Pe mine tantrumurile mă intrigau acum câțiva ani…pe vremea când nu aveam copil și eram martora unuia, îmi dădeam ochii peste cap și mă gândeam că este vina părinților pentru că nu știu să-și educe copiii…ha! departe de adevăr.

Iată ce mi-a povestit Eliza Biro– Instructor Aware Parenting, blogger la www.suntpitic.ro și profesor despre crizele de furie la copii.

Cultura noastră acceptă cu greu plânsul și crizele de furie ale copiilor. Noi am fost învățați de mici că nu este bine/ frumos să plângem, să fim furioși. De aceea, plânsul copiilor noștri ni se pare exasperant și încercăm să îl stopăm prin orice mijloace. Ne simțim inconfortabil atunci când cineva plânge sau dacă nouă ne vine să o facem.

Unii oameni consideră că cel mic este răsfățat dacă plânge, că încearcă să manipuleze sau că are devieri de comportament.

Ce sunt crizele de furie?

Realitatea este că plânsul și crizele de furie reprezintă o exprimare emoțională perfect normală. Îm primii ani de viață creierul copiilor este imatur. Atunci când stresul se acumulează, este nevoie de o descărcare emoțională pentru ca, ulterior, creierul să reușească să se reechilibreze. Despre beneficiile plânsului la copii am scris aici:

Copiii nu își înțeleg emoțiile, nu au capacitatea de autoreglare. De aceea, atunci când sunt stresați, emoționați, speriați, singurul lor instrument de descărcare este plânsul. De ex. un copil poate fi stresat, deoarece familia trece printr-o perioadă dificilă sau suferă diferite schimbări cum ar fi apariția unui nou membru ori mutarea într-o altă casă.

Uneori, motivele stresului sunt greu de sesizat. De ex. un copil poate fi stresat, deoarece a fost lovit de un alt copil sau prietenul său nu s-a jucat cu el la grădiniță. Sau este emoționat că urmează să meargă la o zi de naștere sau că vine Moș Crăciun.

Copiii nu pot verbaliza ceea ce simt și singurul lor mod de comunicare la vârste mici rămâne plânsul.

Ce declanșează crizele de furie?

Crizele de furie se declanșează mai ușor atunci când copilul este obosit sau îi este foame.

Trasarea unei limite poate scoate copilul din zona sa de confort și poate genera o criză de furie. Ex. „Nu poți mânca ciocolată acum, este ora mesei.”

Alteori, motivul supărării copilului este unul aparent absurd. (ex. banana a fost decojită la un capăt și nu la celălalt; o julitură la picior sau un fursec rupt), după care se dezlănțuie plânsul puternic. Este vorba de așa numitul „fenomen al biscuitului rupt” (broken cookie) În spatele acestui motiv banal, este o suferință mai profundă, un stres acumulat sau emoții reprimate care se luptă să iasă la suprafață.

Cum pot fi gestionate aceste emoții?

În aceste situații, în primul rând, părintele trebuie să își regleze propriile emoții și să aibă disponibilitate pentru copil. Să înțeleagă motivele pentru care plânge copilul și faptul că cel mic are emoții grele cu care nu se descurcă singur.

Este necesar ca părintele să rămână lângă copil, iar dacă i se permite, să îl ia în brațe. În caz contrar, este bine să îl asigure pe cel mic că este acolo lângă el și când va dori, îl va lua în brațe. În momentele de descărcare emoțională, este inutil ca părintele să vorbească prea mult, deoarece creierul copilului suferă un blocaj și orice explicație logică nu poate fi procesată. Este bine ca părintele să valideze starea copilului: „Te înțeleg”, să îi numească starea prin care trece: „Ești supărat/furios/ nervos” etc și să o accepte: „Este în regulă să plângi! Sunt aici lângă tine.”

Este important să nu li se transmită copiilor sentimentul că sunt pedepsiți pentru că plâng sau au o criză de furie. Dacă plânsul nu este reprimat, crizele de furie vor fi din ce în ce mai rare.

Odată ce criza a trecut, copilul rămâne calm, liniștit și fericit. În acest moment, se poate discuta cu copilul despre cauza supărării lui. Părinții nu trebuie să uite că pretextul unor astfel de crize nu are nimic de-a face cu problema reală, de fond.

Așadar, crizele de furie sunt expresii reale ale unor dureri, anxietăți sau stres prelungit. Cu ajutorul părinților, copiii vor învăța în timp să își trăiască emoțiile, să nu le reprime și vor deprinde instrumente de autoreglare și autocontrol. Tantrumurile nu reprezintă lupte de putere, ci mai degrabă un strigăt de ajutor, un semnal de alarmă, pentru un dezechilibru existent.

 

 

 

 

Sursa foto: Pixabay

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *