primele luni de gradiniță pot fi mai dificile pentru unii copii , deși aceștia sunt sociabili și prietenoși. De ce?

Nicoleta: Atunci când vorbim despre începerea grădiniței, vorbim de fapt despre un întreg proces. În centrul său se află ceea ce numim anxietatea de separare. Aceasta se manifestă indiferent de temperamentul copilului. Fie că vorbim de un ghemotoc sociabil și prietenos, fie că vorbim despre un copil mai timid și retras, ambii vor trece prin acest proces de separare. Astfel, dificultatea vine în principal din modul în care cel mic gestionează separarea de persoana de atașament(mama, de cele mai multe ori). Pe lângă aceasta însă, copilul învață să se adapteze la un spațiu nou și persoane noi, învață să interacționeze cu copii de aceeași vârstă cu el. Mai mult decât atât el schimbă modul de relaționare unu-la-unu pe care îl avea cu mama, învățând “să împartă” cu ceilalți copii atenția și afecțiunea educatoarei. Toate aceste schimbări îl afectează la nivel emoțional și atunci este nevoie de timp și grijă pentru a îl însoți în această perioadă.

 

Cum gestionăm comportamentul și limbajul pe care copilul îl preia de la alți copii cu care intră în contact și cu care noi nu suntem de acord? De ce copiii preiau acest tip de comportament?

Nicoleta: Imitarea celorlalți, adulți sau copii, este o modalitate de învățare de bază, încă din prima lună de viață. Beneficiile sunt extraordinare, atât din punct de vedere cognitiv cât și emoțional, căci prin imitare copilul învață cum să construiască, să manevreze diverse jucării sau cum se simt ceilalți, cum să interacționeze cu ei și cum să-și exprime emoțiile. Există însă și o parte mai puțin plăcută a acestei imitări, atunci când limbajul sau comportamentul preluat nu este unul acceptat social sau este în dezacord cu valorile noastre, ale părinților. Deși este greu de generalizat, căci depinde de tipul de comportament, de intensitatea acestuia, de tipul de limbaj, etc., iată câțiva pași la care ne putem raporta în astfel de situații:

-Ignoră comportamentul/limbajul preluat. Dacă nu va determina o reacție intensă în tine (fie râs, fie furie), atunci și cel mic îl va percepe ca pe ceva neînsemnat și puțin probabil să îl mențină pe termen lung.

-Încearcă să înlocuiești cuvântul preluat cu un altul, pe care să îl prezinți ca nepotrivit ( e ok să zici x, dar să nu cumva să spui „cocoș”). Atunci toată atenția se va îndrepta pe noul cuvânt la care cel mic obține o reacție intensă.

-Dacă este vorba de un comportament încearcă să îl transformi într-un joc, direcționându-i astfel atenția către o nouă activitate.

-Citește-i cărți și povești care se potrivesc pe tipul de comportament/limbaj preluat.

 

De ce copiii fac exact invers atunci când îi rugăm să NU facă un anumit lucru? ( de exemplu, lucrul de care mie personal îmi este teamă, este alergatul pe stradă, coboară de pe trotuar și are tendința de a traversa în fugă deși i-am explicat că fiind mic, șoferul unei mașini nu îl poate vedea și îl poate lovi)

Nicoleta: Această opoziție a celor mici vis-a-vis de cererile/rugămințile noastre ocupă un loc important în dezvoltarea lor emoțională, în general între vârsta de un an și jumătate și trei ani. În această etapă copilul duce o luptă interioară între nevoia lui de independență proaspăt câștigată: poate merge singur, ajunge la obiectele pe care și le dorește, încearcă să mănânce singur, și nevoia de dependență: de a avea în continuare atenția și grija mamei, de a fi iubit și ajutat atunci când nu se poate descurca. Astfel, în măsura în care este posibil este indicat să respectăm NU-ul copilului și să-i dăm ocazia să fie autonom și să dețină controlul propriilor acțiuni. În celelalte situații, așa cum este și exemplul dat, este însă nevoie să setăm clar și ferm limita. Ceea ce îi comunicăm și copilului este că în astfel de situații în care este vorba de siguranță și în care își pune viața în pericol, este rolul nostru, al părinților să îl oprim și să îl protejăm, până la momentul în care el va înțelege tipul pericolului și se va putea proteja singur.

 

Cum poţi să pui limite cu blândeţe atunci când tu că şi părinte simţi că nu mai poţi, că ti-au fost apăsate toate butoanele?

Ioana: Cu adevărat nu putem fi blânzi atunci când suntem furioși sau foarte obosiți. Avem nevoie de resurse interioare pentru a putea fi alături de altcineva. Când suntem la limită și simțim că nu mai putem, avem nevoie să ne orientăm atenția asupra noastră, și să avem grijă de noi pentru a reinstaura echilibrul. Aceasta înseamnă fie o pauză, fie odihnă, fie dezvoltare personala pentru a vedea ce este cu butoanele acestea care sunt apăsate de cel mic. Primul pas ar fi să nu ne amăgim că suntem blânzi în aceste situații ci mai degrabă să încercăm să fim fermi și raționali în ceea ce privește punerea limitei, adică să ne detașăm de acele butoane și semnificația lor pentru un moment.

 

 

Un sfat pentru părinţii cu copii de 3 ani? 🙂

Ioana: Greu de dat un sfat :). Fiți atenți la voi, fiți naturali în rolul de părinte, poate chiar intuitivi. Cu siguranță veți și greși, este normal și este o lecție atât pentru voi cât și pentru cei mici. Este OK să fim imperfecți și putem să ne acceptăm și așa.

 

Dacă doriți să vă întâlniți cu Ioana și Nicoleta, o puteți face în weekendul 18-19 martie 2017, când va avea loc evenimentul Weekend de parenting, mai multe detalii despre acesta găsiți aici

 

 

Sursa foto: Pixabay

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *