Știți prietenii aceia pe care unii dintre noi îi avem, genul de oameni pe care dacă îi suni la 2 noaptea că ai nevoie de ajutor se urcă în mașină și vin? Ei bine, eu și soțul meu suntem norocoși să avem câțiva, unii mai vechi, din timpul liceului, unii ceva mai noi, sunt mereu acolo chiar dacă poate nu vorbim la telefon sau ne ne vedem chiar în fiecare săptămână.

Ce vreau eu să vă povestesc este faptul că toți sunt importanți pentru noi, au locul lor în sufletul nostru și în mod cert viața ar fi mai săracă fără ei. Îmi sunt dragi și m-am bucurat de-a lungul timpului de succesul și reușita fiecăruia, indiferent că a fost vorba de planul personal sau profesional. Despre asta este vorba în articolul de astăzi, despre CEVA ce unul dintre prietenii mei a reușit să facă.

Nu știu câți dintre voi au auzit de competiția IRONMAN. Nici eu nu auzisem până acum câțiva ani, iar din punctul meu de vedere este modul de testare al limitelor fizice dar mai ales psihice, pentru că ea presupune următoarele:

-3.8 km de înot

-180 km de pedalat pe bicicletă

-42.2 km alergare, toate una după cealaltă, fără pauze.

 

Ei bine, în acest moment sunt mândră să fiu prietena unui om care a terminat cursa care a avut loc la Veneția în această lună. Sunt mândră pentru că știu că își dorea acest lucru de câțiva ani și stiu că s-a pregătit mental pentru a-și depăși propriile limite.

Am urmărit cu emoție statisticile cursei online, am văzut că se încadra bine în timp și am avut senzația că la maraton, timpii se îmbunătățeau de la tură la tură. Momente cheie? Au fost și acestea. La proba de înot au fost curenți și mi-a povestit că a avut un moment de panică în clipa în care a avut senzația că nu înaintează. La proba de bicicletă a fost vânt, foarte cald și soare, s-a ales și cu o rană la ceafă unde s-a frecat costumul de pielea transpirată, dar asta nu l-a oprit, iar la maraton, dificile au fost primele ture, pentru că adaptarea de la bicicletă la alergat a fost mai grea. Momentul cel mai frumos, de bucurie pură, a fost spre finalul maratonului când a realizat că va termina competiția în timp și fără probleme.

La linia de finish l-au așteptat soția și doi dintre cei trei copii, iar dincolo de laptop, noi și probabil restul prietenilor de acasă care i-au transmis gânduri pozitive pe tot parcursul cursei.

 

Ca să înțelegeți de ce sunt eu fascinată de puterea creierului uman, prietenul meu nu practică sport de performanță ( deși i-ar fi plăcut), nu face antrenamente în fiecare zi. Iubește însă mersul pe bicicletă și aleargă alături de soția sa atunci când timpul le permite. La nivel de competiție are la activ multe semimaratoane și maratoane iar acum 3 ani și-a pus ca target full IRONMAN și cumva a simțit că acesta va fi anul său. S-a antrenat pentru asta din septembrie, dar nu în fiecare zi, ca un sportiv de performanță, ci într-un ritm propriu adaptat programului său.

În condițiile astea, mie mi se pare că are o mentalitate de învingător. Este extrem de pozitiv, iar asta am simțit-o și eu anul trecut când, alături de el am alergat primii mei 5 km legați. Eu nu sunt bună la sporturile de rezistență, la mine funcționează mai degrabă cele de intensitate mare dar de scurtă durată, iar vara trecută când am alergat împreună, m-a încurajat tot timpul și mi-a spus ceva ce mi-a rămas în minte „când alergi la maraton, nu trebuie să te gândești niciodată că ai de alergat 42 km ci că ai de făcut 42 de curse a câte 1 km 🙂 ”

 

 

Așa arată tricoul primit la finalul competiției și medalia handmade din sticlă de Murano care va sta cu siguranță la loc de cinste alături de celelalte multe pe care prietenul meu le mai are.

Ce am înțeles eu din povestea asta? Am înțeles un lucru simplu: dacă ai un vis și crezi în el, cu siguranță se va împlini. Mintea noastră este fascinantă și ne ajută să depășim multe obstacole, totul este să avem încredere în noi!

Felicitări dragă T., la cât mai multe vise împlinite!

 

Surse foto: Challenge Venice, arhiva personala OC

 

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *